Archive for the ‘Triunghiul Bermudelor – președinte – Constituție – referendum’ Category

Triunghiul Bermudelor: președinte, Constituție, referendum

martie 25, 2013

Oricine vrea să se dumirească asupra stadiului politicii românești nu are decât să recitească transcriptul discursului prezidențial din 21 martie, prima zi după echinocțiul de primăvară. Mențiunea datei este necesară din mai multe motive: începe un nou anotimp, iar Dl Băsescu a dorit să-și reînnoiască mesajul și să strângă legăturile cu poporul său. Cu atât mai mult cu cât oamenii trecuți de prima tinerețe simt o anume frustrare odată cu esența reavănă a ghioceilor. Politicienii nu fac excepție căci până la arta bunei guvernări vreme multă mai este.
În plus, lăsat pe dinafara reformelor plănuite de USL, dl Băsescu se simte frustrat deoarece proiectul noii Constituții pregătit de consilierii săi a rămas uitat cine știe pe unde, probabil la comisia parlamentară de specialitate, deși Forumul Constituțional condus de Cristian Pârvulescu ar fi trebuit să adune toate propunerile. Nu ni s-a spus dacă n-a fost primit sau nici măcar n-a fost depus.

Frustrare și politică

Mai nou, se mai simte frustrat Domnia Sa fiindcă actuala Constituție e foarte bună și poate rezolva toate situațiile ivite între cele trei puteri ale statului de drept. De aceea, ar putea fi lăsată așa cum este. Poate vor mai fi fiind pe ici, pe colo amănunte care ar trebui puse la punct. Dacă ar fi adevărat, atunci pentru ce au depus specialiștii acreditați la Cotroceni un amplu proiect de modificare a legii supreme, cam în același sens cu doleanțele de azi ale opozanților săi?
Or actuala majoritate e pusă pe fapte mari: vrea un nou și european aranjament politic, un nou echilibru între Legislativ, Executiv și Justiție, cu precizarea clară și definitivă a separației lor, iar președinției i se vor stabili reguli precise. Întrucât noile cadre constituționale nu îl privesc direct, intervenția sa nu trebuie politizată decât în măsura în care vizează pe cineva apropiat pentru funcția supremă în stat, ceea ce nu știu dacă poate fi cazul.

Campionul reformelor

Deși până azi, președintele a lăsat impresia că este campionul reformelor, iată că pentru prima dată devine conservator: Constituția e bună așa cum este, iar, dacă va fi modificată, se va duce cu ea la Curtea Constituțională, care, ca și până acum, îi va da dreptate. Are și de ce: a fost votată prin referendum de 50% din electori, iar de modificat nu va putea fi modificată cu mai puțin.
Cât despre viitorul Parlamentului unicameral, îi vine în ajutor referendumul consultativ desfășurat simultan cu alegerile prezidențiale din 2009, chiar dacă, ținând cont de importanța pe care i-o dă, ar fi trebuit organizat separat. E bine de spus însă că întrebarea despre parlamentul unicameral pusă atunci nici nu putea primi alt răspuns, așa cum alte întrebări despre creșterea salariilor, a pensiilor, despre reducerea impozitelor și arestarea tuturor corupților n-au cum să primească alte răspunsuri.

Regiunile și unicameralismul

Numai că reforma administrativă actuală și noile regiuni, ca peste tot în lume, au nevoie de o cameră proprie, Senatul. Înființat încă de pe vremea lui Cuza, dar desființat de bolșevicii lui Stalin, istoricii știu de ce, Senatul nu poate dispărea așa pur și simplu. Chiar dacă României, crede dl Băsescu, i-ar ajunge o singură Cameră.
Argumentul că Parlamentul European va fi învestit cu puteri mai mari, iar Parlamentul României va trebui să se mulțumească doar cu subsidiaritatea nu rezistă. România, poporul și Parlamentul încă sunt suverane și nu este exclus ca electoratul să nu fie de acord cu cedarea parțială a suveranității naționale. Cel puțin în următoarele 2-3 decenii.

Despre generali și ghinărari

Din nefericire, discutând despre noua lege a referendumurilor, președintele a început să se poticnească, vizibil deranjat de deschiderea unui nou front al bătăliei politice, front care a fost acoperit de CCR astă-vară. Nu știu ce se va întâmpla când cifrele noului recensământ al populației vor fi publicate în totalitate, pentru că, iată, cei peste 7,4 milioane de votanți de la ultimul referendum nu vor să uite.
Cât despre gâlceava cu pensionarea generalilor, ar fi de amintit atitudinea tranșantă a candidatului Traian Băsescu la prezidențialele din 2004 când era de partea opusă, făcându-și un cap de pod important din promovarea tinerilor. Acesta este și motivul pentru care s-a amintit mai sus de frustrarea provocată de echinocțiu. Cât despre triunghiul din titlu, presa va avea mult de furcă.

Petru Tomegea