Archive for the ‘România din nou în bătaia crivățului’ Category

România din nou în bătaia crivățului

decembrie 18, 2017

Bătălia politică actuală nu este numai pentru subordonarea Justiției, așa cum se susține îndeobște, ci și pentru distrugerea fibrei morale, câtă a mai rămas, a poporului român și apoi mânarea sa într-o direcție dorită de actualii corifei. Când nu mai poți discerne între hoție și cinste, între abuz și lege, între egalitate în fața judecătorului și imunitate totală, între sărac și bogat, trăsături morale precum cinste, demnitate, onoare, hărnicie, dragoste de țară devin irelevante, iar fără acestea orice popor devine gloată ușor de dus de nas. Mai adăugați mizeria, subfinanțarea din educație / sănătate și cartelarea presei, a audiovizualului ca să aveți tabloul complet al degringoladei unei țări pregătite să capituleze în fața șarlataniei.
Este clasica rețetă de distrugere din interior a unui popor, a unei construcții statale democratice, iar ambasadorul american spune că rușii ne pândesc de după colț. Sunt convins că vorbește în cunoștință de cauză. Cât de orb să fii să nu vezi campania lor de dezmembrare a Uniunii europene și NATO? Cât de orb să fii să nu vezi cum sunt speculate slăbiciunile statelor europene? Sau credeți că România face excepție.
Să nu uităm că, după atâtea invazii, vreo 13, zic istoricii, dar eu aș mai adăuga că ultima nu s-a încheiat, ale armatelor rusești, niciodată venite și rămase în alt scop decât de jaf și robie, e firească atitudinea strămoșilor și a contemporanilor de a percepe și azi amenințarea de la Răsărit, de a se teme nu atât de ruși, cât de veșnica lor foame de noi teritorii, vasali și idioți utili. Singura scăpare a noastră a fost și este apropierea de statele Occidentului democrat, de UE și NATO.
Numai că o economie liberă(?) ca a României a permis capitalului rusesc actual să-și mărească cifrele de afaceri, iar de ceea ce se temeau mulți experții europeni și câțiva analiști obiectivi români tocmai s-a întâmplat: vremea când oamenii de faceri de la răsărit vor controla jumătate din economia românească nu e departe. Firește că banii n-au miros, dar așternerea covorului roșu în fața oligarhilor ruși înseamnă politici guvernamentale proaste, făcute poate cu intenție ori amatoristic.
Din păcate, însă, alegerea între Vest și Est este repusă în discuție, iar în aceste zile se hotărăște destinul României. A câta oară? Deși pentru poporeni integrarea în NATO și UE a fost o opțiune pe cât de copleșitoare pe atât de benefică, elita politică actuală de stânga le atacă vehement, așezându-ne din nou în bătaia crivățului, care, de la Dimitrie Cantemir încoace, nu ne mai slăbește. Oricine poate vedea ce ne așteaptă dacă Justiția se va subordona politicului: ne vom pierde calitatea de aliați ai SUA și de membri ai Uniunii europene sau în cel mai bun caz vom ajunge din nou parteneri de mâna a treia, „la fundul grămezii” (România: the Bottom of the Heap, Tony Judt). Acolo unde se află statele eșuate și nimeni nu se uită la ele. Departe de lumea democrat-civilizată.
Că trăim cu această spaimă în suflet o demonstrează sutele de mii de protestatari ieșiți în stradă după câștigarea alegerilor parlamentare de către PSD. În sprijinul lor au venit aliații americani, ambasadorii statelor prietene, marile agenții de presă internaționale care stau cu ochii țintiți asupra hăcuirii legilor statului de drept în Parlament.
Lovitura de grație, însă, au dat-o funeraliile defunctului rege Mihai I: s-a văzut cu claritate că ne-a revenit mintea cea de pe urmă, cum s-a întâmplat mereu în istoria noastră. Suntem mai uniți ca niciodată asupra ideii că singurul și adevăratul vector al emancipării României ar fi fost monarhia, iar această percepție nu va putea nicidecum fi terfelită de corifeii puterii actuale.
S-a ridicat vălul populist al câștigării ultimelor alegeri, iar clasa politică, în integralitatea ei, are o problemă cât casa: înjosită de statura unui rege demn și cinstit, de o austeră moralitate, nu se mai poate ascunde șmecherește sub declarații sforăitoare despre cât de români suntem noi și cât de plin de bunăstare ne e viitorul, ci va trebui s-o și demonstreze. Ori, ori.

Petru Tomegea