Două din motivele pentru care regimul ceauşist a devenit odios au fost obstrucţionarea liberei conştiinţe şi sugrumarea libertăţii de exprimare. Din cauza lor, a lipsei de speranţă şi a sărăciei a ieşit lumea în stradă în decembrie ’89 şi au murit peste o mie de tineri. De aceea ambele au fost bine şi salutar statuate în noua Constituţie la articolele 29 şi 30, pentru discuţia de faţă fiind relevante alineatele 1 şi 2.
Au urmat 10-15 ani în care România a avut un comportament cvasieuropean, numai că instaurarea crizei economice în anii 2007-2009 avea să provoace mutaţii de-a dreptul provocatoare: presa printată s-a redus la mai puţin de jumătate, în contrapondere, dezvoltându-se industria TV şi portalurile Net.
Presa şi Internetul
Dacă ziarele noastre respectau o anume tradiţie a corectitudinii formată în două secole de existenţă, spaţiul public pus la dispoziţia cetăţenilor pe Internet suferă de nereglementare, blogurile, site-urile româneşti respectabile neconstituind regula, ci excepţia.
Din păcate, la adăpostul anonimatului sau al dereglementării, uneori uzându-se de îndrăzneală şi de anume imunităţi, se fac abuzuri imense asupra drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti. Sunt atacate libertatea gândirii, inclusiv religioase, încercându-se îngrădirea unor credinţe şi culte prin ameninţări de multe ori voalate, alteori directe. Se încurajează fel de fel de extremisme sociale şi politice, iar unele organizaţii interzise de lege profită de inactivitatea sau neglijenţa şi chiar indolenţa organismelor de stat special create pentru a asigura un cadru legal şi civilizat.
Democraţie de criză
Odată cu declanşarea crizei politice de după demiterea guvernelor Boc şi Ungureanu, sunt tot mai dur atacate dreptul la opinie şi libertatea de exprimare a gândurilor, a ideilor şi a opiniilor, iar asta nu se întâmplă doar pe Net. S-a creat un mecanism diabolic prin care dejecţiile din spaţiul virtual sunt scoase la lumină, inclusiv a tiparului, prin tehnica citării de pe bloguri, site-uri special create, practică încetăţenită deja în România. Singura condiţie? Să desfigureze adversarul politic sau de afaceri şi să aducă rating.
Însă faptul că toţi cetăţenii au drept la opinie şi libertate de exprimare îi deranjează pe unii luptători din tranşeele politice. Chiar fără să aibă vreo condamnare în justiţie, deşi nicio sentinţă nu poate interzice libertatea de gândire, sunt politicieni, nomina odiosa! care n-au drept la cuvânt: Iliescu, Năstase, Voiculescu, Voicu… pe de o parte, iar Udrea, Anastase, Ridzi… pe de alta.
Paiul şi bârna
Apariţia lor în public sau opiniile lor scrise, unele din închisoare, declanşează vaiete publice generalizate şi condamnare chiar din partea unor jurnalişti ce se vor politically correct sau din partea unor oameni de drept cu mari pretenţii şi a unor politicieni, încredinţaţi că numai ei sunt „spiritus rector” (domnitori ai spiritului, n.a).
Trăsnetele sunt direcţionate mai cu seamă asupra Antenelor lui Voiculescu, televiziuni cu audienţe printre cele mai ridicate, şi asupra cărţilor, a blogului lui Adrian Năstase, fost prim ministru al României între 2000-2004, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în baza unor „probe indirecte” şi a unei motivări încă nepublicate. Personaj politic acuzat şi el la vremea lui de amestec brutal în viaţa presei libere şi de obstrucţii asupra libertăţii acesteia.
Cine s-a jucat cu focul?
Or televiziunile incriminate beneficiază de licenţe legale de transmitere, iar fostul prim ministru, până în ultima clipă a existenţei sale, are dreptul la opinie pe care e liber să o publice unde, când şi cum vrea, aşa cum poate să o facă orice cetăţean dintr-o ţară democratică.
Fireşte, e dreptul respectivilor moralişti să-şi exprime opinia faţă de orice cred Domniile Lor de cuviinţă, atâta doar că atitudinea lor este ostilă principiilor democratice şi Declaraţiei universale a drepturilor omului.
Ca reacţie la atacurile lor repetate, încă din ianuarie 2012, odată cu manifestaţiile de stradă împotriva demiterii dr Raed Arafat, a fost reluată bătălia pentru libertate şi drepturi cetăţeneşti, nu doar prin pancarte inspirate, ci şi prin apeluri, emisiuni TV. Ei bine, acest al II-lea front al campaniei electorale creează destule dificultăţi foştilor guvernanţi.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 