Falsul discurs despre putreda clasă politică

Mass-media dispune, din fericire, de multe analize bune și de câțiva analiști politici serioși, dar multor autori capacitatea de sinteză le lipsește (și lor, și nouă, cititorilor). Le lipsește mai ales criticilor care apar în talk-show-uri, pe rețelele de socializare și în ziare frumos colorate. Ca dovadă generalizările și concluziile forțate, fără bază argumentativă rezonabilă: clasa politică e slabă, ineficientă, ticăloasă, putredă, coruptă, egoistă, proastă, iresponsabilă, lipsită de patriotism… Nicio informație despre cine, cum și când a evaluat clasa asta politică, nici ce principii, scale, metode s-au aplicat.
Trebuie spus din capul locului că astfel de generalizări sunt manipulatorii, urmărind să disipeze vinovăția celor prinși asupra faptului: nu toată clasa politică e ticăloasă fiindcă X, Y, Z… și-au făcut legi pentru a fi ei apărați în fața Justiției și a se perpetua la putere; nu toată clasa politică e coruptă, ci Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Nicușor Constantinescu, Victor Babiuc, Relu Fenechiu, Nicolae Mischie, Ioan Avram Mureșan, Antonie Solomon…, lista fiind, din păcate, mult mai lungă și mereu actualizată; nu toată clasa politică e antinațională și putredă, ci doar autorii unor decizii abominabile ca: alungarea regelui Mihai, aducerea minerilor, privatizarea ca jaf național, promovarea activiștilor și a securiștilor vechiului regim, numirea unor inși compromiși în funcții importante, de la aceea de prim-ministru la acelea de miniștri, prefecți, șefi de deconcentrate…
În lipsa capacității de sinteză, de generalizare corectă, cei ce vin să se grozăvească în fața noastră apelează la sintagme șocante precum cele de mai sus. Ei consideră că, batjocorindu-i pe toți ceilalți, ies ei în evidență. La fel se întâmplă și cu cei ce acuză de prostie electoratul care nu-i votează pe ei înșiși sau votează altceva decât ar dori ei. În aceste contexte, nu-și refuză termeni ca prostime, pu…ime, fără cojones, mămăligari, troglodiți, gură-cască, leneși, puturoși, cretini, puțini la minte, handicapați, analfabeți, sărăntoci, hoți, curve, golani, fantome…
Un caz aparte este acela al lui Adrian Năstase, fost prim-ministru: cică „eu aș fi jignit ‘milioane de romani din diaspora’, numindu-i ‘indieni’…. Bineînțeles că nu sunt indieni. Sunt români. În realitate, problema nu e de etnicitate, ci de coeficient de inteligență”. Încercând să se disculpe, ne-a făcut și proști, reduși mintal. Abia acum înțeleg de ce a copiat Victor Ponta, al său discipol favorit.
Mai trebuie spus că, în majoritate, politicienii care vorbesc de clasa politică ticăloasă, putredă au făcut și fac parte dintr-însa. Batjocorind-o, nu realizează ridicolul, chiar penibilul situației. Firește că suntem cu toții nemulțumiți într-o mare măsură de situația economică și politică trecută și actuală, și mai gravă fiind pierderea speranței de mai bine. Dar una este a-ți exprima opinia ca simplu muritor și alta a te erija în reprezentantul umiliților și al ofensaților vieții.
A se înțelege că nemulțumirile celor mulți nu s-au născut nici ele din senin, ci sunt urmarea prelungirii unei tranziții păguboase, a lipsei competențelor, a ineficienței multora dintre cei ajunși în frunte, în consilii locale, parlament și chiar guvern, a sărăciei și a șomajului, a crizelor economice.
De asemenea, nu toată presa e coruptă, partizană, manipulatoare, ci jurnaliștii cutare, cu nume și prenume, care au devenit servitori preaplecați ai unor politicieni compromiși, ai unor partide și, în loc de bună guvernare, vizează doar avantaje electorale. S-au transformat în mercenari fără ca derapajele să le fie sancționate nici de CNA, nici de colegi, nici de patronate, nici de cititori.
Și mai este o situație care ne individualizează pe scena politică nu doar europeană: foarte mulți politicieni ahtiați după imagine publică și notorietate scriu în presă, apar la televizor în calitate, nu de politicieni, deși asta le-ar fi singura justificare, ci de analiști politici, comentatori, experți în orice, ocazie cu care își bălăcăresc adversarii. Ei, bine, acest spectacol degradant ține loc de politică, de exercițiul de administrație și gestionare a treburilor publice.
Vă mai mirați de ce rezultatele managementului la nivel de țară și localități sunt mereu nesatisfăcătoare de moment ce înaltul funcționar, demnitarul, parlamentarul stă mai mult în studioul TV sau în redacțiile ziarelor lăsând de izbeliște agenda postului? Ce s-ar întâmpla dacă și medicul, profesorul, polițistul, zidarul, șoferul, contabilul, judecătorul… ar face la fel? Petru Tomegea