Frustrările lui Traian Băsescu

Trebuie spus din capul locului că frustrarea nu este un defect de caracter decât în măsura în care devine trăsătura dominantă. În mod obișnuit, fiecare poate fi frustrat într-un anume moment și fericit că i se realizează dorințele, în altul. Cele două stări pot fi alternative și chiar concomitente.
De frustrări se vorbește adesea în politica românească, mai ales cu referire la adversari. Dar, dacă frustrările mele sau ale noastre contează mai puțin spre deloc, fiindcă nu pot modifica imediat comportamentul social, frustrările liderilor sunt foarte importante deoarece pot influența sau chiar pot determina decizii politice ale căror consecințe ne privesc pe toți.

Relațiile cu China

Una din frustrările lui Traian Băsescu e provocată de politica externă a României, mai exact, de relațiile economice promovate de Guvernul Victor Ponta: „Ajungem să ne încurcăm. Vrem cu China, vrem cu Statele Unite, creăm confuzie prin atitudine, mă îndoiesc că SUA nu pot dezvolta programe IT sau de telefonie în România”. Este adevărat, Constituția îi conferă președintelui nu doar prin art. 91 atribuții de mare responsabilitate în domeniul politicii externe, dar, în ceea ce privește relațiile economice, comerciale cu alte state, inițiatorul principal este guvernul.
De aceea, afirmația de mai sus nu putea să treacă neobservată de prim-ministru: „Domnul Băsescu e depășit de situație… Statele Unite au un parteneriat strategic cu China, dincolo de schimburi economice. Parteneriatul nostru în cadrul NATO este baza fundamentala a securității noastre”.

De la transparență, la supărare

De remarcat că ambele susțineri sunt corecte până la un punct: da, se poate crea confuzie la nivelul percepției publice, mai ales când acțiunile Executivului nu sunt pe deplin transparente ori nu sunt comunicate corect și la timp. Însă nimeni nu a pus vreodată în discuție parteneriatele cu UE, SUA și NATO, nici în contrapondere cu relațiile economice cu China, Rusia, Serbia, Coreea de Sud…
În plus, ar trebui să vedem și cum procedează guvernele statelor luate de noi ca model: toate țările dezvoltate economic, inclusiv SUA, Germania, Polonia… au relații economice extinse cu China, au parteneriate pe diverse domenii și schimburi comerciale ajunse la cifre astronomice. De altfel, experții mondiali se așteaptă ca, în viitorul apropiat, China să devină prima putere economică a lumii.

Politică și comerț

Care ar fi alternativa? Fiindcă dacă deschizi un calculator, un telefon mobil sau alte produse electronice nu se poate să nu descoperi că piesele sunt în majoritate chineze, sud-coreene, taiwaneze… Ar fi de preferat comerțul prin intermediari pentru a nu-l supăra pe Traian Băsescu? Le-am putea produce noi înșine? La ce prețuri?
Este adevărat că „SUA pot dezvolta programe IT sau de telefonie în România”, dar cei ce au venit cu oferta aparțin firmei Huawei, iar condițiile oferite au corespuns probabil cererii României. Pe deasupra, cu ocazia Forumului Economic și Comercial din Europa Centrală şi de Est – China (Palatul Parlamentului, noiembrie 2013) s-au încheiat și alte contracte și înțelegeri cu partenerii chinezi, iar unele dintre acestea au ajuns deja în faza de proiecte, urmând să treacă în execuție.

Legea și interesul public

Și apoi nici legislația românească, nici cadrul normativ nu interzic guvernului să încheie orice contracte dorește, activitatea acestuia fiind supusă controlului parlamentar și supravegheată de organele de justiție. Ceea ce-l deranjează pe președinte este că atribuțiile sale economice nu au fost prevăzute prin lege, iar prim-ministrul, miniștrii, autoritățile economice nu au socotit că este cazul să se consulte și cu Traian Băsescu.
Nu se poate cădea nici în cealaltă extremă. Să ne amintim că legile dinainte de 1989 privilegiau comerțul cu Uniunea Sovietică și cu celelalte țări din lagărul socialist, în principal, cu membrii fostului CAER și cu partenerii Tratatului da la Varșovia. Consecințele au fost descoperite imediat după revoluția din decembrie: industria românească s-a dovedit a fi un „morman de fiare vechi”, morman care, alături de terenuri și Bancorex a constituit principala sursă a celor mai mari averi de azi.
Mai trebuie spus că, până la urmă, frustrarea prezidențială ne prinde bine și guvernului Ponta, dar și nouă: acțiunile guvernamentale sunt îndeaproape supravegheate, nu doar de organele specializate, ci și de președinte, iar riscul de a greși se micșorează.

Petru Tomegea