Archive for the ‘Moftul politic și circuitul banilor cash’ Category

Moftul politic și circuitul banilor cash

martie 6, 2017

Privind cu nedisimulată lehamite ultimele evenimente cărora colegii din presă le atribuie epitetul de politice nu mă pot abține să afirm că politichia românească a ajuns un simplu moft, iar Caragiale i-a croit un destin greu de schimbat. Fiindcă, în afara unor decizii funcționărești ale guvernului actual, majoritatea de guvernământ a abandonat ideea bunei guvernări în favoarea chivernisirii proprii, iar excepțiile confirmă regula. Asta fiindcă în loc de oameni competenți și merituoși ne-am ales în frunte de regulă șmecheri și descurcăreți, dar foști elevi mediocri, repetenți, corigenți și chiar fără calificare.
Constatând ei, înalții lideri, ba și cei mici, că în orice țară cu pretenții democratice și stat de drept banii circulă prin bănci, conturi și lasă urme, urme care îi conduc adesea spre pușcărie, au inventat și chiar legiferat un sistem paralel de plăți: cu portbagajul, cu valiza, cu rucsacul sau sacoșa, plicul rămânând doar o amintire din copilăria mitei. Cum l-au legiferat? Ca întotdeauna: prin nebăgarea de seamă și dezinteresul celorlalți. Are cineva altă interpretare pentru ce banii cash nu sunt trecuți în circuitul oficial, nici în declarațiile de avere? Să se fi făcut treaba asta în numele ridicării nivelului nostru de trai?
De zeci de ani justițiarii se chinuiesc să afle sursa banilor din campaniile electorale, mai scumpe decât oriunde pe mapamond, dar cercetarea bate pasul pe loc. Cine se poate hazarda să afle adevărul în condițiile în care funcționează omerta? Chestia și mai hoțească este că mare parte din aceste sume se transformă apoi în palate, vile, mașini scumpe, conturi străine, iar, în final, alimentează corupția, prelungind-o din mandat în mandat. În plus, cu astfel de bani se cumpără partide, parlamentari, consilieri deveniți simplă marfă de negociat ca la tarabă.
Ca să nu aibă necazuri după declarațiile politice mai îndrăznețe, aleșii beneficiază prin constituție de imunitate, dar, ce să vezi și să nu crezi? Niciunul dintre aceia cărora Parlamentul nu le-a ridicat imunitatea nu suferea de consecințe ale unor declarații politice, ci de… dosare penale. I-au salvat totuși colegii acuzând de poliție și procese politice Justiția și SRI. Dovezile însă nu ni se arată. Nu degeaba s-au sesizat MCV și SUA.
Văzând înalții noștri demnitari că legea poate fi interpretat-aplicată după bunul plac, s-au gândit(?) că imunitatea poate la fel de bine să-i salveze și pe membrii Guvernului, chiar dacă acuzațiile penale precum distrugerea, falsificarea de documente, favorizarea infractorului erau nu doar bănuieli, ci de-a dreptul certitudini.
Acum, umbra imunității în fața legii pare să se extindă și asupra altor categorii precum judecătorii Curții Constituționale, aleși și numiți ai unor comitete și comiții mai mult ori mai puțin naționale. Astfel că populația României se va împărți în două categorii: populația care poate înfunda pușcăriile, adică majoritatea cetățenilor, și superclasa conducătorilor imuni la lege. Nu e exclus ca în viitor să se înalțe garduri de sârmă ghimpată între unii și alții, că tot sunt la modă în Apus. Nu e asta definiția regimului mafiot-oligarhic?
Așa că avem voie să privim doar prin gard averile, palatele luxoase cu piscine, terenuri de tenis cu nocturnă, mașinile cu geamuri fumurii securizate și mulțimi de servitori. De zis n-avem voie să zicem nimic, doar să bleștim, să mârâim între noi ca înainte de 1989 și să aplaudăm: „Trăiască și înflorească democrația!” Căci vorba cu existența a două Românii aruncată cu aroganță de fostul prim-ministru Năstase nu este vorbă goală.
Și ca tacâmul să fie complet, iată-i tocmai pe împricinați ieșiți la atac pe mai toate televiziunile de știri: alții sunt vinovați de mătrășirea banilor publici, de sărăcia endemică, de contractele cu dedicație, căci ei, împricinații, sunt mari patrioți, iubitori de români, veniți să ne salveze din ghearele multinaționalelor, de exploatatorii imperialiști precum Soros și nenorociții de tehnocrați.
Nimic despre milioanele de euro cash dispărute din declarațiile de avere, ca și cum nici n-ar fi fost. Nimic despre bugetele prăduite de ani și ani…

Petru Tomegea