Ne-am luat cu campania electorală și cu bătălia pentru procente și am pierdut din vedere esențialul: pentru ce se bat cei 14 candidați cu atâta râvnă? Doar pentru jilțul de președinte? Nu cumva în spatele confruntărilor politice se ascunde și altceva? De pildă, necesitatea de a se reîmpărți puterea la vârf?
Un singur pol de putere
În opinia mea, electoratul pare mai interesat în această campanie de polarizarea puterii decât altădată. Și iată de ce: puterea întruchipată monopolar (în jurul unei singure persoane, instituții) nu a dat rezultatele promise atunci, în zilele fierbinți ale revoluției anticeaușiste.
Astfel, Ion Iliescu împreună cu FSN, PDSR, PSD, în cele trei mandate ale sale, a încercat să ducă mai departe modelul politic al liderului unic într-o combinație gorbaciovistă care nu i-a reușit. A dorit să fie un lider „luminat”, altfel decât Nicolae Ceaușescu, cel ce „întinase nobilele idealuri ale comunismului”. Dar modelul se perimase după alungarea lui Gorbaciov.
Este adevărat că, după cele trei dictaturi: Carol al II-lea, mareșal Ion Antonescu și Gheorghiu-Dej – Ceaușescu, majoritatea românilor ar fi trecut cu foarte mare greutate, probabil și cu convulsii sociale, de la o Românie cu un conducător unic la una cu doi sau mai mulți poli de putere.
Împărțirea puterii
Să ne înțelegem de la început că o conducere democratică multipolară nu înseamnă doi sau mai mulți președinți la Cotroceni, ci existența în fapt a separării celor trei puteri specifice unui stat de drept, legislativă, executivă și juridică. Fiecare dintre ele constituie un pol de putere, dar care funcționează numai împreună: unul stabilește regula, altul o pune în aplicare, iar al treilea controlează.
Corupția a luat avânt atunci când Executivul și-a subordonat Parlamentul, trecând doar legile și regulile care le-au convenit liderilor de partid și miniștrilor. A fost momentul hotărâtor când corupția s-a așezat la aceeași masă cu diriguitorii. Veți spune că au mai trecut și legi în baza cărora sunt condamnați astăzi de Justiție corupții de partid, dar să ne amintim câte presiuni internaționale și ale societății civile au fost pentru adoptarea lor. La fel cum trebuie să ținem cont câte eforturi fac acum unii politicieni pentru îndulcirea articolelor de lege și scăparea de pedepse.
Teoria, ca teoria, dar practica…
Firește, după mine, cetățenii percep mai puțin fricțiunile între cele trei puteri ale statului de drept, urmărind cu mult mai mult interes puterea executivă, alcătuită la noi din Guvern și Președinție. Ei bine, de aici ideea de bipolaritate, adică o putere cu două vârfuri, președinte – prim-ministru, ambele executive. Or această bipolaritate, cred eu, nu a funcționat niciodată mulțumitor în cei 25 ani de democrație, chiar dacă în Constituție cele două roluri au fost împărțite cu grijă.
Privind în urmă, observ că au alternat perioade de liniște 1992-1996, 1099-2000, 2001-2004, 2008-2012 când guvernele nu au ieșit din vorba președinților sau au fost în bună înțelegere, cu perioade în care au existat două centre de putere, dar, din păcate, nici una, nici alta nu s-a mulat perfect pe litera și spiritul cadrelor constituționale: 2004-2008 și 2012-2014. Coabitare cu scântei.
Ideea de lucru în echipă
Și iată că în această campanie electorală se dorește schimbarea acestui statu quo, cel mai puternic mesaj, totodată și cel mai frecvent fiind: președinte care unește, nu dezbină, fără scandaluri, certuri, diversiuni… între palate, între cele două vârfuri ale Executivului… Și președinte, și prim-ministru, trecând peste interese personale, politicianiste, pot lucra în echipă când e vorba de proiecte naționale, de bună guvernare, fiind nevoie de înțelepciune, de respectarea întocmai a legii în litera și spiritul ei.
Vom vedea dacă votul cetățenesc va valida fie această ultimă tendință, fie aceea de păstrare a unui singur pol al puterii, cu alte cuvinte, de a continua modalitatea aleasă de Ion Iliescu: un președinte atotputernic, atotcunoscător, de care să depindă un Guvern și un Parlament obediente, un președinte care să facă ce jocuri de putere și de partid poftește. O țară în care separația puterilor e mereu un deziderat, iar multipolaritatea, un vis la fel de îndepărtat.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 