Recitesc informaţia despre reluarea celebrei emisiuni şi îmi pun 22 semne de exclamaţie, câte unul pentru fiecare an trecut de la revoluţie. Aşadar, după percepţia şi părerea doamnei Lucia Hossu-Longin, calvarul românilor cu justiţia nu s-a sfârşit odată cu îngroparea martirilor din decembrie ’89 şi cu implozia iar apoi condamnarea legitimă a comunismului.
Iar percepţia doamnei Hossu-Longin, ale cărei emisiuni ne ţineau cu sufletul la gură, nu este nicidecum singulară: aceeaşi percepţie şi-au exprimat-o mulţimile de cetăţeni cu voce tare în Piaţa Universităţii astă iarnă, unii o mai scriu şi acum pe forumuri, alţii o spun chiar la puţinele televiziuni care mai acordă atenţie problemelor cetăţeneşti.
Memorialele pătimirii noastre
Dar fie şi o singură astfel de părere, ea nu poate fi trecută cu vederea: vine de la o mare creatoare a cărei inimă a vibrat la dramele româneşti, fie că se numeau Elisabeta Rizea, Toma şi Petre Arnăuţoiu, Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu ori regele Mihai, fie sutele de mii de martiri fără nume, zăcaşi ascunşi încă în gropi comune. Fără lumânare. Gropile comune ale nimicniciei noastre. O cercetătoare a trecutului recent îndelung şi intens urâtă şi ostracizată de FSN, PDSR, PSD şi dl Iliescu, inclusiv de dl Năstase.
Căci realitatea acestor zile răscoleşte răni adânci ale aşezărilor noastre democratice şi ale statului de drept, fiindu-ne atacate principalele instituţii: Avocatul Poporului a primit 47 e-mail-uri în care i se cere imperativ „să iniţieze o acţiune la Curtea Constituţionala, ca să se constate neconstituţionalitatea de facto a mandatelor tuturor deputaţilor şi senatorilor”, ca şi cum în România instituţiile suveranităţii şi ale reprezentativităţii naţionale nu mai sunt Camera Deputaţilor şi Senatul României, alese direct prin vot de cetăţenii României, ci 9 inşi, nu toţi judecători, numiţi pe criterii politice.
Cine dă democraţia afară din casă?
Tot Avocatul Poporului dă ultimatum şi anunţă că va cere revocarea tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii deoarece mai mulţi judecători, printre care Ioana Bogdan, care l-a condamnat în prima instanţă pe Adrian Năstase, au fost numiţi fără respectarea prevederilor Constituţiei, iar CSM, la rândul său, îi acuză pe Avocatul Poporului, pe jurnalişti, pe avocaţi că influenţează deciziile judecătorilor prin presiuni mediatice, avocaţii îi acuză pe procurori şi judecători că nu funcţionează în deplină legalitate…
A se mai observa că degringolada cuprinde încet-încet sectoare importante ale vieţii social-politice: un politician acuză medicii că mint şi că, împreună cu poliţiştii, favorizează infractorii, (pentru că nu l-au lăsat pe Năstase să-şi ducă tentativa de suicid la „bun” sfârşit?), fostul Ministru de Război a acordat nu se ştie exact în ce împrejurări sute de grade de colonel şi general comilitonilor politici, încât te întrebi dacă nu cumva, Doamne fereşte, se pregăteşte o lovitură de stat. Una care să ne şteargă definitiv de pe harta lumii civilizate.
Năstase – deţinut politic?
În aceste circumstanţe, doamna Hossu-Longin afirmă răspicat că decizia de condamnare a lui Adrian Năstase e una politică, ea făcându-se în baza unor „dovezi indirecte” şi a limitării dreptului acestuia de a-şi aduce în instanţă toţi martorii, aşa cum acuzarea adusese peste 900, că altor 5 inculpaţi în „Trofeul calităţii” li s-a întâmplat acelaşi lucru…
A se mai reţine că această atitudine a doamnei Hossu-Longin faţă de Năstase se situează la polul opus faţă de aceea din celebrele memoriale, aşa cum în aceste zile ne-a fost dat să vedem în presă şi alţi foşti duşmani ai lui Iliescu şi ai PSD convertiţi la compătimire pentru fostul prim ministru.
Victimizarea ca stratagemă
Având în vedere că victimizarea aduce mari foloase la urne, vezi cazurile Becali şi Dan Diaconescu, nu numai în România, ci şi în alte ţări înapoiate ca Pakistan, sau foarte avansate ca Japonia, celebrul Kakuei Tanaka…, mă gândesc ce scenariu se joacă în spatele primei scene politice şi cât mai contează valorile democraţiei în România.
Nu de alta, dar într-o ţară în care Parlamentul îşi pierde suveranitatea, puterea şi autoritatea de la o zi la alta, în care Justiţia se confruntă cu un permanent amestec al politicului, dacă ne luăm după fostul comisar european Günter Verheugen, care ştie ce vorbeşte, e posibil orice.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 