În sfârşit, organismele UE, înalţii comisari europeni şi dl Mark Gitenstein au dovada clară a felului cum se face politică şi cum se guvernează în România: fiecare demnitar sau funcţionar al României, dacă urmăm exemplul primilor „bărbaţi de stat”, nu e dispus să respecte decât propriile decizii, îndemnuri şi pofte, iar legile ţării în frunte cu Constituţia, numai în măsura în care îi convin. De aceea şi-au făcut propria pravilă.
Acum înţelegem mai bine cauzele diverselor monitorizări şi refuzul de a fi admişi în spaţiul Schengen, căci nu avem nevoie de alt MCV, nici de alt barometru al funcţionării democraţiei decât „Acordul de colaborare instituţională între preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului”.
Controversă şi compromis
Nu cred că dnii Schultz, Barroso, Fr. Hollande şi alţi destinatari vor fi citit vreodată documente mai controversate şi mai compromiţătoare decât respectivul „acord” de 5-6 pagini. Cu atât mai mult cu cât el ar fi putut fi rezumat într-o singură propoziţie fără a pierde absolut nimic din conţinut: „vom respecta legile României şi regulile de bună convieţuire”. Întrucât, la o privire atentă, toate prevederile şi paragrafele acestuia ţin de legi valabile şi cutume din seria gentleman’s agreement. Cum însă gentlemenii născuţi, nu făcuţi sau autonumiţi se aflau cândva doar între nobilii apuseni…
Nu ni s-a spus cui a aparţinut iniţiativa, nici care sunt autorii textului. Dar nu contează. E de ajuns că a fost semnat, şi deci asumat, de preşedinte şi de primul ministru. Însă e adevărat că în partea civilizată a spaţiului public românesc funcţionează încă prezumţia de nevinovăţie şi de bună-credinţă: iniţiatorii şi autorii se vor fi gândit că, decât un război pe viaţă şi pe moarte între principalii actanţi pe prima scenă politică, mai bine un moment penibil, care să le taie cheful de lupte fără sfârşit. Căci mesajul e destul de clar: n-avem nevoie de complicaţii, ne vedem de „treabă”, ascundem gunoiul sub preş şi facem „ciocul mic”.
Casus belli
Numai că războiul de astă-vară n-a venit din senin şi pentru că respectivul război s-a încheiat fără tranşarea conflictului, făcătorii de pace aveau obligaţia să rezolve mai întâi „casus belli”. N-au făcut-o. Or, existenţa în continuare a acestuia va duce inevitabil, mai devreme ori mai târziu, la sfârşitul coabitării şi la reinstituirea stării de beligeranţă, cu toate acordurile semnate acum în văzul lumii.
Dar acordul are o miză ascunsă care a scăpat comentatorilor: să ocolească decizia categorică a electoratului de la alegerile locale de astă vară, apoi aceea de la referendum şi să estompeze victoria disproporţionată a USL, respectiv, eşecul catastrofal al ARD la alegerile parlamentare.
De la tot, la nimic
Aşadar, acordul încearcă să reconsfinţească nu rolul voinţei populare, cum era firesc, ci rolul primordial al Cotrocenilor de a face şi desface totul în politica românească, de la „numirea” prim ministrului, la reprezentarea unică în organismele europene şi internaţionale. Să reîntărească impresia liderilor europeni că în România nimic nu se mişcă fără blagoslovirea sa. Boală veche şi grea care a dus la cele două suspendări.
Acordul s-a dorit un şoc de dimensiuni continental-planetare, motiv pentru care a şi fost distribuit de dl Băsescu în văzul întregii lumi, nu cum ar fi fost cutumiar şi diplomatic, ci la poza de grup a liderilor europeni, provocând zâmbete cu subînţelesuri, jenă şi chiar stupoare, dacă privim la expresia şi la mimica celorlalţi şefi de state. Căci al nostru nu a realizat ridicolul situaţiei.
Umilinţa deocamdată
Care este totuşi şansa acordului? Va fi un pact, un armistiţiu, un tratat de pace şi colaborare care aduce linişte, „încredere reciprocă” şi mai multă democraţie, eliberând Justiţia din chingile politicii? Ale cui chingi? Sau este o simplă transcriere a unor articole de lege şi reguli de bună purtare?
Deocamdată e doar un act de umilinţă a poporului român şi de umilire unor conducători grăbiţi să câştige imagine pe orice cale. Numai că umilirea în faţa altcuiva decât a lui Dumnezeu e păcat şi blasfemie. Poate mai bine se făcea o sfeştanie de alungare a duhurilor necurate din politica românească.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 