Îmi aduc și acum aminte cu ce avânt am pornit să ne punem la punct țărișoara imediat după revoluție, să ne-o facem a noastră, a tuturora, civilizată, primitoare, democratică și bine văzută în lume! Cu câte speranțe ne-am dus la primele alegeri libere din Duminica Orbului în 1990! Toți eram convinși că, prin muncă stăruitoare și voință politică, în câțiva ani putem ajunge din urmă Occidentul… Praf și pulbere s-au ales de dorințele noastre, nu într-un an, doi, ci în acești 30.
Emanații revoluției au știut de la început că suntem un popor răbdător, nu și pătimaș, dar visele nerealizate ne-au făcut cu timpul mai conștienți de propria soartă, în același timp nerealizările devenind adevărate pietre de moară de gâtul politicienilor iresponsabili. De aceea, cu mici excepții, instituțiile democrației și-au pierdut credibilitatea, iar carierele la vârf nu au avut viață lungă în România, minciuna și ticăloșia politică fiind instalate pe termen nedefinit.
Acum se vede cu claritate că ne-am împotmolit nu din delăsarea poporenilor, ci din pricina iresponsabilității și a incompetenței diriguitorilor: și-au câștigat prin promisiuni mincinoase mandat după mandat, însă nu ne-au reprezentat cu cinste pe noi, cetățenii acestei țări, ci și-au urmărit mai cu seamă propriile interese. În acești 30 de ani au reușit să se îmbuibe, să-și facă averi imense, jefuind banul public, în timp ce marile proiecte de modernizare a României, a școlii, a sănătății și a infrastructurii au fost și sunt lăsate mereu moștenire, „greaua moștenire”, următorilor guvernanți. Vindecarea de sărăcia endemică n-a fost niciodată un obiectiv asumat altfel decât în vorbe. De aceea progresul României, atât cât a fost, s-a făcut cu foarte mari sacrificii, toate suportate de populație.
Confruntați cu greutăți generate de corupție și incompetență precum decizii proaste, nesiguranța vieții, minciuna ca politică de stat, școală și sănătate abandonate în voia sorții, promovarea slugilor și a șmecherilor în funcții de mare răspundere, singura șansă de realizare personală a cetățenilor a fost fie să fure și să corupă, fie să-și părăsească patria, ajungându-se în situația fără precedent pe timp de pace ca aproape 10 milioane de români să-și încropească viitorul în țări străine unde munca le este apreciată. Urmează, însă, un prag peste care nu se va putea trece: atunci când cei plecați peste granițe vor fi mai mulți decât aceia rămași în țară și nici nu mai e mult până atunci: încă 2-3 milioane de imigrați și vreo 2-3 ani!
Din cât se vede, ne-am împotmolit din pricina încălcării principiilor democratice, poporul fiind înlăturat prin fel de fel de tertipuri de la conducerea treburilor publice: deși votul ar fi trebuit să fie un contract între ales și alegător prin care programul politic al fiecărui candidat să fie dus neabătut la îndeplinire, ei, bine, tocmai baza contractuală a votului a fost sabotată. Consecințele? Cetățeni nemulțumiți, instituții colmatate de incompetență și indolență, iar acum au apărut și crimele bandelor de interlopi ori de mafioți, căci gulerele lor albe s-au asociat cu corupții politici, năzuind spre putere. Se pare că au acaparat-o.
Încet-încet, perspectivele României au devenit sumbre. Deja vedeam în fața ochilor țări eșuate precum Mexicul, căzut pradă cartelurilor mafiote ale drogurilor, sau ca Venezuela, țară bogată în petrol, dar cu cetățeni murind de foame. Cursul acesta pare a fi întrerupt pentru o perioadă de timp de tragedia Alexandrei și a Luizei de la Caracal. Groaza faptului împlinit pare că ne-a trezit la realitate.
Acum s-a născut ideea resetării statului de drept, a repunerii în locul lor firesc a instituțiilor acestuia devenite feude de partid și a înlăturării din funcții a clienților și a sinecuriștilor de partid, a ticăloșilor, a corupților și a leneșilor. Dar până nu va fi o altă majoritate parlamentară nu se poate întâmpla nimic… Și mă tem că până la alegeri ideea aceasta se va topi în ceață. Ca și altădată… S-ar putea ca ieșirea din mocirlă să nu fie atât de simplă.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 