Politica românească se chinuie în aceste zile să depășească faza romantismului târziu – suntem totuși la începutul mileniului al treilea, vorbim și scriem despre pragmatism, era cibernetică și cucerirea spațiului cosmic, dar politica noastră băltește încă într-un diletantism demn de un sfârșit de Ev Mediu desuet.
Să ne înțelegem: nu de forme moderne ducem lipsă, ci de adecvarea fondului. Fiindcă ne aflăm printre ultimele țări în care politica e adânc personalizată, liderul continuând să fie privit ca un soi de tătuc salvator sau de jupân, fără de care fie partid, fie un guvern, fie ambele își dau duhul. Pe când un manager democrat, apt să aplice ce a învățat din cărți sau de la alții?
Ei, bine, dacă în democrațiile consolidate, general vorbind, politica este construită științific, pe baza deciziilor democratice, a studiilor de diagnoză și prognoză, dacă sunt reanalizate și reșapate concepte precum puterea coercitivă și noncoercitivă ori sunt studiate mai în profunzime raporturile între ideologie, formațiuni politice și cele trei puteri ale statului de drept…, la vârful clasei noastre politice nu există cine știe ce preocupări pentru aprofundarea teoriei politice conform actualului stadiu de dezvoltare și noilor conjuncturi interne și internaționale. În loc de fundamentare teoretică, politicienii își epuizează eforturile într-o campanie electorală perpetuă, neavând liniște până când nu-și lichidează concurenții.
Acesta este adevăratul motiv al băltirii: nu există idei, programe clare și sigure pentru ziua de mâine, darmite pentru o lună, un an, o legislatură! Nu găsim cele mai bune căi de reformare a societății, a economiei, a administrației, a educației, iar lipsa reformelor se răzbună. Or politică înseamnă știința bunei guvernări.
Voi porni demonstrația de la citatul-sperietoare din vasta experiență politică a lui Victor Ponta și a consilierilor săi: „Dacă nu câştigăm prezidenţialele, scapă cine poate”. Citatul exprimă o stare de fapt pe fondul unei importante componente psihologice. Starea de fapt este aceea enunțată mai sus: fără Victor Ponta – președinte, România se duce de râpă, PSD dispare ca partid, iar membrii săi trebuie toți să se predea justițiarilor ori să dispară. Probabil va fi știind el ce va fi știind.
Așadar, dacă România nu s-a dus de râpă după 6 luni de președinție a lui Iohannis, coaliția de guvernământ stă într-un singur personaj, și acela beteag: o simplă operație la genunchi făcută departe de țară, și politica românească se dă de ceasul morții. Prim-ministrul e chemat de urgență acasă fiindcă motoarele guvernării s-au gripat, majoritatea parlamentară susținătoare a Guvernului abia așteaptă să se dezmembreze, social-democrația se risipește, iar interimarul Gabriel Oprea, ales de către însuși prim-ministrul en titre, cum își alege boierul vechilul, trădează idealurile…
Spusă cam cu jumătate de gură, și mai degrabă pentru a-și mobiliza armata de activiști și lipitori de afișe, previziunea lui Victor Ponta e în curs de înfăptuire. Da, scapă cine poate: el însuși s-a făcut a merge la Baku la o manifestare sportivă și s-a refugiat în spitalul familiei Erdogan la Istanbul. Să fi avut premoniția, poate informația unui binevoitor dinăuntrul sistemului, că procurorii l-ar fi putut aresta?
A se mai observa că stânga românească nu se poate despărți de imaginea tătucului, insistând asupra acestui cult al salvatorului. Numai că experiența de până acum demonstrează fără tăgadă că în spatele salvatorului de ocazie s-au ascuns întotdeauna mafia politico-economică și corupția, mătrășirea adevărului și a banului public, clientelismul cel mai mizerabil, iar anturajul lui Victor Ponta nu face excepție. Cu toate acuzele de dosare politice și prigoană a liderilor PSD.
Cum a rămas partidul majoritar fără tătuc? Evident, nu prin operația la genunchiul lui Victor Ponta, ci printr-o foarte proastă politică de cadre, determinată de teama acestuia de a fi înlocuit de la conducerea partidului și, implicit, a guvernului, teamă care s-a materializat prin degajarea terenului din jurul său de personalități concurente, cu reale posibilități de accedere la vârf. Iar acum, salvatorului i-a sosit scadența.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 