Archive for the ‘De ce ne îndepărtăm de Europa?’ Category

De ce ne îndepărtăm de Europa?

octombrie 10, 2018

Nu știu cum a apărut această adevărată provocare pentru România în condițiile în care poporul român a tânjit mereu după civilizația și cultura Occidentului începând cu pașoptiștii. Evoluția recentă a evenimentelor politice, însă, ridică acest semn de întrebare pentru cetățeanul român. E pentru întâia oară de la admiterea în Uniunea Europeană și NATO când au apărut contestări ale respectivelor organizații internaționale, deocamdată pe tema suveranității și a imixtiunilor UE în treburile noastre interne. În același limbaj de lemn ca înainte de ’89. Ba chiar s-au găsit câțiva reprezentați (ai lor) care vorbesc cu o ușurință condamnabilă de RO(M)EXIT și o fac în numele nostru. Au uitat că aderarea la Uniunea Europeană și NATO a fost un ideal național, o opțiune populară devenită apoi constituțională. Ce s-a întâmplat între timp, că ne-am săturat de Europa și de valorile occidentale pentru care s-au jertfit generații după generații?
Trebuie, însă, să recunosc că întrebarea reflectă două realități discrepante: 1. cetățenii României nu se îndepărtează de Uniunea Europeană, 28 de state europene făcând parte din UE, ci în proporție de peste 71%, cea mai mare la nivel european, după cum o arată eurobarometrul, are încredere în instituțiile europene, dorește să trăiască, să muncească și să învețe alături de ceilalți europeni. O demonstrează faptul că aproape un sfert din populația activă a României s-a integrat deja fără greutate în societățile occidentale.
2. cei ce se opun integrării europene sunt câțiva lideri preponderent ai majorității de guvernământ care nu se simt bine în sistemul riguros de reguli și legi care trebuie respectate. Se vede cu claritate că nu pot trăi fără avantaje, favoruri și imunități pentru ei și ai lor, numai că în Occident principiile și legile constituie un alt fel de a privi lucrurile decât în România: nici nu se pune problema inegalității, a imunității în fața justiției, iar competența politicului, a funcționarului a stat mereu la baza democrației lor funcționale. Acolo politicianul nu adună averi peste noapte, nu se vrea buricul pământului, nu se bate cu pumnii în piept, nu-și jecmănește propriul popor…, ci se pune cu modestie în slujba cetățenilor. Excepțiile, nu puține, confirmă regula.
Așadar nu poporul se îndepărtează de valorile europene, ci o serie de lideri nemulțumiți de urmările integrării. În demersul lor, aceștia manipulează că-ți crapă obrazul de rușine: în Parlamentul European, absolut nimeni nu a criticat poporul și România, ci atitudinile Parlamentului și ale Guvernului României față de cetățenii liberi și justiție, față de tratatele europene pe care țara noastră le-a semnat la aderare. Și culmea, tocmai pe vremea Guvernului PSD condus de Adrian Năstase. Nici nu mai știi ce să crezi.
În condițiile în care întrebarea a ajuns la urechile mai-marilor zilei, fiind pusă chiar de unii europarlamentari în analiza de la Strasbourg din 3 octombrie, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a grăbit să nege categoric: Nu, nu se pune problema ieșirii din UE! Numai că șeful de facto al Guvernului, Liviu Dragnea, s-a arătat rezervat, ceea ce întărește temerile poporenilor.
De unde apar aceste temeri? Din aceea că principalele investiții în România provin din fondurile generoase ale UE și de la principalii săi membri, Germania, Austria, Franța, Olanda… A nu se uita contribuția anuală a diasporenilor fără de care nu am avea creșteri economice, nici faptul că peste 10 000 de studenți învață în marile lor universități și colegii cu avantaje extraordinare față de colegii lor din Apus. A se ține cont de faptul că Occidentul a devenit principala atracție pentru români și sub aspect turistic.
Așa că a vorbi despre RO(M)EXIT este o gravă eroare și o grea încercare pentru România și poporul său, iar cei ce o fac nu vor mai putea veni în veci să ne ceară votul. Nici ei, nici partidele lor. E vorba de principii sacre ale democrației, căci viitorul națiunii nu este monopol Dragnea, Rădulescu, Pleșoianu…

Petru Tomegea