PSD – partidul săracilor

PSD – partidul săracilor

Ca oricare partid de stânga, social-democrații noștri reprezintă bazinul  electoral al oropsiților sorții, al acelora cu salarii și pensii mizerabile, al acelora dependenți de ajutoare de stat, lăudându-se cu proiecte pentru ridicarea standardului de viață și civilizație al săracilor. De aici și paradoxul: deși au câștigat campanii electorale pe motiv că vor eradica sărăcia, niciodată partidele de stânga nu au au reușit s-o facă, preocuparea lor de bază fiind redistribuirea bugetului public pentru a satisface nevoile celor aflați în dificultate și a le lua votul. Însă fără a apela la reforme economice, la investiții pentru dezvoltare, fără a crea locuri de muncă bine remunerate n-au cum să crească sursele de venituri ale celor necăjiți. Din contra, cheltuirea banului public preponderent pe pomeni, inclusiv electorale, provoacă stagnare și chiar regresie economică, moment în care pierd alegerile.

Din păcate, PSD este dependent de peste trei decenii de bazinul electoral al  stângii, adică al săracilor, estimat acum la peste 36%, numai că îndepărtarea de politicile de stânga și lipsa progreselor în ceea ce privește nivelul de viață și civilizație duc implacabil la scăderea procentelor din sondaje și, implicit, la pierderea puterii politice. Motiv pentru care domnul Marcel Ciolacu, liderul PSD, este consecvent: mereu face mare caz (la TV) de creșterea salariilor și a pensiilor mici, de vouchere, subvenții, pentru cei cu venituri derizorii, de plafonarea prețurilor la energie și la alimente, de dobânzi preferențiale… Plânge pe umărul celor necăjiți că fac foamea, că n-au cu ce-și plăti utilitățile, n-au cu ce-și îmbrăca micuții pentru școală… Promite în stânga și dreapta, conștient că segmentul electoral al vârstnicilor aflați în nevoie și al săracilor este foarte disputat, majoritatea partidelor și a formațiunilor populiste pregătind din vreme clasicele gogoși electorale spre a-l cuceri. Și dacă e vorba de populism, e ușor de înțeles de ce politica minciunilor și a manipulărilor naște mereu prozeliți, fiindcă mulțimea săracilor e cel mai ușor de păcălit.

Acum PSD se agită de mama focului nu numai prin prin șeful său, d. Marcel Ciolacu, prezent zi și noapte pe ecranele patriei, cu impozitul progresiv, pentru care înaintașul său Liviu Dragnea s-a bătut (doar cu pumnul în piept!) mai bine de trei ani. Sistem moștenit de la tovarășii de dinainte de 1989. Nu m-ar deranja dacă argumentele și exemplele folosite ar fi corecte: da, există țări dezvoltate care îl au de multă vreme și dă rezultate, dar sistemele lor de impozitare progresivă sunt cu mult diferite de propunerile social-democraților. Nu este deloc adevărat că doar patru țări au cota unică de impozitare, iar americanii se bazează pe impozitul progresiv: cele mai multe dintre cele 50 de state ale SUA au cotă unică, iar administrația națională cumulează ambele sisteme. Dar o fac cu profesionalism de peste un secol. De aceea America lui Biden are cea mai puternică economie, cea mai puternică armată, unul din cele mai performante sisteme de educație… De reținut că, pentru americanul de rând, nu este rușine mai mare decât aceea de a fi falit și a nu putea plăti impozitele la stat.

De ce este contestată cota unică în România? Nu că nu ar fi avut ori n-ar avea rezultate, ci fiindcă ANAF și finanțiștii noștri nu reușesc să adune la buget toate taxele, inclusiv TVA. De ce nu reușesc? Din aceeași cauză pentru care n-au reușit nici până azi: clienții politici nu plătesc, așteaptă negocieri directe cu guvernul sau iertări de datorii, cum s-a procedat mereu. Pe deasupra, o mulțime de ordonanțe și hotărâri de guvern au creat exonerări de la plata a taxelor, a impozitelor și a dividendelor datorate acționariatului…

Iar acum nu mai sunt bani disponibili la buget și PSD ar vrea mai multe pomeni pentru săraci, de aceea caută cu febrilitate o modalitate prin care să se dea mare ocrotitor al săracilor, ca să ia de la bogați impozite mai mari. Ce s-a întâmplat la alții când bogații și firmele profitabile sunt suprataxați? A migrat capitalul spre zone mai prielnice, afaceriștii și-au ascuns veniturile, iar încasările la bugetul consolidat al statului au scăzut.

Petru Tomegea

Șmécherii politici și fraierii

Șmécherii politici și fraierii

Nu e zi lăsată de Dumnezeu să nu ne întrebăm: oare când vom scăpa de hoți și de șmecheri? Cum a ajuns patria noastră dragă la mâna atâtor sforari? La fel cum nu e zi să nu aflăm cum un fost prim-ministru al României, țară membră a UE cu peste 20 de milioane de locuitori, își înscenează o sinucidere pentru a scăpa de pușcărie, cum un fost candidat la președinția României și fost al doilea om în stat fuge de Justiție peste graniță ca un trepăduș ordinar, refuzând să se ducă la pușcărie, cum un fost primar general al Capitalei, cică medic chirurg de excepție, a șters-o ca orice găinar, ascunzându-se cine naiba știe prin ce păduri din Grecia cu speranța că-și va putea păpa în liniște imensa avere făcută prin fraudă, cum un alt primar, de data asta de sector, șmecher din chelie până în tălpi, prins de justiție asupra faptului, îi roagă pe bucureșteni să-l voteze primar pe fiu-său, ca și cum și-ar fi instaurat dinastia pe scaunul de primar, cum un măreț lider sindical ales cu încredere de ciraci, proprietar peste Metrorex-ul statului, și-a făcut o avere fabuloasă din mită și taxa de șmecher, plănuind asasinarea tuturor celor ce-i împiedicau furăciunea…

Și iarăși nu e zi să nu ne întrebăm: cum a fost posibil așa ceva? Fiindcă respectivii au ajuns pe înaltele jilțuri prin votul nostru, al fraierilor. Noi i-am ales, nu străinii, după ce le-am luat de bune gogoșile și campaniile electorale manipulatoare, la pachet cu geci, tricouri, sticle de ulei și pungi de făină, mici și bere pentru săraci…  Iar liderii de sindicat fac ce fac, cică alegeri „libere“, și rămân șefi la pușculița cu parai 32 de ani! Membrii de sindicat i-au făcut pe toți multimilionari, unii mari oameni de afaceri. Fiindcă fraierii de noi, cetățenii, nu am învățat o regulă simplă și adevărată ca lumina zilei: cine minte în campanie de alegeri ne va fura banii, va corupe și va minți până la moarte…

Să fim totuși corecți și să spunem că se fură mai mult ori mai puțin și-n țări cu tradiție democratică, în state civilizate cu oameni educați, că și acolo au fost lideri anchetați și încarcerați, dar nu cunosc vreun caz în care, lipsiți complet de simțul onoarei și al demnității, de respect pentru țara pe care au condus-o, s-o șteargă din fața Justiției ca niște pungași jerpeliți, știind bine că prin gestul lor ignobil le vor dispărea din memoria cetățenilor reputația și niscaiva fapte bune, dacă le-au avut. Dacă nu, adio și-un praz verde!

Ceea ce e mai scârbavnic, ba chiar scandalos, e altceva: a stabilit Justiția cu dovezi de netăgăduit că mărețul X a furat, că are averi imense făcute prin jaf și corupție, presa publică imagini cu palatele lui de șpăgar îmbuibat și de mafiot lipsit de scrupule, aflat în stațiuni de lux unde-și petrece cu amante scumpe și prieteni profitori și totuși s-au găsit destui să iasă în stradă la proteste precum că respectivele condamnări sunt nedrepte, au caracter politic, că e mâna statului paralel și a securiștilor de rit nou…

Nu putem scăpa de ei, așa cum nu putem scăpa de râie și de cancer: justițiarii mai leagă doi-trei granguri din când în când, dar în locul lor apar alții și mai ticăloși, căci mama hoților e mereu gravidă. Toți se cred de neînlocuit, fără ei piere țara, iar fraierii le dau dreptate: măcar ăștia or fi furat ei, dar ne-au mai dat câte ceva și nouă. De aceea își vor depune din nou candidatura, își vor reînnoi sarsanaua de gogoși electorale înghițite pe nemestecate de un electorat rămas captiv și vin iarăși în fruntea noastră să ne predice anticorupția. 

Să mai observăm că toți marii noștri corupți, toți cei îmbogățiți peste noapte din jaful banului public, toți hoțomanii dovediți de Justiție… au avut funcții babane în fruntea unui popor sărăcit, toți sunt membri de vază în partidele lor, sunt portofelul cu bani negri pentru partide și pentru televiziunile, jurnaliștii, mediile care le fac propagandă zi și noapte, care le ridică în slăvi competențele și înțelepciunea politică, care organizează manifestări, spectacole în numele unor formațiuni politice, aceleași de 32 de ani. Căci Oprescu, Piedone, Udrea… n-au dosit bani numai pentru ei înșiși, ci au făcut-o în numele partidelor, al găștilor…

Petru Tomegea

E vremea orcilor

    E vremea orcilor

Dragi cititori, am încurcat-o! După invazia securiștilor de modă nouă din statul paralel, odată cu rachetele lui Putin, au tăbărât asupra noastră foametea și orcile care vor îngenunchea România. Cică nu mai avem conducători cu drag de neam și țară să ne apere, ci numai ticăloși analfabeți puși pe hoție – ei sunt orcile. Ce-or fi fiind orcile? În arta literar-cinematografică, sunt niște creații zoomorfe originale ale lui J.R.R. Tolkien, în Stăpânul inelelor (1954), ideea fiind adaptată de președintele Zelenski al Ucrainei când vorbește de soldații prădalnici ai armatei lui Putin. Mai sunt și alte orci, dar în cartea de zoologie, creație a mamei naturi, un fel de balene ucigașe, prădătoare maritime și oceanice feroce, se hrănesc cu pești, chiar cu rechini și delfini din neamul cărora fac parte. Parcul zoo fiind și sursa lui Tolkien.

Dar nu de parabole și pești răpitori ne arde nouă acum, ci de orcile-politicieni,  înalți și puternici demnitari ai statului român care își devorează dușmanii politici. Să mai zicem că orcile astea vin să înlocuiască teme manipulatoare plicticoase și fumate de când hăul ca statul paralel, sistemul securistic… prin intermediul cărora „preș“ Iohannis, vârfurile Justiției și executanții lor din servicii secrete în asociere cu UE și NATO țin în jug un „popor de oi“, reușind să mătrășească tot ce avea România mai de preț, mai cinstit și mai curat: Liviu Dragnea, Radu Mazăre, Miron Mitrea, Sorin Roșca-Stănescu, Sorin Oprescu, Piedone, Elena Udrea, Sebastian Ghiță, Dumitru Dragomir, Viorel Hrebenciuc, Constantin Niță, Adrian Severin, Adrian Năstase, Cristian Rizea, Dan Șova, Dan Voiculescu … Patrioți cu suflet mare, numai unul și unul, dedicați trup și suflet cauzei binelui comun. De aceea o ia România la vale. 

O întreagă armată de bocitoare și combatanți inițiați în demersul lor de către Cozmin Gușă, Anca Alexandrescu și Realitatea TV, susținuți cu promptitudine de Antenele lui Voiculescu și România TV a lui Ghiță, luptă abraș cu orcile, cu acești dușmani voraci și perfizi, încercând să salveze țărișoara. Dar gașca de politicieni ai lui Iohannis nu și nu. 

Numai că respectivele posturi de televiziune manipulează atât de ordinar, încât un jurnalist corect nu poate sta pe margine să privească cum sunt batjocoriți și prostiți în față cetățenii mai slabi de înger. Și aceștia sunt ai noștri, și ei plătesc dări la stat ca și noi, așa că au dreptul măcar să nu fie înșelați și mințiți.

Să nu vă așteptați cumva ca în iureșul lor nepotolit să ne informeze câți ani a pierdut România în drumul ei spre integrare europeană din pricina „patrioților“ de mai sus, cât din averile lor imense provine din sudoarea rromânilor, din truda bieților muncitori și țărani de care fac atâta caz și cât din afaceri provine din muncă cinstită, proprie. 

Cică au fost condamnați politic și fără probe! Dar ce fel de condamnare politică și fără dovezi e aceea când ipochimenii de mai sus nu mai aveau unde-și dosi banii din mită și furtișaguri, când nici măcar nu-și mai aminteau numărul proprietăților, al palatelor de neam prost din țară, al vilelor de nababi din Monaco, Nisa, Dubai, Costa del Sol, Coasta de Azur și chiar între malgași? 

De aceea se cuvine o întrebare: așadar cine sunt orcile, domnilor care le plângeți de milă pe ecranele televizoarelor, procurorii și judecătorii semnatari ai condamnărilor penale, împreună cu guvernanții și finanțiștii care vor să închidă robinetele cu fonduri la discreția hoților, sau tunarii bugetivori, rechinii afacerilor cu statul, corupții ajunși sau încă nu în spatele gratiilor la Mititica?

Veți spune că în România cetățenii sunt liberi să gândească ce vor, că există dreptul la opinie, dar n-am văzut nicio lege, niciun regulament care să susțină dreptul la minciună și înșelătorie, dreptul la furt și jaf din banul public, dreptul de a sărăci populația. Pentru aceste ticăloșii există Justiție și Consiliul Național al Audiovizualului și pur și simplu nu pricep de ce mai există televiziuni, presă, radiouri care trăiesc din minciuni și manipulări ca într-o țară din lumea a treia. Și asta nu e de azi, de ieri, ci de peste trei decenii. Să fie atât de greu de aplicat legea, ori… ?

Petru Tomegea

Cine și de ce dezgroapă securea războiului împotriva PNL?

Cine și de ce dezgroapă securea războiului împotriva PNL?

După ultimele alegeri parlamentare, PNL a devenit ținta atacurilor politice și jurnalistice în mass-media, inclusiv pe rețelele de socializare, miza nefiind niciodată declarată deschis. Atacatorii scot din sertare subiecte dubioase, încurcături ale trecutului și personaje cu diverse schelete ținute sub cheie în dulapuri. Din păcate, singurul partid istoric rămas în competiție este și el vulnerabil, libertatea internă de opinie dând posibilitate liderilor mai slabi de înger să muște în inconștiența lor momeala aruncată cu dărnicie de specialiști hârșiți în destabilizarea altor formațiuni politice.

Între subiectele fierbinți, la loc de necinste se află fosta alianță USL (2011 – 2014) între PNL condus de Crin Antonescu și PSD-ul lui Victor Ponta, alianță care, deși moșită de Dan Voiculescu, a demonstrat că două partide mari și opuse doctrinar, aflate într-un război perpetuu din ’90 încoace, pot colabora în situații de criză pentru a scoate țara din impas. În fond, coalițiile stânga – dreapta au o istorie deloc de neglijat în plan european, dar cum în România se găsesc mereu potrivnici la tot ce ne vine din Occidentul civilizat, fie din stânga, fie din dreapta, uniunea a fost torpilată de puriști în numele moralei și al corectitudinii politice. Și apoi, mai bine de jumătate din spectrul nostru politic avea interesul de a mătrăși PNL pentru a-și face loc propriilor formațiuni fiindcă inițiativele constructive în plan politic ne cam lipsesc.

Însă refuz și acum să cred că Stânga pesedistă singură ar fi reușit să facă altceva decât să se eternizeze la Putere, nicidecum să reformeze economia, statul și sectoarele vitale ale societății. Liberalii au pierdut puncte importante după dezmembrarea coaliției cu un PSD obișnuit să fie singur la Putere. 

Numai că USL nu a picat din motive politice, ci din păcate general omenești: naivitatea, lăcomia, dezonoarea… au dus la încălcarea gentlemen’s agreement-ului inițial (Ponta – prim-ministru, Crin – președinte), „cârlanul“ Ponta trădând înțelegerea  pentru a-i uzurpa locul lui Crin.

Al doilea subiect fierbinte și manipulator este reunirea celor două partide liberale PNL și PDL: n-a fost zi să nu se vaiete campionii liberalismului că bietul PNL a fost înghițit de partidul lui Băsescu, cel ce a acaparat fiefurile liberalilor din majoritatea județelor, însușindu-și cică și cele mai importante funcții la nivel național. O minciună menită să producă schisme între cele două aripi cu speranța că vom asista la un forfait, adică la retragerea din prima scenă.

Or încercările de dominare a leadership-ului PNL de către câțiva pedeliști nemulțumiți de pierderea unor funcții și demnități au fost sortite din capul locului eșecului, majoritatea liberalilor înțelegând că imperativele de moment sunt crearea unui pol liberal puternic, cu un cuvânt greu în politica românească. 

Din păcate, sforarii de stânga au găsit veriga slabă la Ludovic Orban, susținuți puternic de grupuri de jurnaliști ai Antenelor și au reușit crearea unei breșe în PNL, o schismă după modelul Radu Câmpeanu, Nicolae Cerveni, Călin Popescu-Tăriceanu…, Orban neacceptând cu demnitate pierderea șefiei Guvernului și a președinției liberale.

Nici această schismă, dovedită până la urmă lipsită de noimă și consistență, nu a pus punct frământărilor interne, de data aceasta în pericol a fost Florin Cîțu. Mașinațiuni politice și negocieri pe sub mese au dus la demisia sa din fruntea Guvernului și a PNL: mai mulți lideri liberali s-au simțit marginalizați și au votat alături de pesediști demiterea Guvernului și croirea unei alianțe PNL – PSD pentru a avea o majoritate copleșitoare în Parlament și a trece cu bine crize greu de manageriat: pandemia, războiul de la graniță și inflația atotcuprinzătoare.

Nici cu această mișcare îndrăzneață și motivată politic atacurile n-au încetat, acum fiind dezgropată din nou securea războiului: sunt stimulate în continuare desincronizări și contradicții în noua coaliție de guvernământ, sunt încurajate disensiuni între miniștri și planuri reformatoare, iar liberalilor li se dă în cap cu pedeliștii afurisiți, cu un Orban, un Drulă vârfuri de lance… Până când?

Petru Tomegea

Presa de scandal: ajutăm sau nu Ucraina?

Presa de scandal: ajutăm sau nu Ucraina?

Un scandal aiuritor: e rău că nu ajutăm militar Ucraina, iată SUA, Anglia, Franța, Cehia, Polonia… o fac, iar noi tremurăm de frica lui Putin. Dar e rău și dacă o ajutăm: de ce să ne băgăm noi între ruși și ucraineni ca să-l supărăm pe Putin? Vrem o bombă în cap? 

Oricum ai da-o, e rău, fiindcă toate trebuie să se spargă în capul actualilor guvernanți și mai cu seamă al președintelui Iohannis. Partea intrigantă a scandalului e că nici unii, nici alții nu se bazează pe informații certe. Presa românească nu e în stare să-și culeagă singură informațiile și se alimentează fără rușine preponderent de pe Internet, jurnaliștii de investigație putând fi numărați pe degetele de la o mână. De aceea presa e în prag de faliment.  

Și apoi Ministerul Apărării și Marele Stat Major al Armatei României nu au comunicat date complete despre implicarea militară în războiul din Ucraina, așa cum nu au publicat date complete nici celelalte state dispuse a ajuta poporul ucrainean să-i alunge pe invadatorii ruși. Unde s-a mai pomenit ca toate informațiile legate de trupe, planuri de atac, dotare tehnică… să fie destinate publicității? Unele state puternice și-au asumat totuși finanțarea pe față a războiului și trimiterea în Ucraina a unor arme moderne cu muniția aferentă, dar niciunul nu și-a devoalat modul de a o face. Și asta deoarece în vreme de război informațiile militare sunt strict supravegheate cu atât mai mult cu cât ele pot produce escaladarea confruntărilor soldate cu pierderi de vieți omenești și bunuri.

Să recunoaștem că presa noastră nu s-a mai confruntat cu situații de război, că nu am avut până acum mulți jurnaliști și reporteri trimiși în teatrele de operațiuni militare pe mapamond, știrile, relatările despre confruntări, războaie între state venindu-ne numai pe canalele de informații ale marilor agenții de presă și ale televiziunilor internaționale cu copy paste. Așadar astfel de specialiști ne lipsesc din organigramele tuturor televiziunilor, ale mediilor de informații, de aceea au înflorit datul cu părerea și aflarea în treabă, la care ne pricepem de minune. Se inventează știri, se exagerează evenimente, sunt prezentate eronat arme, cifre și concepte, se reiau până la plictis imagini și filmulețe, multe contrafăcute, sunt create peste noapte „mari figuri“ de experți, cei mai mulți foști securiști atoatepricepuți, dar care n-au văzut sau n-au participat vreodată la război. Excepțiile, foarte puține, confirmă regula.

Privind harta, înțelegem ușor de ce Polonia, Slovacia, Ungaria și România sunt exploatate informațional de serviciile secrete ale Federației Ruse: au graniță comună cu Ucraina, iar ajutoarele militare din partea țărilor NATO și a Regatului Unit nu au altă cale de a ajunge la destinație decât dacă le tranzitează, cu excepția ignobilă a Ungariei lui Viktor Orban care a trecut de partea invadatorului Putin, prietenul său, cu speranța, poate înțelegerea ascunsă, că-i va dărui Ucraina Subcarparică și Ardealul Românesc, pohta ce a pohtit Ungaria de la Miklós Horthy de Nagybánya  încoace.

România nu putea face excepție, iar dorința ei de a ajuta poporul ucrainean a fost evidentă de la începutul invaziei. O confirmă mărinimia cu care cetățenii au sărit în ajutorul refugiaților, atât al acelora veniți la noi cât și al acelora intrați în Republica Moldova: i-au găzduit în casele lor, le-au construit locuri speciale de adăpost, le-au pus la dispoziție hramă, îmbrăcăminte adecvată și mijloace de transport gratuit. Ospitalitatea românească a fost vizibilă și apreciată pretutindeni. 

Și apoi un război nu se duce numai cu bombele, tancurile, tunurile, aviația…, soldații având nevoie și de hrană și îmbrăcăminte, iar piesele de schimb, reparațiile, combustibilii, medicamentele, mijloacele de transport… sunt la fel de importante ca muniția. Uneori chiar mai importante. Or analiștii noștri de trei parale văd în fața ochilor numai vehicule blindate  și rachete, numai români neputincioși și fricoși.

Al doilea aspect ține de coordonarea cu celelalte state ale NATO și ale UE: există o planificare coordonată a ajutorului acordat Ucrainei, iar România nu poate și nu trebuie să facă figură separată.

Petru Tomegea

De ce se oftică filorușii noștri?

De ce se oftică filorușii noștri?

Nimeni nu poate nega că o parte importantă a mediilor publice românești aparține filorușilor, cei ce apără interesele Imperiului de la Răsărit, care în loc să aducă lumina, vorba lui Sadoveanu, continuă (re)cucerirea unor state mai mici, cu armată mai slabă precum Ucraina, Bielorusia, Georgia, Afganistan, Cecenia, Kazahstan… 

Chiar dacă românii au suferit groaznic din pricina ocupanților ruși de la Dimitrie Cantemir încoace, iar partea poporului român din Moldova a fost luată ostatică de sovietici, filorușii găsesc motive să susțină că rușii sunt un popor mare, cu o cultură literară, muzicală și religioasă importantă, ceea ce nu neagă nimeni. Mai grea de acceptat e zisa cu „frații noștri“! Pentru ei, „operațiunea specială“ din Ucraina e din vina UE și a NATO care s-au extins până la hotarele fostei URSS și au ridicat poporul ucrainean la luptă împotriva binefăcătorilor. Ba chiar filorușii ne iau în râs că România a luat poziția ghiocelului în fața ordinelor venite la Bruxelles și Washington și ajută Ucraina, deși îi discriminează pe români.

Nu e văzută cu ochi buni nici căldura cu care sunt primiți refugiații ucraineni de către concetățenii noștri care-și rup de la gura lor și a copiilor spre a-i ocroti și hrăni, spre a le găsi un loc de muncă și a le școlariza copiii. Imaginea aceasta a ajutorului dezinteresat a înduioșat ochii întregii lumi, de la Joe și Jill Biden la Boris Johnson. Deci putem fi nu numai hoții și corupții planetei, ci și creștini buni și milostivi.

Filorușii au scos capul imediat după revoluție: sugrumată de pe vremea securiștilor lui Ceașcă, bătălia lor pentru refacerea legăturilor cu fosta URSS a luat avânt cu Ion Iliescu în frunte, motiv pentru care au semnat un tratat rușinos de prietenie și asistență mutuală cu Rusia lui Gorbaciov, deși România și-a jertfit în decembrie 1989 peste o mie de eroi tocmai pentru a se elibera de sub jugul sovietic. A fost nevoie de înlăturarea FSN de la guvernare și preluarea puterii de către Emil Constantinescu împreună cu PNȚCD-ul lui Corneliu Coposu și Convenția Democratică pentru a se apropia definitiv de NATO și Uniunea Europeană.

A fost o importantă victorie de etapă. Dar filorușii s-au repliat în spatele scenei politice, continuând bătălia cu ajutorul câtorva televiziuni și jurnale. Au primit sprijin masiv, inclusiv financiar, din partea Federației Ruse prin intermediul revistei Sputnik și al televiziunii de stat Russia Today. De pe această poziție au atacat constant deciziile de integrare în NATO și UE, încercând să ne slăbească prin orice mijloace coeziunea internă, dorința de occidentalizare și de integrare a României în respectivele alianțe democratice.

Filorușii și-au dat arama pe față odată cu izbucnirea pandemiei: în timp ce autoritățile sanitare din toate țările UE, inclusiv din România, au adoptat decizii dure  de protejare a populației prin carantinarea infectaților și izolarea lor la domiciliu, rusofilii au ieșit în stradă să protesteze împotriva măsurilor de salvare a cetățenilor pe motiv că le sunt încălcate drepturile la o viață liberă. Masca a devenit botniță, simbolul opresiunii statului împotriva poporenilor. De remarcat că protestele erau încurajate de oficinele de presă ale Rusiei în România, iar urlătoarea Șoșoacă și AUR-iștii erau lăudați nonstop pe canalele lor de informații.

Grotescă a fost și bătălia lor troglodită față de vaccinarea întregii populații. Au lansat zvonuri inepte ca: Bill Gates și securiștii ne introduc odată cu vaccinul un cip ca să ne controleze, vaccinul produce cancer, impotență și stârpire, iar după o vreme ne cresc solzi, cornițe și coadă ca la Scaraoțchi… De aceea România a avut zeci de mii de decese, iar acum ticăloșii ar trebui aduși în fața Justiției.

În fond, ce vor filorușii? Distrugerea încrederii cetățenilor în autoritățile sanitare și guvernamentale, așadar slăbirea statului român, întreruperea legăturilor cu UE și NATO, dezmembrarea acestora și ieșirea României din starea de „sclavie“, pentru a reveni la sânul tătucului Putin.

Din fericire, loviturile filorușilor au avut efecte inverse: și UE, și NATO s-au întărit, iar întreaga omenire condamnă crimele rușilor din Ucraina.

Petru Tomegea

AUR se dezintegrează

AUR se dezintegrează

Mare deziluzie, dragilor! Mărețul, viteazul, incoruptibilul partid rromânesc AUR se dezintegrează, ajungând doar o găoace goală de conținut. Partidul de suflet care cică acționa în numele dreptății, al cinstei, al demnității rromânești și al onoarei(?) cerând socoteală tuturor instituțiilor statului, guvernului, parlamentului… de pe poziții de forță, alături de o mulțime de membri furioși-revoltați în frunte cu voievoada Diana Șoșoacă cea Vitează, cu inconfundabilul războinic George Simion și cu alți măreți și dodoloți și tari bărbați de stat, toți cu telefoanele mobile puse pe filmare nonstop, ei, bine, partidul acesta se pregătește să dea ortul popii și să ne lase de izbeliște. 

Membrii AUR în frunte cu măreții lor conducători au dus o bătălie aspră cu uzurpatorii drepturilor cetățenești, i-au călcat în birouri pe șefii de instituții care nu făceau ce le spune Șoșoaca, i-au luat de guler pe doctorii care le injectau rromânilor vaccinuri anti-COVID cu cipuri de la Bill Gates, au intrat peste asistente medicale care le puneau măști cu oxigen ucigaș bieților bolnavi, și-au luat de urechi ori de „gâți“ colegii parlamentari care voiau numaidecât să-i sancționeze pe auriștii scandalagii și protestatari în frunte cu Voievoada… 

După atâta tevatură și scandaluri, după bătălii ca acelea și proteste publice cu mii de daci (unii le zic dacopați!) și auriști ambetați de spirit revoluționar, în loc de recunoștință, mulți membri de partid îl părăsesc pe George Simion, unionistul, ocrotitorul tuturor năpăstuiților sorții, pe ideologul abraș Claudiu Târziu și pe proprietarul partidului, investitorul strategic Dorin-Marius Lulea. Avea să-l uit pe președintele de onoare Călin Georgescu, candidat cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale, expert (cam securist) în dezvoltare durabilă și apropiere tovărășească de Maica Rusia, cea dătătoare de înțelepciune, încă de pe vremea Ceaușescului.

Simțind cum le fuge pământul de sub picioare după ce s-au luptat cu morile de vânt la vreme de pandemie și de război, membrii săi de vază, mai ales parlamentarii, dau dosul pe câmpul de luptă și încearcă să se aciueze pe la alte partide, dar în afară de monarhiști și Alianța pentru Patrie a lui Liviu Dragnea, nimeni nu le deschide poarta. În disperare de cauză, croiesc ei înșiși alte partide după chipul și asemănarea lor: caută adunături de ciraci gălăgioși care nu și-au găsit loc prin alte formațiuni și le zic partide. Numele acestora trebuie să fie tari, gogoșate, să bubuie în spațiul public dând semnalul unor mărețe izbânzi: Partidul Patrioții Poporului Român vine din zona plină de patrioți a Bihorului, Partidului Lege Educație Unitate (fără virgule!)(LEU!) care vorbește de funie în casa spânzuratului, fiind recunoscută aglomerarea peste poate de mari competențe și înțelepciune (sovietică) în AUR, apoi Partidul Roexit, cel ce vrea să ne salveze țara din starea de sclavie față de UE și NATO, tânjind dulce după mângâierea putinistă…

Toți inițiatorii și fondatorii noilor formațiuni erau până deunăzi membri de vază auriști, dar, deodată, au simțit ei așa că AUR nu-i mai reprezintă, că doctrina(?) auriștilor nu le mai satisface pofta lor de ideologii moderne, că George Simion, cel repede vărsătoriu de sânge aurist, e un dictator însetat de putere, un terorist care le cere mereu parale. Or aici e baiul: doar n-au fost ei așa de fraieri să intre într-o combinație fără pleașcă, adică să nu se aleagă și ei de-a moaca cu ceva avere. Doar s-au sacrificat pentru Rromânia (tolăniți pe fotoliile de piele din Casa Poporului).

După ce mama AUR a născut vii atâția pui, să vezi de acum atacuri în trombă împotriva Bruxelles-ului, a Parlamentului și a comisarilor UE, împotriva Președinției și a Guvernului României care s-au aliat cu dușmanii poporului, cei ce ne sug sângele și ne exploatează cu nerușinare bogățiile, ca în orice colonie. Nu vor scăpa de batjocură nici imperialiștii din NATO, nici soldații lui Zelenski, dar vor ridica imnuri de slavă „glorioasei armate putiniste“.

Frumoasa și draga Moldovă în pericol? Să fie ea sănătoasă să se bucure de ocrotirea tătucului Vladimir Putin, noul țar, așa cum s-a bucurat în ultimii 75 de ani. 

Peru Tomegea

AUR schimbă peisajul

AUR schimbă peisajul

Să recunoaștem că după apariția acestui partid, peisajul politic românesc s-a schimbat: scandaluri peste scandaluri, nu doar politice, ca să se afle mereu în centrul atenției, țipete și urlete ale Șoșoacăi pe toate canalele, acum în surdină, replici și gesturi grotești-golănești cu minciuni și fakenews-uri că-ți stă mintea în loc… E  prima dată când văd ditai politicieni trăgându-se de urechi, filmându-se cu mobilul și făcându-și selfie-uri tot timpul pentru a le pune live pe FB. Asemeni puerilor cu coșuri pe față. Se dau măreți, dodoloți, lideri mondiali, mari patrioți. Fenomen unic românesc cauzat de pofta de imagine și voturi. Ca urmare, mi-am propus să descopăr  realizările acestui partid „naționalist“ după alegeri, partid care se socotește buricul pământului în România. Și-a propus prin program următoarele:

1. „unirea cu Republica Moldova“, dar la alegerile de dincolo de Prut auriștii au votat împotriva Maiei Sandu, deci împotriva dorinței de unire cu România;

2. „libertate personală, religioasă, economică, politică“: liderii AUR au țipat  pe toate canalele că le sunt răpite drepturile când sunt carantinați sau spitalizați de COVID, foarte mulți dintre ei ajungând intubați și chiar decedând. Au indus zeci de mii de oameni în eroare că vaccinul le provoacă stârpire, cancer, că vaccinaților le vor crește solzi, motiv pentru care numărul deceselor crescuse alarmant. Aștept un procuror curajos care să-i acuze de omucidere. De aceea, sunt numeroase vocile care cer scoaterea partidului în afara legii. 

Deși au fost susținuți fără a sta prea mult pe gânduri de biserica ortodoxă și unele culte religioase, nici măcar nu le-au mulțumit, darmite să facă ceva pentru ele în Parlament și Consilii locale. Nu le au nici în clin, nici în mânecă cu economia, iar științele politice le sunt complet străine, de aceea în loc de comportament politic au unul de gașcă, de zurbagii de cartier, inclusiv în relațiile cu mediul parlamentar.

3. „stat de drept, justiție independentă și funcțional“ – nici măcar un proiect de reformă, de modernizare depus în Parlament ori vreo contribuție consistentă la proiectele celorlalți.

4. „egalitate în fața legii“, 5. „egalitate de șanse“, 6. „presă liberă, nu aservită“ – au fost trecute în program ca să sune bine, dar fără nici o consecință în plan legislativ.

7. „protejarea, promovarea și exploatarea sustenabilă a resurselor naționale, de la patrimoniul natural și cultural la resursele umane“ – s-au agitat verbal pe la televiziuni cum Iohannis și firma „germană“ (de fapt, austriacă!) Holzindustrie Schweighofer (adusă de Adrian Năstase!) ne lasă fără păduri.

8. „transparență, meritocrație și responsabilitate“ – sunt cel mai prost exemplu de promovare în rândul AUR-iștilor a unor figuri jenante cel puțin în ceea ce privește starea intelectuală și cunoașterea limbii românești. 

9. „promovarea și garantarea la nivel european a drepturilor și libertăților celor peste 10 milioane de români din afara granițelor, în spiritul reciprocității și a[l] unei cât mai strânse cooperări între statele membre și partenere U.E.“ – deși foarte multe voturi le-au venit din afara granițelor, interesele diasporenilor au rămas complet nereprezentate în Parlament de către aleșii AUR.

10. „un aparat instituțional simplificat, depolitizat, eficient, bazat pe competențe; 11. „respect pentru proprietate, care este inviolabilă; 12. „guvernare eficientă, atât la nivel național, cât și european, în baza unei strânse cooperări între sectorul public, privat și inițiativele civice“ – au fost prinse în programul politic în eventualitatea participării la guvernare, deși politica lor antinațională nu le-ar permite-o niciodată.

AUR mizează în continuare pe prostirea alegătorilor. Nici vorbă de partid naționalist, cum se declară, ci de coloana a V-a a lui Vladimir Putin în România – nu e posibil ca o formațiune politică să suțină genocidul împotriva cetățenilor ucraineni de moment ce întreaga lume e îngrozită de barbaria soldaților ruși. De fapt AUR își revendică segmentul prorus din electoratul românesc așa cum până deunăzi și-a revendicat segmentul antivaccinist. Odată cu dispariția acestora, AUR-iștii vor cădea în irelevanță.

Petru Tomegea

Rușii continuă „operațiunea specială“ începută în 1944

Rușii continuă „operațiunea specială“ începută în 1944

Stalin a fost ajutat de SUA să câștige războiul împotriva Germaniei lui Hitler, a Italiei lui Mussolini, a Ungariei lui Horty, dar URSS nu și-a manifestat niciodată recunoștința pentru efortul poporului american: „Din 1941 până în 1945 au fost livrate 400.000 de jeepuri și camioane, 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri, arme, muniție, tehnică militară, medicamente, pături, încălțăminte, milioane de tone de produse petroliere și mâncare, toate în valoare de 11,3 miliarde de dolari (180 de miliarde la valoarea din 2016)“. 

Alianța URSS-SUA anti-Germania nu a rezistat: împăunarea cu titlul de singur învingător al Reich-ului german și încercarea (semireușită) a lui Stalin de a cuceri toată Europa au declanșat Războiul Rece încheiat cu victoria de moment a democrației și a civilizației în anii 1990. Țările lagărului socialist, înjugate militar în Tratatul de la Varșovia, toate lipsite de suveranitate și independență, au stat sub amenințarea tancurilor sovietice 45 de ani de sărăcie, de spoliere a bogățiilor naturale și minciuni de prostit lumea. Tributul plătit a fost cel mai mare cunoscut vreodată în istorie: România, Polonia, Germania au fost amputate teritorial, iar averile statelor înglobate în lagărul socialist au ajuns la Kremlin ca pradă de război. Inclusiv tezaurul Băncii Naționale a României.

„Operațiunile speciale“ ale noilor țari-tătuci ai Uniunii Sovietice, lideri ai „celui mai mare și mai democrat partid comunist din lume“ au început imediat după capitularea lui Hitler: 

1. zidul care despărțea Berlinul de Est de restul capitalei germane trebuia să fie simbolul noii puteri politice a Europei, URSS. De o parte lumea nouă, comunistă condusă „cu înțelepciune tovărășească“ de trădători ai propriilor popoare, trup și suflet credincioși Moscovei, lume „în plin avânt și zbor spre Zenit“, aplaudată zgomotos de stângiști francezi precum Jean-Paul Sartre, iar, de cealaltă parte, imperiul răului, al „exploatării omului de către om“, al scalviei.

2. O „operațiune specială“ de eliberare de fascism și de „dușmani ai poporului“ a fost înăbușirea în sânge a revoluției anticomuniste maghiare din 1956 și spânzurarea în piața publică a capilor revoltei, desculți, în majoritate studenți, imagini care mi-au îngrozit copilăria. Fratele sovietic venise să salveze poporul ungar și să-l îndrepte din nou spre „viitorul de aur al omenirii“, chiar împotriva propriei voințe. Să fi uitat partidul Fidesz și liderul măreț al Ungariei contemporane, Viktor Orban, „binele“ făcut acum 66 ani și crimele odioase în văzul întregii lumi? Până unde poate merge ticăloșia omului politic?

3. „Operațiuni speciale“ au mai avut apoi loc în Cehoslovacia – 1968, Bielorusia, Kazahstan și Maidanul Ucrainei în 2014 prin care s-a reușit înăbușirea revoltelor populare (portocalii) și întoarcerea pe „calea cea bună“ în Imperiul Rus, supranumit Maica Rusia și Grădina Maicii Domnului, dar și uciderea în fașă a dorințelor de libertate, suveranitate și democrație a fraților mai mici cehi, bieloruși, cazaci și ucraineni, cărora nu li se mai recunoaște dreptul de a alcătui un popor și de a avea o țară, toți fiind slavi și ca atare trebuie să facă parte din „lumea rusă“, de la Atlantic până la Pacific.

4. Dar ultima „operațiune specială“ nu le-a mai iese: poporul ucrainean nu i-a așteptat cu flori pe invadatorii ruși, cum au făcut-o comuniștii români la 23 august 1944, ci cu o apărare militară bine pusă la punct. Un sfert din măreața armie putinistă s-a dus pe Apa Sâmbetei cu tot cu mii de tancuri și avioane de război. Și cu o ură neîmpăcată universală împotriva a tot ce e rusesc și terorist și criminal. De care nu au șansa să scape câteva generații.

Pentru că Vladimir Putin nu se răfuiește cu poporul ucrainean, ci cu cele peste 140 de milioane de ruși pe care îi scoate din istorie și din lumea civilizată pentru a rămâne într-o țară „paria“ cu care nu va mai dori nimeni să aibă de-a face – un lagăr izolat între Europa și Kamceatka, între Volga și Amur, între Oceanul Înghețat de Nord și Caucaz, cu amintiri despre Măreața Rusie împiedicată nevolnic de buturuga mică ucraineană și de evreul Zelenski. Zdravstvuyte, tovarișci!

Petru Tomegea