Apropierea campaniei electorale provoacă adevărată turbare în mass-media, în presa scrisă dar mai ales pe Net şi la TV. Este explicabil deoarece aceiaşi jurnalişti, politicieni activi în presă se manifestă şi pe diverse canale TV. De aceea există mereu o coincidenţă stilistică, tematică şi de subiecte între produsele jurnalistice printate şi cele audiovizuale.
Astfel că divorţul, sfada, amantlâcul, leafa, somnul, casele, masa şi acareturile, maşinile, prietenii, colegii… au ajuns subiecte de presă, deşi apropierea campaniei electorale ar fi trebuit să stârnească o legitimă curiozitate asupra programelor cu care se prezintă candidaţii pentru obţinerea voturilor.
Înjurătura ca politică
Din păcate, în România, programele şi ideologiile politice nu aduc cine ştie ce voturi: partidele nu ştiu să le facă atractive, nu sunt în stare nici să le explice, nici să le susţină. De aceea sufragiile se obţin în marea majoritate prin campanie negativă, prin voturi contra. Mesajul negativ e mai uşor de asimilat, prinzând mai bine la baza societăţii noastre, dacă este însoţit de ştiri-bombă, de tipul: X l-a înşelat pe Y, i-a luat banii, l-a dat pe mâna organelor…, sau Z şi-a alungat nevasta, mama, şi-a bătut copilul…
Atacul la persoană, ca şi batjocura, jignirea, injurierea nu sunt specii jurnalistice precum ştirea, informaţia, reportajul, analiza, comentariul unor fapte, acţiuni, fenomene politice, ci au a face cu codul penal şi cu acela al deontologiei profesionale şi al bunelor maniere în presă. Din cauză că nici Clubul Român de Presă, nici Justiţia nu pot face prompt ordine, atacurile s-au înmulţit peste măsură, devenind regula, nu excepţia.
Pentru un vot în plus
Dacă asmuţirea candidaţilor şi a susţinătorilor acestora de către presă face parte din cutumele bătăliei electorale, atacurile la persoană vin din zonele inculte şi needucate ale politicii, dar o societate nu mai poate fi astăzi condusă de oameni fără şcoală.
De aceea aducerea în discuţie publică a unor defecte corporale, a unor obiceiuri şi ticuri manifestate în particular, a unor greşeli care privesc viaţa personală nu cadrează nici cu meseria de jurnalist, nici cu aceea de politican. Or dezvăluirile de acest tip fac deliciul spaţiului public, ştiri de tipul can-can fiind chiar materia primă a unor tabloide cu mare rating, sau a unor rubrici, pagini foarte căutate de o anume parte a cititorilor, a spectatorilor.
Unde dai şi unde crapă
Fapte dintre cele menţionate mai sus apar şi în spaţiul public al democraţiilor respectabile, însă incidenţa lor e incomparabil mai redusă decât la noi. Aici, bârfa naţională şi atacurile josnice, mocofăneşti au depăşit demult faza narativă, trecând la fabulaţii, la inventarea unor defecte: Crin doarme toată ziua şi lipseşte din această cauză de la job, ba-l mai şi invită pe Gigi în PNL, Marga habar n-are de cultură şi vrea să conducă ICR pomenind de invenţia veche, românească a caloriferului, cu nimic mai prejos de a rachetei, a becului, a patefonului, Ponta e un ageamiu, cel mai prost prim-ministru pentru că…
Un alt specific naţional este că astfel de atacuri nu reuşesc să creeze cine ştie ce breşe în imaginea şi notorietatea personajelor vizate, ci le victimizează: populaţia simte sau intuieşte zona din care vin, iar renaşterea simpatiei reuşeşte uneori să readucă în prim-plan figurile ostracizate, vezi cazul condamnatului Adrian Năstase sau al mult hulitului Călin Popescu Tăriceanu.
Atacul şi bumerangul
Minciunile devin calomnii şi procese de intenţie: va fi fiind el Crin Antonescu somnoros, dar ca preşedinte interimar şi ca lider de partid nu i se poate nimic reproşa, ba din contra, iar Becali îşi negociază de 5 luni intrarea în PNL. Este adevărat că Andrei Marga, şeful ICR, a pomenit de calorifer, însă a făcut-o într-un context care merită explicat: fosta conducere a institutului se axase majoritar pe literatură, pe un număr infim de scriitori, şi aceia aleşi dintr-o anume zonă a politicului, iar rolul acestei instituţii trebuie să fie mult mai larg: să prezinte pe lângă arte, cultură şi ştiinţa, tehnica, religia, realităţile româneşti.
În plus, istoria actuală a României e un lung şir de voievozi şi războaie, iar evoluţia civilizaţiei şi a culturii poporului român a fost lăsată la voia întâmplării. De altfel, recunoscându-i-se competenţele sistemice şi epistemologice, Andrei Marga a primit invitaţia extrem de onorabilă pentru România de a participa la modernizarea structurilor Puterii în UE.
Va fi ea turbată campania, dar „Calomniaţi! Calomniaţi! Poate rămâne ceva!” va funcţiona şi ca bumerang.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 