Mai există un Partid Național Țărănesc Creștin Democrat? Un partid istoric spre care ni s-au îndreptat cândva ochii cu ultima speranță de democratizare și europenizare a României? Ei, bine, mai există: doar pe hârtie și cu ștampilă, dar există. Iar posesorul ștampilei păzite cu strășnicie e președintele Aurelian Pavelescu. Autodeclarat moștenitorul Seniorului Coposu. Iar ștampila nu o va lăsa din mână decât atunci când va rămâne ultimul membru. Și nici atunci.
Un partid pe tarabă
Pe deasupra, mai e și proprietar al numeroaselor sedii pentru care bătrânii țărăniști, foști deținuți politici și disidenți anticomuniști, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu … s-au căciulit la Ion Iliescu și FSN. În marea lor majoritate erau proprietatea partidului, dar… Zestre care acum se tranzacționează în piața publică, la cea mai mare căutare fiind sediul central, monument istoric. Iar după ce se va termina zestrea, urmează scoaterea la tarabă sau la mezat, căci și partidele sunt de vânzare. Mai ales după ce ajung falite. Nu suntem noi o economie model de piață?
Mă veți întreba la ce mai e bun un partid național țărănesc cu un singur membru care se umflă în pene prin studiourile TV? Ce speranțe mai are PNȚCD de moment ce clasa rurală, țăranii adevărați sunt pe calea fără întoarcere? Cu toate că e nevoie, și încă ce nevoie! de un partid al agricultorilor, unul creștin-democrat, fiindcă, iată, agricultură românească ține de capriciile vremii și pericole mortale născute din conflicte religioase se năpustesc peste Europa.
Dar zestrea?
De ce roiesc mușteriii și samsarii de voturi pe lângă PNȚCD? E vorba de ciocli sau de mofluzi? Deocamdată de mofluzi, eternii pofticioși de măriri și sinecure avortați de restul partidelor și de votul popular. Se strâng ca muștele la borcanul cu miere. Deși mierea s-a terminat din 2000, odată cu pierderea alegerilor parlamentare.
Cum poate ajunge falit un partid istoric? Foarte simplu și fără prea mare efort: în România falimentarea unui partid istoric nu e în primul rând un fapt politic, ci unul al lipsei de măsură, al împăunării de sine, al găunoșeniei intelectuale și morale. Vă mai amintiți cum se băteau pe funcții și se blestemau liderii țărăniști de mucava pentru pielea ursului din pădure?
Pe unde va mai fi fiind demnitatea PNȚCD?
Ei, bine, certurile și vânzoleala au început odată cu ieșirea din scenă a liderilor vârstnici, după debarcarea lui Victor Ciorbea din fruntea Guvernului CDR, prim-ministru care, să vezi și să nu crezi, nu poate ieși el însuși din siajul mancurților ultimilor 15 ani. Cu fiecare alegere la vârf, idealurile nobile ale partidului lui Iuliu Maniu s-au tot paradit, iar partidul a fost închinat pe rând preaputernicilor zilei. Model? Roza vânturilor.
La ce le folosește sforarilor politici PNȚCD? La menținerea unor iluzii, așa cum ai păstra în casă un obiect vechi, ca să-ți aduci aminte cine ai fost și să te lauzi cu înaintașii. Numai că istoria singură nu mai aduce voturi. E nevoie de programe, de proiecte atractive și figuri noi, credibile. Ori atât timp cât democrația internă a pierit și actualii lideri se cred de neînlocuit, ca și cei dinainte, inevitabilul deces se va produce.
Fără democrație internă, partidele mor încet
Unii au realizat că sfârșitul țărăniștilor e aproape, de aceea se căznesc să mai folosească o dată zestrea lor de imagine într-o coaliție a perdanților, a mofluzilor. Se adună la un loc nevoie cu nevoie și foamea de voturi a atâtor veleitari cu gând că în țara asta alegătorii încă mai pot fi momiți cu fel de fel de gogoși.
Numai că studiul atent al actualelor bazine electorale nu le dau nicio șansă: România se îndreaptă repejor spre un sistem politic binar, asemănător celor nord-american, englez și multor altora. Nu-ți trebuie cine știe ce expertiză politică să observi că prima noastră scenă politică s-a degajat de outsideri, păstrând un mare partid pe dreapta, PNL, și altul, pe stânga, PSD. Iar cine vrea să revoluționeze societatea n-are decât să se înscrie în unul din cele două.
De ce nu se înscriu? De ce nu s-au înscris dintotdeauna: sunt ocupate posturile de lideri, iar ei, fiii ploii, nu pot accepta să fie decât mari conducători pentru eternitate. În aceeași poziție îi veți găsi și data viitoare.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 