Spun din capul locului că nu-l înțeleg pe liderul Federației Ruse, Vladimir Putin. Așa cum nu l-am înțeles nici pe Iosif Vissarionovici Stalin. De la Petru cel Mare încoace, politica liderilor ruși are câteva constante: declarativ își doresc relații de bună vecinătate, chiar prietenie, cu popoarele aflate la hotare, dar nu știu cum s-a făcut că mai toate au căzut în robie, iar granițele Rusiei li s-au tot lărgit. S-a ajuns ca alfabetul chirilic să fie „adoptat” de limbi și civilizații cu mult mai vechi decât aceea rusă: limbile moldovenească, armeană, caucaziene, turcice…
Luxemburgul, Belgia, Olanda, Germania, Franța, ca și alte democrații apusene, inclusiv CE, în frunte cu Jean-Claude Juncker, ne invită acum „să îi tratăm pe ruși corect… de la egal la egal” și asta după ce SUA și UE le-au impus sancțiuni economice drept consecință a faptului că Federația și-a întins din nou granițele peste o bucată de Ucraina cu tot cu Peninsula Crimeea.
Mi-ar plăcea ca România să fie și ea tratată de la egal la egal de către Rusia, însă românii nu sunt de azi-de ieri în relații tensionate, nu cu Rusia, nu cu poporul rus, ci cu dorințele de putere și mărire ale conducătorilor. Ca dovadă, relațiile mai mult decât amiabile între români și lipoveni. În ceea ce privește statul național, România suferă mai departe de pe urma Dictatului Ribbentrop-Molotov, neputându-și realiza idealul său de unitate națională. Iar aceste relații care numai de prietenie nu sunt durează de multe secole.
Se poate spune că România nu a tratat sau nu tratează corect Rusia? Nu voi putea uita niciodată cum cea mai bogată în resurse țară de pe mapamond a exploatat cu sălbăticie uraniul românesc, petrolul, codrii, șeptelul și grânele între 1945 și 1958, când garniturile de tren așteptau zile și săptămâni la coadă să treacă în URSS. Nu pot uita cum averea poporului român, tezaurul Băncii Naționale Românești, a fost lăsat în custodie statului rus și nu s-a mai întors. Iată de ce astăzi trăim de 3-5 ori mai prost decât occidentalii.
Nu pot uita nici faptul că atâția ani am început cursurile cântând imnul URSS, că am învățat două abecedare, unul al limbii ruse și, al doilea, al limbii române, dând examen la rusă la fiecare sfârșit de etapă, participând la serbări cu cântece, poezii și dansuri rusești, inclusiv cu costumația de rigoare. Nu pot uita, la grădiniță fiind, cum am fost scoși în fașa școlii în cerc elevi și profesori la începutul lui martie 1953 pe o zăpadă de peste jumătate de metru, iar tovarășa comandantă de pionieri, Natașa, ne supraveghea alături de comandantul rus al raionului Fălticeni să vadă dacă plângem în batistă. Și unii profesori plângeau în hohote.
Acum România este din nou amenințată. S-a găsit și un motiv: intrarea în funcțiune a scutului defensiv de la Deveselu. De aceea Rusia a cerut „României și SUA să renunțe la plan… cât nu este prea târziu”, amenințarea fiind explicită. Și atunci, să-l întrebăm pe președintele CE Jean-Claude Juncker cine pe cine tratează incorect. Nu e corect să ne apărăm țara în condițiile în care Vladimir Putin manifestă o asemenea foame de noi teritorii, de zone de influență?
După revoluție, când am aflat nivelul de trai mai mult decât modest al popoarelor din Federația Rusă de azi și absența universităților rusești din topul mondial am avut un șoc. O jumătate de secol învățasem că poporul sovietic e cel mai înaintat, că oamenii de știință ruși sunt primii, iar acum nu găsim nicio universitate rusă în top 10 al celor mai importante 40 de specialități științifice și artistice. În schimb, observ că popoarele care au cele mai bune universități au și cel mai înalt standard de viață.
Firește, Vladimir Putin mizează pe complexul militar, armata sa fiind una dintre cele mai puternice din lume. De pe această poziție de mare putere mondială vine și amenință din nou România, Polonia…, iar UE se îndepărtează de idealurile pentru care a fost creată. Noroc cu parteneriatul strategic între România și SUA.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 