Un referendum cu cântec

Da, este vorba despre referendumul asupra familiei tradiționale românești alcătuite din soț și soție, recte din bărbat și femeie. Dar familia nu este doar o simplă uniune sau afacere între doi soți, ci este mult mai mult: societatea omenească n-ar fi posibilă fără familie, sursa fericirii și a realizărilor personale, leagănul copilăriei și piatra de temelie a viitorului unei națiuni, a moralei, a culturii și a civilizației.
De aceea nu înțeleg rostul acestui referendum: în fond nimeni niciodată nu a atentat la statutul clasic și tradițional al familiei, așa că a schimba definiția din Constituție mi se pare o joacă și mai ales o manipulare. Cu atât mai mult cu cât alcătuirea din bărbat și femeie e statuată și în Codurile Penal și Civil (Art.258). Cred că se încearcă o abatere a atenției publice de la țopăiala politică a actualei majorități de guvernământ și de la amatorismul unui Executiv populat în cea mai mare parte cu inși fără pregătire de specialitate. Numai dacă te uiți la Educație, nu-ți vine să te mai duci la școală.
Dar ceea ce mă intrigă cel mai mult și a constituit imboldul de a scrie pe această temă este calitatea morală a susținătorilor modificării constituționale: mai toți respectivii politicieni și-au abandonat fostele familii, și-au lăsat copiii la mâna fostelor neveste sau a bunicilor, sunt la a doua, a treia…, a cincea căsătorie, trăiesc în concubinaj, promiscuitate, imoralitate și dispreț față de ceilalți creștini și față de opinia publică cu una, două… amante pe care le prezintă ca pe niște trofee, de corupție nu mai vorbesc, și vin să-i învețe pe familiștii actuali ce este aceea celula de bază a societății. E clar că nerușinarea nu mai are limite. De preacurvie nu mai vorbesc fiindcă e treaba duhovnicului.
Firește că cetățenii văd mizeria morală și se simt frustrați cu astfel de reprezentanți, dar de reacționat nu reacționează. Nu o fac din bună creștere și jenă pe care politicienii le speculează la nesfârșit. Cetățenii au ascultat glasul bisericii și, de zisa preoților, s-au lăsat antrenați într-o fandoseală politică prin care unii lideri speră să-și refacă pierduta credibilitate.
E de înțeles că biserica noastră, ortodoxă, catolică, luterană, (neo)protestantă… ocrotește familia tradițională și s-a angrenat cu o anume cumințenie în acest demers, dar și ea este zguduită de destule scandaluri cu homosexuali, și chiar la rang de episcopi. Nu știm cât vor conta la prognozatul referendum aceste cazuri păcătoase, dar imaginea multor activiști pentru protejarea familiei nu mai poate fi una neprihănită.
Din păcate, situația familiei românești se degradează tot mai mult și nu din pricina cuplurilor de același sex, ci din a Guvernului și a Parlamentului care nu sunt în stare să asigure un cadru legitim și favorizant pentru familie. Fiindcă în România multe familii își uită rostul și-și trimit copiii la muncă și la cerșit, foarte mulți nu au ce mânca și cu ce se duce la școală, peste 30% abandonând-o.
În condițiile în care peste 4 milioane de cetățeni apți de muncă și-au abandonat soțiile sau soții, părinții, copiii… lăsându-i în voia sorții sau a bătrânilor, rudelor, vecinilor…, au plecat în străinătate pentru un loc de muncă, cu toate acestea dezorganizarea familiei tradiționale nu e încă principala preocupare a diriguitorilor.
Și apoi ce va rezolva acest referendum de moment ce respectivul alineat referitor la „bărbat și femeie” este deja în Codul Penal? Se va schimba în bine soarta familiilor necăjite și în prag de destrămare? Nicidecum: va fi doar un lung prilej pentru unele partide și liderii lor populiști de a se da în stambă la televizor, ca să vadă poporenii cum mor ei de grija lor. Un fel de campanie electorală și sute de milioane de lei cheltuite aiurea. Cu care s-ar putea rezolva sau măcar alina necazurile și durerile atâtor nenorociți care n-au ce să pună copiilor pe masă.
Până una-alta, poate-i trage cineva de mânecă sau poate le vine mintea țăranului cea de pe urmă: când problema cea mai mare a guvernanților e sărăcia, subdezvoltarea, lipsa civilizației, analfabetismul în creștere, nu e timp de scălămbăieli politice.

Petru Tomegea

O majoritate anarhică

Anarhismul este un curent politic opus democrației și respectului față de lege. De aceea anarhiștii provoacă pe scena politică dezordine, dezorganizare, haos… vizând în final instaurarea unui regim autarhic, iliberal, dictatorial, bazat pe voința discreționară de putere a unui / unor lideri puternici și frății politice. De aceea vor să desființeze orice constrângere a statului și a societății asupra cetățenilor, știind bine că vor beneficia numai ei.
De ce vorbim de anarhie și anarhism în era cibernetică și într-o țară membră a Uniunii europene? Și asta după ce democrația liberală s-a instaurat, cu câteva excepții, în întreaga lume? Fiindcă fenomenul are loc sub ochii noștri în România: actuala putere politică ar trebui, conform legilor și cutumelor respectate în orice democrație, să reprezinte interesele tuturor cetățenilor, ale celor 19 500 000 de locuitori. Or ce vedem noi? În loc de preocupare serioasă pentru buna guvernare, pentru dezvoltare economică și reformare-modernizare a tuturor sectoarelor de activitate, asistăm la o bătălie fără răgaz pentru controlul Justiției și dezincriminarea faptelor de corupție. Ce altceva să însemne răfuiala actualei majorități de guvernământ cu Justiția, una din puterile statului de drept, decât intenția clară de a o subordona?
Nu cred să-și închipuie cineva că, odată subordonată Justiția, puterea politică actuală va trece deîndată la eradicarea corupției, flagelul care ne ține săraci. Nu pot crede că nu va profita încercând să-și salveze poziția dominantă și liderii de dosare penale, fiindcă atunci demersul actual n-ar avea nicio noimă. A trecut vremea romantismului când popoarele așteptau gesturi de grație din partea stăpânilor. Așadar nici vorbă de întețirea luptei anticorupție, ci de instaurarea politicii bunului plac.
Nu doar justiția este luată în vizor, ci și economia, investițiile publice, educația, sănătatea, relația între guvernanți și guvernați. Se știe că în țările cu regimuri democratice predictibilitatea acțiunilor guvernamentale este un principiu de la care nimeni nu se abate. În România, regulile legate de economie, de impozite și taxe, de accize și redevențe se schimbă de la o zi la alta, bulversând întregul mediu de afaceri.
Deși în programul de guvernare cu care au câștigat alegerile erau prevăzute multe măsuri pentru creșterea încasărilor publice, mai toate s-au dovedit nerealiste. Și cum foamea de bani a guvernului a devenit cronică, s-a instituit o nouă acciză asupra carburanților, ceea ce va face benzina și motorina necompetitive în comparație cu toți vecinii noștri. Nu este exclus ca supraaccizarea să aducă și mai puțini bani la bugetul statului așa cum demonstrează cu cifre unii economiști.
Și atunci se vor impozita salariile medicilor și dividendele de la anul și se va acționa asupra Pilonului II de pensii private. Numai că naționalizarea unui bun privat va provoca un șoc imens asupra celor câteva milioane de contribuabili, asupra nivelului afacerilor din România, a Bursei și asupra cursului leu – valute străine, iar pierderile ar putea provoca din nou o criză. Din păcate, crizele aduc instabilitate politică, inclusiv guvernamentală. Cine dorește dezordine și haos în economie și administrația publică? Și în ce scop?
Câteva televiziuni se străduiesc de dimineață până seara, ba chiar și noaptea, să ne convingă că nici vorbă de haos și destabilizare în ceea ce privește proiectele noilor legi ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, că legile respective vor face ordine cu procurorii și judecătorii, cu procesele politice și securistice(?), dar observăm că în CSM, instituția coordonatoare, a izbucnit deja cearta, că toate instituțiile Justiției sunt împotriva multor propuneri ale ministrului, că Opoziția amenință cu moțiuni de cenzură, și toate pe fondul unor proteste publice care au reînceput.
E clar că urmează din nou o confruntare între guvernanți și guvernați, între Putere și Opoziția străzii, deși până acum scorul a fost de 2 – 0 în favoarea străzii, ca să vorbim în termeni sportivi. Nu mai bine s-ar face legile pentru toți cetățenii și nu numai pentru unii?

Petru Tomegea

De ce sare atât de sus Liviu Dragnea?

Imediat ce strada a reînceput să protesteze împotriva încercărilor repetate ale majorității de guvernământ de a-și subordona Justiția, Liviu Dragnea, liderul PSD și al majorității parlamentare, a sărit ca ars: „De ce atâta patimă?” Toți „se năpustesc asupra unui om care a enunțat niște principii…” „sistemul de Justiţie nu trebuie să se învârtă în jurul lui Iohannis, Kovesi sau Lazăr“. „România e foarte aproape… de a ne trezi cu o poliție politică”.
Să o luăm în ordine: de ce atâta patimă? Fiindcă „principiile” și apoi legile enunțate de dl Tudorel Toader, ministrul Justiției, cu intenție sau fără, au provocat un șoc emoțional în spațiul public. Fiindcă șocul e legat de strangularea bătăliei cu corupția și transformarea actualilor lideri corupți în persoane imune penal, președintele Iohannis, instituțiile Justiției românești, organizațiile procurorilor, ale judecătorilor, ONG-urile „libere de sarcini” politice, jurnaliștii responsabili, presa străină, câteva ambasade, UE… au protestat categoric, trăgând un semnal de alarmă asupra voinței actualei majorități de guvernământ de a îngrădi independența Justiției.
Acesta e adevăratul motiv pentru care toți „se năpustesc” asupra ministrului Justiției și nu că Justiția „trebuie să se învârtă în jurul lui Iohannis, Kovesi sau Lazăr“, că nu a cerut vreunul dintre ei o asemenea enormitate, iar de procese de intenție și minciuni, tot mai numeroase în guvernarea actuală, jurnaliștii, spațiul public s-au cam săturat.
Numai că manipularea cea mai groasă e aceea legată de poliția politică: pentru Liviu Dragnea și toți cei ce au uitat securismul ceaușist e momentul să le reamintim că poliția politică înseamnă tocmai înfăptuirea actului de justiție de către partidul de la putere prin intermediul magistraților, poliției, iar singura formațiune politică în stare să facă lucrul acesta e tocmai PSD ajutat de aliații săi la guvernare. Fapt e că toată Opoziția actuală deja condamnase imixtiunile în treburile celei de-a treia puteri în stat, constituțional, Justiția fiind independentă.
Dar liderul actualei majorități are motive să sară în sus. Nu că e prins el în nu știu câte dosare penale, dosare uitate prin cele sertare, ci că nivelul de încredere al Guvernului Tudose și al miniștrilor săi a coborât sub cota de avarie: din nou mii de oameni în stradă, din nou atenționări de la Bruxelles și ambasade, din nou Opoziția își ia avânt fără să facă mai nimic, din nou presa stă cu ochii pe „țopăiala” guvernamentală. De aceea elitele corupte nu mai au timp de așteptări și au trecut la fapte.
Și-au scos la atac mercenarii în studiourile TV și în presă, alături de activiști vocali, de sinecuriștii de partid și liderii înșiși, iar în discursul lor sunt vizibile două direcții, evident, complementare:
1. batjocoresc, desfigurează, adresează injurii și abjecții la adresa demonstranților precum proști, disperați, tefelei (prescurtare ion-cristoiască cu sonorități boschetare însemnând „tinerii frumoși și liberi”), tâmpiți, tâmpiței, nesănătoși la cap, pegră, nu înțeleg și nu citesc nimic, fiind protestatari de profesie, spălați pe creier, neica Nimeni scoși în stradă de alde Soros, manipulați de servicii secrete, binom, sistem, oculta mondială, multinaționale, Iohannis… Așa că protestul lor n-are absolut nicio relevanță pentru politica înțeleaptă a social-democraților;
2. schimbările propuse de ministrul Justiției cică sunt conforme cu cutumele europene, cu cerințele Comisiei de la Veneția și deciziile CCR, deși erau conforme și până acum, iar pachetul acela de legi pe Justiție a permis României să fie admisă în UE. Or fi fiind ele legile dlui Toader conforme cu cutumele europene, dar în Europa civilizată nu există tătuci de partid care controlează sau schimbă guvernul cum și când au chef, acolo penalii nu năzuiesc spre putere, politicienii nu fac avere din funcție, nici nu caută pe orice cale imunitate în fața legii, ci răspund penal la fel ca oricare alt cetățean.
Aparent doar, protestatarii se liniștiseră după omorul de la Colectiv și episodul OUD 13 „noaptea ca hoții”, sperând că situația nu se va mai repeta. La rândul lor, diriguitorii actuali sperau că demiterea lui Grindeanu va remonta încrederea în Executiv. Ei, bine, lovitura ministrului Justiției, Tudorel Toader nu mai dă nicio șansă încrederii, iar Liviu Dragnea va sta cu strada la ușă.

Petru Tomegea