De Centenar, destui cetățeni ai națiunii noastre au trăit, ca și mine, sentimente contradictorii: defilarea trupelor și a tehnicii de război ne-a reamintit că România e membră NATO și e conștientă că trebuie să fie pregătită în orice moment să-și apere integritatea teritorială, poporul și independența, după principiul verificat „Pe aici nu se trece!”. Parada tehnicii de luptă și marșul „Treceți, batalioane române, Carpații!”, din păcate, au fost singurele aspecte înălțătoare, de aceea entuziasmul popular nu a putut fi trezit nici de aburii clasicei fasole cu ciolan, nici de prezența primilor oameni de stat în raglane negre de gală, nici de vocile stridente ale speaker-ilor.
De unde entuziasm dacă de doi ani partidul de la putere a legat guvernarea de gard și și-a căutat de lucru ascuțind săbiile împotriva unor dușmani odioși precum statul paralel, Soros, binomul Merkel-Iohannis, România – colonie…. În același timp arunca ocheade lui Putin, Erdogan și lui Viktor Orban. În plus, rând pe rând, au fost puse la pământ integrarea în UE, relațiile cu partenerii externi, Justiția, autostrăzile, Educația, Sănătatea… Așa că era normal să se lase peste țară o scârbă imensă și fără leac.
Iar viitorul sună cum nu se poate mai sumbru: după datele oficiale, în acești doi ani România a mai pierdut cel puțin o jumătate de milion de cetățeni care au luat drumul pribegiei în Europa civilizată. Ceea ce, pe lângă scârba neputinței politice, aduce după sine obida, ciuda, invidia că alții, inclusiv tovarășa de coadă, Bulgaria, pot face ceva pentru semenii lor, iar statul român a intrat pe mâna unor politicieni corupți și a unor guvernanți plini de sine, egoiști, inconștienți, incapabili și incompetenți, lipsiți de dragoste de țară și chef de lucru. Ceea ce miroase mai degrabă a doliu național, nicidecum a bucurie de Centenar.
O mențiune specială pentru istorici, etnologi, etnografi și formațiuni folclorice: noroc de ei, că altfel atmosfera de doliu devenea sufocantă pentru ultima zvâcnire a Secolului I de România. Da, e adevărat, aveam și ce sărbători. Da, mai avem o țară cu mulți eroi care și-au pus oasele, tenacitatea și inteligența temelie unei construcții naționale, să sperăm, durabile. Da, am mai fost și norocul fiindcă i-am avut pe regina Maria, pe regele Ferdinand, pe Brătieni, pe intelectualii ardeleni și bucovineni și pe… președintele american Woodrow Wilson.
Dar n-am înțeles de ce poporenii trebuie să-i omagieze de Centenar pe politicienii care li s-au așezat cu de la ei putere în frunte, la locul de cinste și onoare? Care cinste? Care onoare? Pe mâna cui a ajuns astăzi România Mare (Dodoloață)? Cum să nu te ajungă din urmă scârba și obida? Cred că fără picior de politician al puterii mereu feseniste de trei decenii, România ar fi astăzi alături de Franța și Germania, iar ideea prezidențială a trilateralei Germania – Franța – România, idee despre care niciun politruc nu bleștește, îmi trezește speranța. Puterea actuală rămâne, însă, să mai aștepte mult la poarta celeilalte trilaterale, aceea de la Visegrád, cu Ungaria lui Viktor Orban.
Așadar politicienii ne-au stricat spectacolul, care trebuia să aparțină poporenilor de toate vârstele, gradele, treptele și etniile. A lor era sărbătoarea, fiindcă ei sunt sarea pământului. Ei îi țin în cârcă pe politruci și diriguitori. Cu tot cu cei corupți, incapabili și incompetenți.
M-aș fi așteptat la un bilanț, în cinstea Centenarului, al celor doi ani de guvernare pesedistă. Dar n-au avut cu ce se lăuda. Singurele lor „succese” sunt demiterea procurorului-șef al DNA, Laura-Codruța Kovesi, demiterea prim-miniștrilor Grindeanu și Tudose, deci a două guverne, și alte demiteri, înflorirea corupției, dar amânarea condamnării liderilor corupți, favorizarea infractorilor și a condamnaților penali, pași importanți în sugrumarea independenței Justiției, încălcarea rezoluției Parlamentului European și a MCV-ului.
Simțind slăbiciunile actualei puteri politice, nu se putea ca Ungaria lui Viktor Orban împreună cu UDMR să nu dea o mână de ajutor, sărind din nou pârleazul cu autonomia Harcov în mână! Politică de scârbă și obidă.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 