De ce se ceartă liberalii?

De ce se ceartă liberalii?

Fiindcă se apropie alegerile la partid, iar câțiva grăbiți fură startul! Unii zic că ar fi vorba de o simplă dispută, numai că orice dispută înseamnă concurență de idei și programe, ceea ce nu face rău niciunei formațiuni politice. Cearta însă nu face bine, fiindcă un partid trebuie să degajeze impresia de forță și unitate, chiar și atunci când e în joc soarta viitorului congres. Cu atât mai mult cu cât liberalii s-au angajat alături de USR-PLUS și UDMR să guverneze România în această perioadă cumplită de pandemie și restricții social-economice.

Cine vrea să vadă cum se desfășoară alegerile interne într-un partid de veche tradiție din lumea civilizată n-are decât să ia exemplul Uniunii Creștin-Democrate Germane care și-a desemnat liderul în liniște și într-o atmosferă dominată de ideea de bună guvernare. E vorba de Armin Laschet, cel ce va duce mai departe misiunea Angelei Merkel, de 16 ani cancelar al celui mai puternic stat european. La noi de ce nu se poate fără ceartă? Că doar rivalii nu sunt fitecine, ci colegi și chiar prieteni, personalități marcate de politica ultimului deceniu, inși cu anumite rezultate și competențe, cu ceva experiență europeană.

E ceartă și nu dispută întrucât Rareș Bogdan, parlamentar european, a promovat atacul la persoană împotriva prietenului Orban(?), acuzându-l că „i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa“, vrând să spună masculul alpha. L-a apucat deodată bâzdâcul să fure startul pentru a se poziționa în fruntea plutonului de candidați la șefia partidului, doar nu de altceva a ieșit în presă cu asemenea discurs, semn că bălăcăreala la vârful PNL va continua, iar presa de opoziție o va amplifica. Din păcate.

Demersul lui Rareș Bogdan, însă, are și nu are șanse. Ludovic Orban s-a dovedit un negociator redutabil, reușind imposibilul: a creat cu ajutorul colegilor o majoritate parlamentară ad-hoc cu care a dărâmat guvernul Dăncilă și a obținut învestitura guvernului liberal, cu toate că, până la alegerile din 6 decembrie, majoritatea în jurul PSD nu a putut fi clintită. Cu siguranță talentul său de negociator l-ar putea salva și de data aceasta, dacă dorește și dacă are acceptul președintelui Iohannis, căci Orban i-a fost mereu un colaborator loial.

Deocamdată, Rareș Bogdan beneficiază, se spune, dar eu nu bag mâna în foc, de filialele liberale din Ardeal, poate vor mai fi fiind și altele, însă preocuparea presei ar trebui să fie nu meciul ca atare între ai noștri și ai lor, ci proiectele și programele cu care vor să vină în fruntea partidului. Cele ce până azi nu s-au prezentat, chiar dacă e vorba de un partid liberal și democratic aflat la guvernare.

Congrese de alegeri vor avea și celelalte partide după reluarea activității noului parlament pe 1 februarie, iar liderii acestora au și ei temerile și necazurile lor, înainte de a se bucura de spectacolul liberal. Pe deasupra, la USR-PLUS situația e și mai dramatică: se va alege numai unul dintre cei doi corifei, Dacian Cioloș ori Dan Barna, reprezentând cele două componente încă nesudate ale formațiunii.

Nici PSD nu stă pe roze: trei grupări stau să se sfâșie: a lui Marcel Ciolacu, câștigătoare a alegerilor parlamentare, dar cu ratarea guvernării, a oamenilor lui Dragnea reprezentați foarte vocal-ațos de Codrin Ștefănescu cu echipa sa de peremiști și gruparea „foștilor“ cu Gabriela Firea, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu și Viorica Dăncilă. Or mai fi fiind și alții.

Să mai spunem că liberalii au o „tradiție“ îndelungată a disputelor, a certurilor și chiar a schismelor interne, adică a „roirii“ unor personalități, grupuri și constituirea altor formațiuni liberale: Partidul Liberal – Aripa Tânără, Partidul Liberal ’93, Partidul Liberal Reformator, Partidul Național Liberal – Convenția Democratică (Cerveni), Partidul Socialist Liberal (același Cerveni), Alianța Liberalilor și a Democraților… Semn că partidul liberalilor este o formațiune vie, cu oameni orgolioși, cu convingeri politice puternice. Din păcate, managementul unui asemenea conglomerat nu este deloc la îndemâna oricui și nici pentru multă vreme. 

Însă pentru lecția actuală a sunat clopoțelul. Sper ca pauza să dureze până la congres.

Petru Tomegea

Și după Lunea Neagră ce vine?

Și după Lunea Neagră ce vine?

Marțea Neagră, Miercurea Neagră… Și-mi piere cheful a mai blești ceva de pisica neagră, ieșită nu știu de unde în cale, ori de păianjenul, și el negru, căzut ca din întâmplare tocmai pe cozorocul șepcii mele decolorate de soare…

Simple potriviri, veți zice. Dar nu pot înțelege nicidecum de ce titlurile emisiunilor unor posturi de televiziune, deocamdată numai două, și ale unor ziare pline de minciuni și gogoși electorale din pricina cărora nici nu mai apar pe hârtie, ci doar pe Net, sunt Marțea Neagră, imediat după „Lunea Neagră“, aceea mondială de pe 18 ianuarie, iar apoi Miercurea Neagră ș.a.m.d. Probabil că va urma un lung serial de zile Negre cu care respectivii jurnaliști își sperie și își atrag totodată cititorii și spectatorii fraieri, închipuindu-și că lumea e moartă după astfel de știri scălâmbe și idei superstițioase. Nu contează cui se adresează, bani din rating să iasă!

Din păcate, Lunea, Marțea… Negre mă forțează să-mi aduc aminte faze rămase de pe vremea multelor examene ale facultății când un asemenea fapt căpăta proporții abisale. Acum însă Marțea, Miercurea… Negre vin la TV cu manipulări la fel de negre: dezastru cu coronavirusul! Din nou explozie de decese și contaminări! (deși de de la Crăciun numărul contaminaților și al decedaților s-a tot diminuat, iar zonele roșii s-au redus la una), „(Guvernanții) au incapacitate administrativă, sunt şi proşti şi fuduli“; „Coaliția Țeparilor ține deschis robinetul creșterii constante de prețuri și permanent închis pe cel al păstrării puterii de cumpărare!“ Rareș Bogdan a dat lovitura de grație PNL-ului, iar PDL-ul lui Băsescu a preluat frâiele partidului; nenorocire! gravisim: școlile rămân închise și vom avea o generație nouă de tâmpiți; Câțu a împrumutat o groază de bani și criza nu mai poate fi oprită, de aceea va concedia bugetari, iar pensiile nu vor mai crește; vai, vulcanul Etna scuipă din nou foc și lavă, iar un cutremur devastator ne paște căci nu e zi să nu avem cutremure amenințătoare (în jur de 2-3 grade!)…

Cui se adresează asemenea îngroziri prostești și minciuni handicapate cu Luni, Marți… Negre? Fiindcă oricare om cu capul pe umeri, responsabil față de familie și semeni, indiferent de studii și diplome, observă cu ușurință că „realitatea“ prezentată la televizor nu se potrivește deloc cu ceea ce se vede în jur. Pe deasupra, coborârea limbajului jurnalistic în zona mocirlei și a maidanului e semn că publicul căruia i se adresează este tocmai acela fără judecată, fără carte, fără educație, ușor de prostit. Să mai observăm că ticăloșia asta mediatică a devenit obișnuință de pe vremea guvernărilor Grindeanu-Tudose-Dăncilă, când era nevoie să se abată atenția de la mătrășirea legilor în interesul scăpării de pușcărie a Voievodului de Teleorman la „colosala“ competență a lui Orlando Teodorovici și a lui Tudorel Toader.

Firește, votul profesorului universitar, al academicianului este egal cu al analfabetului funcțional, dar aici se ridică problema moralității și a corectitudinii: câștigând alegerile pe baza voturilor categoriilor sociale defavorizate și neșcolarizate, tentația de a lăsa învățământul de izbeliște este mare. Acesta e adevăratul motiv al nereformării educației românești în ultimii 30 de ani: au nevoie de mulți cetățeni fără școală să-i prostească. Fiindcă mai mulți analfabeți = mai multe voturi.

Ce ne facem, însă, când criza educației se adâncește ca acum, iar analfabetismul, ignoranța, neînțelegerea științelor devin vulnerabilități naționale? Căci tocmai asta se întâmplă în aceste zile: marii sforari naționali și nu numai provoacă haos prin propaganda tragică împotriva vaccinării și a distanțării fizice și sociale, diminuând serios șansele revenirii la viața normală și ale reluării activităților economice. A nu se omite nici interesele unor puteri precum Rusia și China de a ne mina viitorul în cadrul Uniunii Europene și NATO, deoarece le sunt amenințate planurile de supremație mondială, așa că atacă mereu puterea economică și militară a statelor componente… Doar nu o fac de drag de România și pentru democrație.

Petru Tomegea

Statul paralel contraatacă!

Statul paralel contraatacă!

După alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut, marota cu „statul paralel“ părea să fi fost îngropată definitiv, numai că unii faliți politici și echipele lor de zgomote de la televiziunile arondate, în lenea lor de a promova teme și subiecte din realitatea imediată, au resuscitat-o, adăugându-i sare și piper: președintele Iohannis, serviciile secrete, ale noastre și ale principalelor țări din UE, mai ales  Angela Merkel și Emmanuel Macron, amenințați de concurența și anvergura lui Călin Popescu-Tăriceanu, au pus mână de la mână ca să-l înfunde cu ajutorul unui dosar penal scos oportun din tainițele Justiției. Astfel, un personaj expirat, care și-a consumat toată energia politic-mediatică, este scos la înaintare și repus pe soclul celor mai importante figuri politice românești și europene, deși anvergura și miza din spatele demersului lor jurnalistic sunt 0 (zero). Cum, din păcate, timpul o va dovedi.

A se observa că, întotdeauna când se încearcă reanimarea unui personaj expirat, se stârnește întâi curiozitatea cetățenilor, apelându-se la explicații șocante, paranormale, fanteziste legate de statul paralel, de Florian Coldea, ins ieșit complet din sfera deciziei politico-justițiare. Sunt reînviate scenarii abracadabrante cu conspirații și masoni, cu fapte imposibil de documentat ale serviciilor secrete, ca și cum toată România s-ar învârti în jurul lor. Or România are Parlament, are Guvern, are Președinte legitimați prin votul democratic care, cum-necum, își fac treaba. 

Și mai trebuie spus un lucru de maximă importanță: nu a putut nimeni dovedi niciodată că Merkel, Macron, Florian Coldea, Iohannis… ar fi obligat vreun procuror, judecător, ministru, prim-ministru, parlamentar… români să semneze vreo sentință, un act ori să voteze o anume lege și totuși scenariile, conspirațiile legate de numele lor sunt alimentate în continuare. Probabil, în lipsă de altceva.

Este adevărat că sub umbrela încăpătoare a „statului paralel“, spre a stârni curiozitatea cetățenilor, sunt îngrămădite mereu alte „secrete“ legate de actele de decizie, în fapt simple invenții, presupuneri prezentate ca adevăruri absolute de către ratați politici și mancurții lor din presă, din spațiul virtual. Fiindcă vor neapărat să capteze atenția. Le vin în ajutor mari maeștri ai manipulării, atotcunoscători precum Cristoiu, Gușă, Chirieac, Badea, mari specialiști în Soros, Bill Gates, Trump, scenarite, conspirații, oculta și guvernul mondiale…, cu toții dând credit narativelor de propagandă rusești și chinezești pe care le proliferează conștient sau nu.

Cui folosește manipularea cu statul paralel și cu Tăriceanu? Evident, PSD, care vrea să înfricoșeze populația demonstrând că, după pierderea Puterii politice la sfârșitul anului trecut, actuala guvernare nu e în stare de nimic: cică Justiția a intrat din nou sub spectrul lui Băsescu, campionul dosarelor politice și autorul scoaterii din prim-plan a lui Adrian Năstase și a atâtor „mari personalități“ „complet nevinovate“, căci Iohannis, Merkel, Macron și statul paralel vor să distrugă PSD, să subjuge Țara. Nimic despre probele fără dubii din dosarele corupților, nimic despre măcelărirea legislației penale pentru a-i scăpa de pușcărie, nimic despre miliardele de €uro furate, nici despre criza economică și nota de plată uriașă a pandemiei, nici de izolarea României pe vremea lui Grindeanu-Tudose-Dăncilă.

A nu se înțelege din cele de mai sus că noii guvernați, noua Putere se strofocă acum la Palatul Victoria, în primele săptămâni de activitate. Deja desincronizările sunt tocate în presă zi și noapte, deja diferențele de viziune între partidele componente ale majorității sunt speculate de Opoziție, de sindicate, trezite din letargie ca la un semn, și pe bună dreptate. Ba chiar am putea zice că Guvernul Cîțu nu beneficiază asemeni celorlalte guverne de o perioadă de grație din partea presei, a televiziunilor. 

Din păcate, mort-copt, acest guvern trebuie să reușească să vaccineze populația pentru a stăpâni evoluția pandemiei, la fel cum trebuie să reușească să aducă elevii și studenții la școală și să pornească economia. 

Petru Tomegea

A cui democrație?

A cui democrație?

Articolul acesta va încerca să-și exprime revolta împotriva politicienilor, a jurnaliștilor, a politologilor, a comentatorilor și a influencerilor care habar n-au despre tema și subiectul abordate în discursul lor, în schimb manipulează opinia publică pentru a aduce câștig electoral stăpânilor care-i plătesc: nu este vorba de lovitură de stat ori de insurecție armată din partea „trupelor de asalt“ ale oamenilor lui Trump împotriva Capitoliului și a Constituției SUA, ci de încercarea respectivilor cetățeni americani de a apăra democrația. În fond, ei fuseseră convinși de către președinte și slujitorii săi că alegerile au fost fraudate și, ca urmare, au încercat să forțeze Congresul să le facă dreptate. Dreptatea lor.

Ca la comandă, s-a pornit un uriaș și mondial cor de bocitoare că democrația americană s-a prăbușit la prima lovitură a mulțimilor, că jandarmii, poliția și armata au fost făcute varză de câteva mii de insurgenți, iar siguranța vieții în America e o simplă însăilare comic-cinematografică de la Hollywood. O veselie debordantă, dar suspectă a cuprins televiziunile din China, Rusia, Iran și… Coreea de Nord. Apoi li  s-au adăugat și Antenele voiculesciene, și altele din aceeași găleată.

Căzut ca o pleașcă în spațiul public, evenimentul a permis dușmanilor eterni ai Americii să manipuleze la modul ordinar: așa arată cel mai puternic popor, unul furat la alegeri de un stat al fărădelegii, protestând împotriva conducătorilor abuzivi, cu simbolul democrației, Capitoliul, ajuns în mâna insurgenților? În schimb, în Rusia și China e liniște, fiind asigurate toate drepturile cetățenești, așa că să nu mai zică nimeni de America cea puternică, model de stat de drept și democrație. 

În fine. E clar că nu este vorba de punerea la cale a unei lovituri de stat în SUA, la fel cum nu a fost lovitură de stat dată de către sutele de mii de protestatari români la începutul lui 2018 ori la 10 august, dominant fiind sentimentul civic de a apăra democrația și libertățile. Căci și salvatorii, și ticăloșii reușesc să acceadă în fruntea statului numai și numai în numele binelui public, al libertății și al democrației! A cui libertate și a cui democrație?

Întrebarea își are rostul ei fiindcă nici măcar nu este vorba de libertate și democrație propriu-zise, cât de percepția indusă cetățenilor revoltați de către lideri care vor să acceadă la vârful puterii politice, iar bătălia se dă în spațiul public pentru crearea acestei percepții. De când e lumea, liderii oportuniști se așază în fruntea noilor curente de ei înșiși sau de alții create în numele libertății și al democrației lor, poporul fiind folosit ca masă de manevră și pus de destule ori să lupte și să moară cu arma în mână pentru astfel de lideri.

Este și motivul pentru care respectivii țin populația departe de adevărurile de mai sus, iar în acest scop sunt lansate știri false sau exagerări, scenarii cu oculta mondială și locală, conspirații ale inamicilor, ale masonilor, ale serviciilor secrete, cu cât mai fanteziste, cu atât mai credibile.

Că în România arareori s-au depășit fazele enunțate aici este evident. Alegerile s-au câștigat mereu ducând masele cu zăhărelul și prin crearea spaimelor legate de viitor, așadar prin procese de intenție: nu dați votul cutărui partid deoarece țara va intra în criză, salariile și pensiile vor fi tăiate, UE și NATO împreună cu Germania Angelei Merkel și străinii ne vor lipsi de suveranitate, transformându-ne în colonie. Această percepție continuă manipulări ordinare din anii ’90 când țăranii au fost îngroziți de (re)venirea regelui și a moșierilor care ne vor lua din nou pământurile și casele ca să ne facă iarăși robi în țara noastră, iar capitalul imperialist și fosta burghezie să pună mâna pe averea poporului, uzinele și fabricile…

În Occidentul dezvoltat, faza aceasta a fost depășită de aproape două secole, iar excepțiile (atacul Capitoliului, vestele galbene din Franța, mișcările Occupy, Indignados…) confirmă regula. România mai are de așteptat până se va înțelege că democrația și educația sunt unele dintre cele mai importante condiții ale siguranței naționale alături de economie și armată.

Petru Tomegea

Ce urmează după punerea la îndoială a științelor?

Ce urmează după punerea la îndoială a științelor?

Mileniul al III-lea debutează cu un paradox: cu cât științele cuceresc noi și noi găuri negre ale cunoașterii universale, cu atât mari mulțimi de oameni nu mai văd rostul descoperirilor științifice, nici nu le mai înțeleg, iar astăzi omenirea a primit nota de plată: „85.616.596 cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, din care 1.852.558 decese“ (INS) – până pe 5 ianuarie 2021. Ca într-un tragic război mondial, dar cu victime, nu eroi. Eroi fiind numai medicii!

Nu degeaba guvernele țărilor democrate au dus o politică bine țintită de informare a cetățenilor, de popularizare a noutăților științifice în domenii de larg interes precum medicină, biologie, fizică, chimie…, culminând cu explicații simple despre succesele informaticii. Datele noi despre Terra, despre fenomenele globaliste i-au ajutat pe oameni să înțeleagă noile sensuri ale cunoașterii și ale vieții și să devină conștienți de rolul lor.

În țările unde autoritățile guvernamentale și științifice și-au făcut datoria sacră de a forma cetățeni adevărați, ancorați în realitate, cetățeni alfabetizați și informați asupra efectelor unor descoperiri științifice, democrația funcționează, iar bolile sunt mai ușor ținute sub control. Aș cita la întâmplare, firește, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Finlanda, Norvegia, Germania…

Odată cu libertățile câștigate după revoluțiile din anii ’90 ai secolului trecut, activitatea de popularizare a succeselor științelor și ale tehnicii a căzut în desuetudine în foarte multe țări, unele cu tradiție, iar guvernele, societățile științifice, savanții înșiși au renunțat la partea educativ-informativă și s-au concentrat preponderent asupra cercetărilor și a implementării acestora în viața economică, mai puțin aceea socială.

Dar nu cred că în ultimele două secole s-a gândit vreun savant că va veni vremea când rezultatele cercetărilor sale științifice vor fi puse la îndoială nu de alți oameni de știință, nici de instituții de cercetare serioase, ci de inși analfabeți și semidocți, dar cu tupeu maxim. Inși pe care mari mulțimi rămase pe dinafara serviciilor statale de educație, ori cu educație precară, li se încolonează fără a-și pune minime semne de întrebare. Cazul este admirabil surprins de pictorul Pieter Bruegel cel Bătrân în Parabola orbilor („Orbi conduși de orbi”), 1598. Semn că nenorocirea nu e de azi, de ieri.

Evident că inșii cu educație precară constituie masa de manevră oferită pe tavă sforarilor mondiali ori locali, iar aici nu e vorba de conspirație, ci de o realitate palpabilă a războiului hibrid. Gândiți-vă numai la BREXIT și la răzmerița admiratorilor lui Donald Trump. Nu degeaba marile democrații ale lumii au început ofensiva împotriva fake news-urilor, a dezinformării menite a cuceri fără tancuri și mitraliere Kalașnikov, fără sute de mii de morți… țări cândva prospere, democratice, suverane și independente.

De ce au murit jurnalismul de cultură științifică, activitatea de popularizare a cuceririlor științifice? Fiindcă nu aduc bani nici la bugetul de stat, nici în buzunarele popularizatorilor. Fiindcă în perioadele de criză autentică ori falsă statul are „nesperata ocazie“ de a nu mai investi într-o instituție de educare a propriilor cetățeni după terminarea școlilor. În România se adaugă și alte păcate: conținutul învățământului este în mare parte lipsit de aplicabilitate practică, iar urmările sunt cele pe care le vedem. Apar mulțimi de semidocți cu pretenție de savanți, mulțimi de inși abia alfabetizați care își dau cu părerea despre orice, inclusiv despre teme și subiecte legate de viață și de moarte, ambele cu mare priză la public.

Dacă și-ar da numai cu părerea poate că pericolul n-ar fi catastrofal, dar promovează știri false despre inși necunoscuți care cică ar fi murit după vaccinul anti-COVId-19 ori au avut reacții îngrozitoare.

Fiindcă din punerea la îndoială a științelor, pe de o parte, iar pe de alta și din aroganța savanților care nu intervin să corecteze prostiile atotpricepuților și ale sforarilor ticăloși s-au născut curentele negaționiste și conspiraționiste din pricina ofensivei cărora numărul infectaților și al decedaților a crescut înspăimântător.

Petru Tomegea

Ce caută Orban la Camera Deputaților?

                  Ce caută Orban la Camera Deputaților?

În spațiul public, demisia lui Ludovic Orban din funcția de prim-ministru a creat oarece șoc, dar nu și rumoare, ca în alte dăți. Șoc pentru că relația sa cu președintele Iohannis și PNL se arăta a fi una bazată pe încredere și loialitate. Pe deasupra, existau declarații anterioare de menținere a sa în postul de prim-ministru. Firește, opozanții a aplaudat gestul de onoare al lui „Sică“, cum îl luau ei în bășcălie, semn că le-a picat bine, iar colegii s-au reținut de la orice comentarii, deși altădată un asemenea gest ar fi născut furtuni cu tunete și trăsnete. Care să fie misterul?

Pentru a răspunde la această întrebare e nevoie să ne întoarcem cu mai bine de un an în urmă și să înțelegem că una e să fii prim-ministru cu o majoritate potrivnică și revanșardă a Opoziției, și alta e să ai în spate o majoritate parlamentară loială, fie ea și „subțire“, pentru care nu e nevoie de negociatori „profesioniști“ à la Hrebe și, (iertați-mi vorba proastă!), recompense bugetare ori funcții grase. Și fără tam-tam mediatic, ceea ce, să recunoaștem, e o artă. La toate acestea Ludovic Orban s-a dovedit imbatabil și, probabil, se va apela din nou la el când va fi cazul. Dar poate nu va mai fi.

N-am văzut nici un mare politolog, nici comentator ori jurnalist de seamă să sesizeze ținta urmărită de liberali, poate și de președinte, și anume mutarea centrului de greutate al bătăliei politice pentru guvernare de la Palatul Victoria în Camera Deputaților, cameră decizională cel mai adesea, și Senat. Cu atât mai mult cu cât, începând cu epocile Ponta și Dragnea, parlamentul și CCR și-au sporit mereu prerogativele în dauna celor prezidențiale.

Or o guvernare de succes înseamnă aprobări și legi bune în Parlament, conlucrare eficientă cu comisiile de specialitate, dominate până în 6 decembrie de servitorii lui Dragnea: nici o reformă nu a fost posibilă, nici o schimbare serioasă în domeniile special ținute la teșcherea de fostele echipe perindate pe la guvernare, ba nu a fost posibil nici măcar să scapi de clientela politică a fostei majorități fără legi clare, corect structurate juridic pentru a trece de filtrele Curții Constituționale, mereu de partea nomenclaturii PSD-iste.

Iar acum prioritare vor fi legile care să pună bazele unei justiții europene pentru următorii ani și să curățe chichițele avocățești strecurate în legislație cu scopul de a putea ei fura cu acte în regulă și a scăpa printre degete infractorii – jucători politici prinși asupra faptului de justițiari.

Nu va fi deloc ușor fiindcă printre aleșii actualei majorități au fost destui care au făcut jocurile echipelor lui Dragnea, iar înăsprirea climatului juridic s-ar putea să nu le convină. Așa cum nu le vor conveni separarea politicului de justiție și imposibilitatea curmării urmăririi penale prin diverse subterfugii ale SIIJ – prin anchetele împotriva procurorilor și a judecătorilor anticorupție. Simple coincidențe?

Nu vor fi deloc ușoare nici scoaterea politicului din decizia economică și funcționarea corectă a economiei de piață, diminuarea sectoarelor (de stat) neperformante din pricina managerilor de partid și a nelipsitelor clientele, scoaterea politicii din școli și spitale și promovarea modelului apusean al autonomiei bazate pe competență și oportunitate. Conjunctura nu le este deloc favorabilă liberalilor: pandemia nu va putea fi eradicată cu ușurință, fiind nevoie de fonduri uriașe, iar reluarea normală a circuitelor economice într-n climat de concurență internațională fără precedent se va dovedi cu siguranță dificilă.

Principala dilemă a lui Ludovic Orban este, însă, gestionarea alianței de guvernământ, alianță încă nesudată, cu personalități dornice de afirmare imediată, adesea în răspăr cu obiectivele asumate, cu atât mai mult cu cât nu avem istorii de succes ale guvernărilor în coaliție, mai toate eșuând în mocirla unor tranzacții și tranziții păguboase. Pentru că o eventuală nereușită va cântări catastrofal la viitoarele alegeri. Și pentru liberali, și pentru pluseriștii lui Barna & Cioloș, ei înșiși măcinați de grave dispute interne.

Petru Tomegea

Cine-i trezește?

Cine-i trezește?

Campania electorală a trecut demult, dar comportamentul politicienilor a rămas cantonat în aceleași fronturi deschise înainte de 6 decembrie, anul trecut. Nici vorbă să treacă la punerea în aplicare a programelor și a proiectelor, mai exact, a promisiunilor în baza cărora au câștigat voturile. Singura schimbare, în bine, este dispariția din peisajul politic a unor dinozauri politici deveniți cu totul toxici: Victor Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu, Nicolae Șerban, Liviu Pleșoianu…, dar locul le-a fost ocupat imediat de Gabriela Firea, Marcel Ciolacu, Adrian Năstase, reactivat în lipsa unor voci credibile ale PSD, Florin Roman, Marcel Vela, Diana Soșoacă, George Simion, Sorin Lavric… Mai multe tabere care se încaieră între ele, uneori încăierarea ițindu-se chiar între membrii aceleiași tabere, adică între prieteni și colegi. Halal!

Nu s-a înțeles deloc lecția dată de electorat la ultimele alegeri: vorbăria goală, politicăreala, șmecheriile, miștoul, scandalurile, acuzațiile și certurile fără sfârșit de o parte și de alta, schimbarea peste noapte a opțiunilor politice și scălâmbăiala asta idioată când cu un partid – un lider, când cu altul, uitarea jurământului de la învestire și a contractului cu alegătorii, evitarea ticăloasă a responsabilităților, ca să nu mai zicem și de pandemie, toate i-au reținut pe cetățeni să meargă la vot. De aici motivația șchioapă că „toți sunt la fel“. 

După depunerea jurământului de credință față de patrie, președintele i-a îndemnat să guverneze: „la treabă, domnilor!“ Din păcate, în loc de treabă, imediat a început un spectacol dizgrațios și lamentabil, chiar în formațiunile de guvernământ, cu excepția eternă a UDMR: de ce Popescu și nu Ionescu? De ce București și nu Cluj? De ce el și nu eu? Și-au aruncat și-și aruncă ocări și sudalme, omițându-se că alegerea miniștrilor e atributul prim-ministrului Florin Cîțu, cel ce și-a asumat o anume echipă, și a parlamentului care a legitimat-o prin vot. Moment în care singura opțiune firească era să se „treacă la treabă“. Doar nu de altceva au câștigat alegerile. Și PSD, și actuala majoritate de guvernământ.

Ce caută Adrian Năstase în ecuația aceasta? Ca să ne dăm seama, hai să privim la televiziunile partidului: aici, fostului prim-ministru nu i s-a recunoscut niciodată vreo vină, chiar dacă decizia justiției de a-l condamna a fost definitivă, iar comilitonii săi susțin că guvernarea (Iliescu-) Năstase a fost cea mai performantă, cea mai profesionistă, cea mai … (Oare de aceea mai toate dosarele actuale de corupție și jaf  își au originea în guvernarea 2000 – 2004?) Unele voci ale vedetelor jurnalistice voiculesciene îl și văd pe Năstase în fruntea partidului lor de suflet, PSD. Bat șaua să priceapă viitorul congres. Iar de aici până la Palatul Victoria a mai rămas numai un pârleaz. Pe care, însă, se pregătesc să-l sară și alții, gata de detentă fiind fostul „primar general al României“. Semn că bălăcăreala va continua nestingherită.

Nu știu cine îi va trezi la realitate fiindcă actuala legislatură se încheie abia în decembrie 2024, an în care vom avea și alegeri locale, și parlamentare, și prezidențiale. Iar tendințele actuale se vor accentua dacă nu se va pune punct bășcăliei față de activitatea parlamentară și guvernamentală. Deja cota încrederii populației în principala instituție a statului, Parlamentul, e alarmantă.

Peste toate, avem anul acesta de trecut prin două crize, ambele amenințătoare: criza pandemică, în încercarea de a o stopa cu ajutorul vaccinului, și criza economică cu tot cu cele 80 de miliarde de €uro de la UE, bani care trebuie puși în operă deîndată, dar proiecte fundamentate – pauză. Ca să nu mai amintesc de nenorocirea provocată de pandemie sistemului național de educație.

Așadar, defazare – între ce doresc poporenii și ce fac politicienii când nu fac mai nimic pentru țară. Filmul acesta se joacă de mulți ani cu o pasiune diabolică, dar acum cuțitul a ajuns la os. Este nevoie de un duș rece, de ceva sau cineva care să-i trezească la realitate. Iar acel ceva ar putea veni de la educație: profesorii să nu mai treacă loazele care, nu știu cum se face, dar năzuiesc spre politică și funcții înalte…

Petru Tomegea

Un vaccin pentru liniștea noastră?

Un vaccin pentru liniștea noastră?

Nici nu mai e nevoie de studii sociologice ca să ne dăm seama de „starea nației“ (un internaut m-a sfătuit să nu mai folosesc conceptul de „națiune“ deoarece presupune un anume grad de educație!) odată cu apariția vaccinului anti – COVID – 19 care face o radiografie completă a ceea ce suntem: o populație care nu respectă  regulile și nu înțelege că răul nu poate fi evitat decât cunoscându-l. De demonstrat.

Din fericire, haosul nu e creat de mulțimea inșilor „rămași pe dinafara timpului“, ci de reprezentanți ajunși în frunte fără un minim de alfabetizare științifică. Cei ce par a fi uitat complet lecțiile de biologie, fizică și chimie absolut necesare unui bun cetățean, unui familist, dedicat trup și suflet creșterii sănătoase a propriilor copii, integrat într-o societate demnă de mileniul al III-lea. Cunoștințe care se deprind în gimnaziu. Nu este de conceput medic, specialist în medicină care să lupte împotriva vaccinării, a eforturilor pentru salvarea bolnavilor infectați cu SARS-CoV-2, la fel cum nu este de conceput politician, funcționar cu putere de decizie care să nu știe ce este un vaccin, care să nu conștientizeze pericolul nevaccinării, iar cei ce totuși o fac dovedesc fie că au dormit la cursurile din facultate, fie și-au cumpărat diploma, fie au alte interese decât binele semenilor. Caz în care n-au ce căuta în fruntea țării.

Ecuația e foarte simplă: dacă numărul vaccinaților nu depășește 65-70%(?), strădania e degeaba și așteptăm ca bunul Dumnezeu și natura să oprească pandemia, dar până atunci se va muri în continuare. Indiferent că sunt sau nu părinții, bunicii, copiii, prietenii nevaccinaților.

De prea multe ori, minți luminate, inclusiv din domeniul medicinei, au interese (nedeclarate): reprezintă firme producătoare de echipamente și medicamente necesare cetățenilor bolnavi și spitalelor în tratarea COVID-19, iar câștigurile au fost colosale și, din punctul lor de vedere, eșecul vaccinării le-ar fi mană cerească. Nu contează că mor mii de oameni, bani să iasă. Dacă am avea un DNA mai incisiv și specialiști justițiari pe sfânta dreptate, ar ieși la iveală fapte de care ne-am speria. Unele chiar au început să iasă, ca în cazul Hexi-Pharma.

Caz simptomatic: soluțiile destinate curățeniei din spitale erau diluate nu neapărat spre a le înmulți, cât spre a menține infecțiile nosocomiale actuale și spre a-și păstra profitul, chiar a-l mări. Aceeași situație apare și la tratamentul bolilor cronice: luăm medicamente o viață în loc să tratăm într-o perioadă cât mai scurtă boala și să revenim la viața normală. Cum se întâmplă în majoritatea țărilor civilizate.

Nu sunt numai banii la mijloc când e vorba de antivacciniști. Mai e și avantajul politic: captarea voturilor de la coronasceptici, de la negaționiști, de la cei prostiți de scenariști și conspiraționiști criminali, de la cei ce nu pot discerne adevărul de minciună. De la cei ce au uitat alfabetul și nu mai citesc niciun ziar, o carte. De la cei ce și-au pierdut adevărata credință. Căci nimeni nu vine în numele Satanei să vindece oameni, ci în numele lui Dumnezeu. Apocalipsa nu este adusă de cei ce vor să salveze vieți, ci de cei ce ucid ori pun pe alții să o facă.

Dar să-ți vinzi sufletul și mintea pentru bani și pentru voturi, riscând viața miilor de suflete, asta nu li se va ierta. Pandemia va trece, vaccinul ne va salva și de data aceasta așa cum o face de peste un secol (Pasteur, 1881), iar lumea va reînvăța să trăiască liber și, odată cu aceasta, cei ce nu cred în vaccin ori cei ce se tem că li se bagă cipuri și plăcuțe cu nr. 666 vor fi măturați de viață.

Din păcate, s-a creat haosul: părinții nu vor să-și trimită copiii la școală dacă dascălii nu se vaccinează, dascălii, la rândul lor, amenință că nu primesc pruncii nevaccinați, iar câțiva mari antreprenori pun condiția vaccinării la angajare. Deja unele companii de transport spun că vor refuza accesul celor nevaccinați anti-COVID. La rândul ei, Spania va întocmi un registru al celor ce refuză vaccinarea. Pe deasupra, provocatorii, conspiraționiștii au intrat în vizorul justițiarilor, unul fiind arestat în direct la o televiziune germană… Nu e de glumă – minciuna ucide!

Petru Tomegea