dar a încheiat cu punct la berărie. În hohote. Cu Elena Udrea. Se laudă cu mandatul care i-a adus în 10 ani „satisfacția supremă”, dar poate era cazul să-i întrebe și pe cetățeni câtă satisfacție le-a adus. Ar dori ca, după prea lungul mandat Băsescu, Klaus Iohannis să pună virgulă, dar acesta enunțase deja la validarea mandatului de către Curtea Constituțională că prin vot „românii” i-au spus la alegerile prezidențiale foarte clar: «Stop si de la capăt». De analizat.
Virgulă și punct
S-a sfârșit cu punct, deși Traian Băsescu ar fi dorit cu virgulă, nu neapărat din pricina „neamțului”, ci din multe alte pricini pe care, subit, după plecarea sa de la Cotroceni, presa le-a uitat. Iar cine uită nu merită ori, mai grav, e complice.
Nu-l pot ierta pe Traian Băsescu pentru cei 10 ani din viața poporului român și a României irosiți cu bună știință împreună cu sistemul care l-a proslăvit. Este adevărat că se poate lăuda cu ceva reforme în Justiție, dar eu le-aș pune mai întâi în seama unui corp conștiincios al judecătorilor și procurorilor. Este adevărat că economia și nivelul de trai au cunoscut ceva realizări, dar acestea nu revin președinției decât în mică măsură, meritul principal fiind al guvernelor, mereu suspectate, criticate și chiar blamate ori atacate de la Cotroceni.
Care reforme?
Traian Băsescu avea terenul pregătit să facă reforme reale în acest deceniu, dar i-au lipsit credibilitatea și proiectele științific argumentate. Nu poți lua în considerare un președinte care crede că doar punctele sale de vedere sunt importante, la fel cum nu poți reforma educația, tăind salariile dascălilor cu de la sine putere și cu zâmbetul sardonic pe buze.
La fel, nu poți cere investitorilor străini să promoveze investiții în România susținând că primul-ministru francez, Jean Pierre Raffarin, a venit la noi în vizită „să-și ia tainul”, însoțit de majoritatea miniștrilor săi și de un mare grup de oameni de afaceri, președinți ai unor mari companii franceze. Cu siguranță afirmația aceea și altele lipsite de diplomație au creat un contencios în relațiile externe ale României. Contencios încă vizibil pentru oricine vrea să-l vadă.
O suspendare, două suspendări
Acuzat de dezbinare națională nu doar de PSD și de Victor Ponta, de degradarea comportamentului, a climatului și a limbajului politic, n-a știut să-și aplece urechea la durerile celor mulți, deși se dădea în vânt după primitivele băi de mulțime aranjate cu fast de „oamenii măriei sale”. Îi era suficient să audă ce discută poporenii despre moșia Nana și relația cu Elena Udrea, care l-a împins în prăpastia derizoriului. N-a făcut-o.
A fost suspendat de două ori de către niște majorități parlamentare calificate (două treimi din numărul senatorilor și al deputaților) din motive constituțional-democratice și moral-cetățenești, nimeni neputându-i acuza pe aleși că au căutat cu dinadinsul fapte incriminante de moment ce ele fuseseră percepute de mai toată lumea, nici că nu aveau dreptul să voteze cum le dictează conștiința. Iar a doua suspendare i-a adus împotrivă-i peste 7,4 milioane de voturi, lăsându-l fără legitimitate.
Frica de PNL și istoria
Cât despre politica internă, să recunoaștem că inițiativele sale în ultimii 10 ani sunt caracterizate de voluntarism destructor și autoritarism, ca să folosim eufemisme. Nu e de ici-colea să împrumuți în numele poporului român aproape 20 de miliarde € cu care nu se știe bine nici azi ce s-a făcut, să încerci distrugerea formațiunilor politice care ți-au adus două mandate de președinte, să spargi un partid istoric ca PNL și să încerci transvazarea conținutului acestuia în PDL, iar apoi să-l sfâșii pe acesta, deși declaraseși anterior că ți-e partid de suflet, numai pentru că nu ți-a ales pupila ca lider.
Nu pot crede în ruptul capului că astfel de acte țin de reforma clasei politice „ticăloșite”, pe care a considerat-o „zoaie pe geam”, el crezându-se Zeus. N-am auzit să-și fi exprimat regrete față de atâția politicieni batjocoriți, între care acum dorește să se întoarcă!?
Unii fac apel la istorie, susținând că locul său a fost câștigat cu prisosință. Dar în istorie nu sunt numai personaje pozitive, iar datele care vor constitui izvoarele cercetării sunt cele pe care le-am trăit cu toții în acești 10 ani. Iar istoria nu operează cu sentimente, ci cu argumentele omului de știință.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 