Începe să fie din ce în ce mai frustrant.
Când auzeai adesea câte un proaspăt bişniţar, între timp realizat ca prosper om de afaceri, zicând că „cine are informaţiile are şi mijloacele”, sau că „informaţia costă”, înţelegeai cu totul altceva decât astăzi: or fi existând la dispoziţia lor agenţii specializate, buletine de informaţii economice, studii rare şi scumpe, site-uri pe Internet. Sfântă naivitate!
De-abia zilele trecute am priceput ezoterica noimă în urma unor împrejurări parcă gemene. Câţiva politicieni „clarvăzători” pun la cale o stratagemă de scoatere din domeniul public a unei bune părţi din „moşia” statului în vederea reconstituirii dreptului cică de proprietate, iar informaţia a ajuns, „simplă” coincidenţă, la cine „trebuia”. Nu se ştie dacă a costat ceva şi cât. Nici măcar foştii proprietari n-aveau habar ce se întâmplă cu pământurile lor din moşi-strămoşi luate cu japca acum peste 40 de ani, însă noii misiţi deja le tranzacţionau prin notariate. Văzând asemenea mistuitoare dorinţă de reparare (sanchi!) a unor grave prejudicii ale trecutului comunist, cu toată opoziţia unora care tună şi fulgeră împotriva ciocoilor, moşierilor, îmbogăţiţilor peste noapte, cei mai mulţi ocrotiţi la sânul partidelor de la putere, guvernele semnează „pe colţul mesei” ordonanţe, transformând dintr-un foc în milionari pe posesorii de informaţii. Parcă trasă la indigo, a apărut şi vânzarea acţiunilor unor firme estimate la Bursă, cu preţul diminuat de 5 ori între orele cutare. Peste câteva zile, aveau să valoreze de zece ori pe atât. Evident, numai „cunoscătorii” au dat iama în pricăjitul nostru stat, ca într-un sat fără vornic. Aşa că, oricine „ştiriceşte” ceva despre o licitaţie, o licenţă, o privatizare, mai deocheate, inventează 3-4 concurenţi, depune ofertele în numele tuturor, iar organizatorul anunţă „la timp” data desfăşurării. Întotdeauna au câştigat „ai noştri”. Inventariind tunurile asemănătoare date în vileag de presa ultimilor 2o ani, ai dimensiunea unui jaf de jaf naţional fără seamăn în istoria umanităţii. Elementul comun – informaţiile. Din ecuaţie au rezultat averi uriaşe, acum greu de justificat. Cei mulţi şi proşti, ca subsemnatul, şi el contribuabil – buni de plată.
Astfel de informaţii ne-au costat bani buni de prea multe ori după ’90: cei ce „anticipau” cursul evenimentelor au furluat valuta din bănci, băgându-le în faliment pe când inflaţia ne ardea cu 300 %, în timp ce nouă ni se spunea să mizăm pe leu până la moarte. Am fost patrioţi, suntem faliţi. Alţii au „aflat” că pot lua credite oricât de mari fără a păţi nimic nereturnându-le. Băncile publice au ajuns oale şi ulcele, ei – şi mai înstăriţi. Ba chiar multora li s-a „arătat” că-şi pot „însuşi” orice măreaţă ctitorie ceauşistă pe cioara din par ori blana ursului din pădure. După ce au lins mierea, s-au strămutat călare pe ditai haznaua cu galbeni în insulele Virgine, în alte paradisuri fiscale offshore, viloaiele de neam prost românesc cuprinzând întregul mapamond, din New York până-n tărâmuri de vis asiatice. Prinde orbul, scoate-i ochii. Ţara lui Papură-vodă. Cei mulţi şi fără informaţie – bat mai departe în drâmbă, însă ce-a mâncat lupul…
Ca să fim cinstiţi, oricum e degeaba, de câteva ori ni s-au dat informaţii, dar, ca de obicei, nu toate, omiţându-se tocmai cele de la baza planului de jecmănire: am aflat şi noi, în sfârşit, că ne putem înavuţi de opt ori pe an, ne-a „ajutat”, ce e drept, şi dl Tatulici. Era cineva prost să rateze „şansa vieţii”? Norocul Caritas-ului – a aspirat toţi banii credulilor rămaşi cum altfel decât cu buza umflată. Ducându-se vestea despre noul Eldorado, s-a umplut ţara de escroci-paraziţi, azi încă în culmea „gloriei”, pe cocoaşa pârlitului fraier carpatino-mioritic.
Cu astfel de „cumetrii” a debutat telenovela de succes scontat a capitalismului, ca apoi să cedeze uzufructul urmaşilor săi până la adânci bătrâneţi, după deviza hoţească „Mâna pe bani şi ochii la uşă!”. E incredibil cum un întreg sistem juridic, numit „constituţional” de-a moaca, nu a putut băga la răcoare în 20 de ani decât găinari, iar un parlament întreg de politicieni tot unul şi unul nu a găsit încă legea care să pună capăt samavolniciilor!
Elementul comun al tuturor acestor prădăciuni îl reprezintă pe de o parte direcţionarea precisă a informaţiei spre cei „interesaţi”, şuţii numesc metoda „pontoarsă”, iar pe de alta, blocarea accesului public la informaţie, cu alte cuvinte lipsa transparenţei, delicte grave legate de drepturile omului, chiar dacă aproape nu există document legislativ care să nu le statueze, de la Constituţie până la ultimul regulament.
Aţi mai văzut dumneavoastră asemenea „banalităţi” în spaţiul public? Nici nu le mai amintim ca şi cum am dispune pe bune de toate drepturile din lume, de la libertăţi până la siguranţa persoanei. Chita lor!
Dacă până mai ieri eram minţiţi cu grijă, mai departe adevărul va fi „croit” mult mai soft & cinic pentru a umple buzunarele cui trebuie, iar noi ne vom cumpăra cu plăcere posibilitatea de a fi înşelaţi, prostiţi la lumina zilei. Cu tot cu CNA.
Până a se încumeta cineva să ia de coarne, nu de coadă, taurul informaţiilor aducătoare de averi, să batem în drâmbă, să fluierăm a pagubă aria oalelor sparte, plescăind a pagubă ce s-a dus pe apa sâmbetei. Cor mut.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 