În spatele marilor conducători ai omenirii se ascund sfetnici la fel de mari, unii ştiuţi ca Architophel, al regelui David, Deceneu, al lui Burebista, Sf. Elena, mama lui Constantin cel Mare, Machiavelli, strateg postmortem pentru Henric al III-lea, Henric al IV-lea, Richelieu şi Wilhelm de Orania… Cei mai mulţi însă zac în tainiţele trecutului.
În istoria modernă a României, consilierea n-a făcut casă bună cu principiile bunei guvernări. Barbu Stirbey, e.g., stăpânea bine politica mare şi cea de culise, dar n-a avut rol decisiv la curţile regilor Carol I şi Ferdinand Reîntregitorul, nici în partidul Brătienilor. În parte din cauza intrigilor de alcov şi a moralităţii joase. Însă modelul acesta uns cu toate alifiile, în care se amestecă reguli clasice cu dedesubturi compromiţătoare, pare a fi agreat în politica actuală.
Înţelepţii zic una, iar politicienii fac alta
Altfel nu se pot explica incompetenţa şi incoerenţa deciziilor politice ale diriguitorilor. E clar că niciunul nu caută sfatul înţelepţilor, care altfel nu pot contribui la bunul mers al treburilor publice. Numai că la baza programelor aplicate de guvernele occidentale, de Japonia, Israel stau savanţi renumiţi ca Joseph Stiglitz, Eisuke Sakakibara, Nouriel Roubini, Stanley Fisher…
În timp ce Executivul nostru se mândreşte cu eminenţe cenuşii precum Sebastian Lăzăroiu, Anca Boagiu, Gheorghe Ialomiţianu, Aliodor Manolea… Dacă ne luăm după presă, se pricep de minune la basme de adormit copiii, la vrăjile Samanthei, la eficienţa ghilotinei contabiliceşti, la parapsihologia culorii violet şi pentagrame spaţiale de păcălit alegătorii.
Ziariştii se întreabă cum e posibil ca mari savanţi întru ale dreptului constituţional ca dnii Boc şi Stanomir să proiecteze o Constituţie neconstituţională, ca sfetnici renumiţi întru secretele ştiinţelor să scoată o variantă a regionalizării fără altă legătură cu administraţia decât că asigură partidului de la putere câştigarea viitorului scrutin… În vreo 7-8 ani, năzbâtii ca acestea au provocat o criză din care nu se ştie cine şi cum va ieşi. Nici cine va răspunde.
Liderii noştri sunt cei mai tari
Un răspuns ar putea fi că de pe vremea ilustrului domn Dimitrie Cantemir, la rândul său sfătuitor de taină al împăratului rus Petru cel Mare, toţi mai-marii noştri de la Carol al II-lea încoace se consideră descendenţi din toga aristocratic-academică a Inorogului. Pe lângă că se vor unşii lui Dumnezeu pe pământ, linguşitorii sfetnici le cultivă încrederea nemăsurată în sine, le scornesc neasemuite calităţi, de la genii conducătoare, la neîntrecuţi oratori, scriitori, filosofi etc.
O fac cu un anume scop căci viitorul lor nu depinde de valoare şi competenţe, ci de bunăvoinţa mahărului. De aceea imediat după înscăunare, pe aleşi îi apucă aşa o frenezie că se şi visează comandanţi supremi şi lideri regionali, iau în stăpânire spaţiul public convinşi că doar lor li se cuvin şi li se datorează recunoştinţa, bunăstarea şi fericirea supuşilor. Se amestecă în toate, se pricep la orice, se bagă chiar în controverse ştiinţifice. Creangă vorbea de al doilea Cucuzel. Modestia, cuminţenia morală nu mai dau bine.
Până când, boieri dumneavoastră?
Poate că până la urmă am putea înţelege şi o atare situaţie pentru un timp, dacă bunăstarea şi eficacitatea reformelor ne-ar fi pe măsura fuduliei. Lucrurile însă nu stau aşa: nivelul de trai al românilor a coborât sub cel al Botswanei, o ţară africană săracă, acoperită în proporţie de 70% de deşertul Kalahari.
Noi nu avem nisipuri mişcătoare pe câmpii, dealuri şi văi, ci în politică. Neputinţa managerilor noştri se vede din felul cum se îngrijesc de copii şi bătrâni, de drumuri, şcoală şi spital. Avem noi cel mai mănos ogor european, avem păduri, ape, minereuri, dar nu ştim ce să facem cu ele. Avem şi destui oameni vrednici, chiar dacă cei mai buni dintre noi îi îmbogăţesc pe vestici.
Nu ne lipsesc nici înţelepţii, învăţaţii decenţi, dar nu-i caută nimeni. Avem în schimb o liotă de oportunişti. Şi-ar vinde şi sufletul pentru un post de aplaudac.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 