După decembrie ’89, politica românească se zbate să scape la lumină şi să-şi găsească drumul, dar în loc să iasă din mizerie, mai rău se afundă. Nu poate, ori nu vrea să înţeleagă şi pace că există un singur drum, acela de a-şi servi concetăţenii, iar pentru a conduce un vehicul atât de pretenţios ca democraţia e nevoie de şcoală. Numai că şcoala nu e totul.
Pentru că Geoană, Ridzi, Apostu, Manţog, Gutău, Voicu, Pasat, Miki Şpagă şi alţii eiusdem farine nu de studii au dus lipsă, ci de altceva. Ei bine, acest „altceva” face ca azi populaţia României să fiarbă în suc propriu, cum se zicea despre manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii în ’90.
La alţii se poate, la noi, nu
Ajunsă la mâna unor politicieni nedemni, corupţi şi neputincioşi, lipsiţi de viziune şi dragoste de ţară, populaţia românească suferă abuzuri după abuzuri: tăieri de salarii, unice pe mapamond, reducerea serviciilor medicale compensate, deşi CAS-ul e la fel de mare ca în ţările civilizate, scăderea alocaţiilor pentru învăţământ şi cultură, chiar dacă impozitele nu sunt deloc mici, preţuri, multe mai mari ca în Occident, dar salarii de 10-20 de ori mai mici… Toate impietează asupra prezentului şi a viitorului României, a tinerelor generaţii.
Aşadar, 1. Cine sunt, cum, de unde şi cine i-a adus pe compromişi la vârful politicii?
2. Ce caută ei acolo când locul lor era cu totul altundeva?
Sunt oameni ca noi toţi, cu bune şi rele. Înainte de a fi mari mahări, au locuit alături de semenii lor. Au ceva carte, dar şi o neostoită poftă de parvenire. În urcuşul lor, s-au lipit de câte un personaj gen Hrebenciuc, Cozmâncă, Miki Şpagă sau „Iliescu apare/ Soarele răsare”, pe de o parte, iar pe de alta de Băsescu, Boc, Falcă, Videanu, Udrea… care i-au scos din anonimat şi ni i-au pus pe liste. Dacă i-ar fi lăsat la locul lor, azi erau oameni de tot respectul, fiecare cu rostul său.
A cui e responsabilitatea promovării lor?
E clar, cei ce ni i-au băgat pe gât ne-au adus la sapă de lemn. A se observa că politica românească, situaţie probabil unică în lumea civilizată, nu are servicii de personal, nici de selecţie ori promovare pe baze ştiinţifice, adică de competenţe-expertiză-merit, dominante fiind flerul şi voinţa stăpânului, priceperea la oameni, uneori nurii, în cazul amazoanelor.
De cele mai multe ori, însă, dacă ne luăm după presă, singurul criteriu este cel al banului, al mitei. Căci în România politica înghite de zeci de ori mai mulţi bani ca în ţările democratice serioase.
Am putea spune că au greşit şi că a greşi e omeneşte, dar, când decizia politicianului ucide oameni nevinovaţi ori aduce suferinţă zecilor de milioane de suflete, greşelile nu pot fi iertate. E vorba de răspundere penală.
Primii care ar trebui să facă un pas în faţă şi să-şi recunoască bărbăteşte şi cavalereşte vinovăţia sunt cei ce i-au promovat. Ei trebuie să-şi asume răspunderea, acesta fiind rolul partidului şi al liderilor. Nu câştigarea cu orice preţ a sufragiilor. Tocmai câştigarea cu orice preţ a voturilor ne-a adus în starea actuală.
Vina noastră
Etapa decisivă însă a ridicării în jilţul puterii ne aparţine. De aceea se bat pentru votul nostru. Or aici vina se împarte: cei ce ar trebui să ne informeze corect despre candidaţi ne ascund adevărul, manipulează, mituiesc, prostesc mulţimile. Încât nimeni azi nu poate spune cu certitudine dacă vreunul din mandate s-a câştigat în curăţenie absolută.
Nici noi nu ne facem datoria de cetăţeni până la capăt: lipsim de la vot, nu ne informăm asupra personalităţii alesului, ne lăsăm înşelaţi şi manipulaţi sau votăm la mişto.
Evaluatori din spuma mării
Dar lamentaţiile tardive ale unor ONG-uri şi ale unor colegi, sau figuri graţioase gen Preda, Macovei, Turcan, toate ieşite din spuma mării, miros a ipocrizie şi chiar a complicitate. Rolul lor era tocmai să spună la timp adevărul despre asemenea specimene, nu să cârtească împotrivă-le după o coabitare fericită.
Când mârşăvia, trădarea, prostia ies la iveală, când răul s-a produs dându-ne lovitura de graţie, degeaba mai amintesc de moralitate, competentă şi profesionalism, inclusiv la viitoarele confruntări electorale. Tot de acestea vorbeau şi la fostele alegeri, iar rezultatele sunt şi mai proaste. Cu tot cu uninominal. Nici speranţe şi iluzii nu mai prea sunt.
Nu ştiu dacă românii vor fi fost mai dezamăgiţi de ceva în viaţă ca de politica actuală.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 