Gábor Vona, cetățean și parlamentar al țării vecine și prietene, Ungaria, membră a Uniunii Europene ca și România, poate veni la noi ori de câte ori poftește, așa cum oricare cetățean român poate merge liber în Ungaria. Atâta doar că Gábor Vona îi reprezintă în Parlamentul Ungar pe cetățenii din țara sa, nu pe cetățenii din România. Or liderul Jobbik vorbește în numele meu și al cetățenilor români fără să fi fost mandatat prin vot.
Dubla cetățenie, dublul standard
Știu, veți spune că greșesc deoarece vor fi fost și cetățeni din țara noastră care l-au votat, ceea ce poate fi adevărat. Numai că ei l-au votat în virtutea celei de-a doua cetățenii, care nu este românească, ci maghiară. Iar de reprezentat îi va reprezenta nu în România, ci în Parlamentul budapestan. Ați mai aflat dvs. vreun reprezentant străin care să se ducă într-o țară democratică și prietenă și să spună poporului respectiv că n-are nicio putere în fața sa?
Ei bine, iată-l pe Gábor Vona: „Eu cred că autonomia secuilor este un obiectiv care, statul român orice ar face…, mai devreme sau mai târziu se va realiza, nu vor putea să îl oprească”. Mai trebuie spus că pentru liderii Jobbik și pentru Tőkés László cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, în țara noastră maghiarii nu mai sunt maghiari ori unguri, ci secui, deși la recensământul din 2002 numărul acestora abia depășea 500.
De la bună vecinătate, la amenințări
Același Gábor Vona, în numele său și al Ungariei, și-a permis să amenințe România: „Pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi a naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Dacă apărarea drepturilor maghiarilor din România şi reprezentarea acestora înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această responsabilitate, care ar trebui asumată, de fapt, de întreaga Ungarie“. Ideile sale rezonează de fiecare dată cu ale lui Tőkés László, uneori și mai radical, chiar dacă a fost ales recent europarlamentar din partea unui partid, Fidesz, din țara vecină.
Mai luați în calcul și declarațiile altor organizații extremiste maghiare și taberele de pregătire paramilitară de pe teritoriul României, asociați-le cu războiul steagurilor și al însemnelor secuiești și apoi citiți cu atenție o frază din discursul prim-ministrului Ungariei de la Universitatea de vară Tusvanyos (Tușnad): „Nu cred că aderarea noastră la Uniunea Europeană ne împiedică să construim un nou stat neliberal bazat pe fundațiile naționale”, dând ca exemplu Rusia, Turcia si China, „națiuni de succes”.
Marile democrații iau atitudine
Ei bine, fraza aceasta a lui Viktor Orban a făcut înconjurul mai tuturor marilor trusturi mediatice ale lumii, de la Bloomberg la Huffington Post, dar presa din România, cu câteva mici excepții, o lasă să treacă aproape neobservată. Să fie din pricina vacanței, a caniculei, sau, pur și simplu, faptele de mai sus nu au devenit evenimente de presă?
În ceea ce ne privește, România nu a fost reprezentată oficial la întâlnirea de la Tușnad, iar aleșii și guvernanții noștri nu au avut nimic de zis după astfel de fapte și declarații ofensatoare, nici măcar Ministerul de Interne sau de Externe, Președinția, SRI, SIE…, în sarcina cărora se află astfel de domenii.
Campania electorală nu poate fi democratică?
Veți spune că nu sunt chestiuni grave și este adevărat, dar bunele relații între români și cetățenii de alte etnii vor avea de suferit. Iar aceste relații se construiesc cu foarte mare greutate, în timp îndelungat. Și campania electorală prezidențială bate la ușă. Cu atât mai mult cu cât deja se prefigurează exacerbarea naționalismelor, iar tonul l-a dat Victor Ponta: „Ştiu că nu va fi o temă a mea de atac, nu e nimic de reproşat că e etnic german (Klaus Iohannis, n.a.), dar nici mie nu trebuie să-mi fie reproşat că sunt român”. Și, dacă nimeni nu i-a reproșat, atunci de ce a mai adus-o în discuție?
Înainte de ’89 se scria mult despre națiunea română și progresele ei „spre zenit”. Astăzi, politicienii și formatorii de opinii nu abordează nici măcar subiecte dureroase precum cele de mai sus. În schimb, speculându-ni-se această jenă, explicabilă până la un punct, o fac alții. La noi acasă. Și atunci pentru ce mai avem Constituție și legi?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 