Ce valoare mai au diplomele și de ce vor politicienii să pară intelectuali

Imediat după decembrie 1989, politica românească era complet străină de noile realități economice, sociale și culturale, iar vidul de putere politică a fost umplut cu ce s-a găsit. Noii emanați, însă, odată intrați în funcții politice, în loc să pună osul la treabă și mintea la carte, au considerat că știu totul, că se pricep la orice, așa că s-au năpustit la grămadă să ocupe numeroasele funcții publice lăsate vacante de politrucii ceaușiști, iar apoi au dat năvală la catedrele universitare nou create și nu-mi amintesc să fi fost refuzat vreunul.
Curajoși și tupeiști peste măsură, unii și-au înființat catedre noi și pretențioase precum cele de semantică, semasiologie, epistemologie, fenomenologie, logică matematică, etică aplicată…, ca să dăm numai câteva exemple, însă nu și-au terminat redactarea cursului nici azi. Și nu e de mirare că la orele lor nu vin cursanți, deși examene trebuie să se dea. Și diplome.
Încurcăturile nu au întârziat să apară: vechii politruci ceaușiști s-au făcut peste noapte mari politologi, specialiști în capitalism la Academia de Științe Politice, reușind să țină 25 ani politica românească la sapă de lemn. Cât despre marii specialiști intrați în pâine imediat după revoluție, se pot spune două lucruri: cei ostracizați pe vremea odiosului și pasionați de domeniile lor și-au văzut visul cu ochii devenind autori în reviste și cărți de știință apreciate în țară și peste granițe. Ceilalți, însă, și-au ținut „operele” la sertar până au ieșit la pensie.
Fiind și oameni politici, nu le-a fost greu să obțină titluri de doctori, țintind chiar mai sus, la docență, decanat, rectorat, Academie, ceea ce a viciat complet scara valorilor intelectuale românești. Din momentul în care au ajuns ei înșiși conducători de doctorate, soarta școlii românești a fost pecetluită pentru multe decenii. Nu alta este cauza pentru care în România nicio reformă educațională nu reușește. În plus, în doar câteva luni au umplut țara de nonvalori, experți, de la politică la economie, de la educație, agricultură… la muzică, atât de mulți, încât suntem campioni mondiali la diplome. Rezultatele? Autostrăzi, clădiri și poduri care se surpă, legi strâmbe sau cu dedicație, majoritatea instituțiilor publice și a firmelor private fără avize PSI și sanitare, culcarea la pământ a tuturor întreprinderilor ceaușiste, educație șchioapă, politică de vorbe…
Căci tragedia superficialității și imposturii sistemului politic corupt este că parveniții nu-și dau seama pe ce lume trăiesc, nu știu ce este de făcut, trăiesc din improvizații și plagiate, nici vorbă să învețe. Își închipuie că studenții sunt făcuți și ei după chipul și asemănarea lor. Ce vor fi zicând tinerii studioși când profesorul lor nu știe ce înseamnă prepoziția latinească „apud” care indică un citat dintr-o operă și crede că e nume de persoană? Ha, ha, ha! Domnul Apud Ion Popescu! Dar cei ce își dau seama că TVR HD înseamnă TVR High Definition, nu TVR Hunedoara, cum crede o doamnă-politician cu pretenții ministeriale la educație? Cum mai poți veni ca profesor în fața respectivilor tineri studioși fără să intri în pământ de rușine?
De atâta mizerie intelectual-morală în aceste sectoare, impostura, superficialitatea, falsitatea, plagiatul nici nu mai sunt percepute și pedepsite ca atare, iar pecinginea furtului intelectual s-a întins asupra întregii societăți. Este unul din motivele pentru care mediocritatea a ajuns stăpână peste România, ceea ce a determinat exodul creierelor. Căci oamenii valoroși nu și-au luat lumea în cap pentru un blid de linte în plus, cum spun falșii patrioți, ci din pricina nerușinării unor inși ajunși cine știe cum în posturi unde fac legea.
Din păcate, superficialitatea politrucilor împinși în posturi de răspundere de către partide a generat legi proaste, a scos pe bandă rulantă specialiști de două parale care acum provoacă tot mai multe tragedii: mii de copii morți la naștere, zeci de mii de morți pe șosele prost construite, alte mii de nenorociți pe șantiere de construcții, tineri arși pe rugul indolenței în Clubul Colectiv…
Ei bine, după astfel de tragedii, aruncă vina unii asupra altora, în lipsa lor cronică de responsabilitate, iar așa nu mai merge… Este mesajul principal al zecilor de mii de protestatari ieșiți recent în stradă. Mesaj care începe a se uita.

Petru Tomegea

15 000 de ofițeri acoperiți și o mulțime de întrebări

Tema ofițerului acoperit a scos la iveală o realitate înfiorătoare despre serviciile noastre secrete, riscând să provoace consecințe politice dintre cele mai neașteptate. Despre aceste consecințe va fi vorba în rândurile ce urmează.

De ce nu ni se spune adevărul?

Expunere de motive: 1. Că serviciile secrete vor tot mai multă putere și-și întind tentaculele peste mai toate zonele vieții politice, economice și sociale nu este o noutate. Adevărat este și că nu România a inventat această rețetă.
2. Dar asemenea desfășurare de forțe nu cred că s-a mai văzut în multe locuri din lume. Iată, în plin debut de campanie electorală prezidențială, calculele Alinei Mungiu-Pippidi estimează existența a aproximativ 15 000 de ofițeri acoperiți ai tuturor celor 7 servicii secrete. Un număr peste puterile nu doar ale mele de înțelegere.
A se mai lua în calcul și realitatea că numărul serviciilor secrete și al angajaților acestora ne situează pe un loc fruntaș pe mapamond. Doar din numărul ofițerilor acoperiți revine câte unul la mia de locuitori majori. Spre comparație: 3 polițiști, 10 medici, 12 dascăli… la mia de locuitori, dacă socotelile mele sunt corecte.

E vreme de război?

A se mai adăuga nivelul excepțional de salarizare și cheltuielile de la an la an mai mari cu logistica și calificarea personalului pentru a vă face o idee de ce România e mereu săracă, de ce sănătatea și educația nu au beneficiat niciodată de atenție și fonduri corespunzătoare din partea diriguitorilor. După mine, astfel de situații sunt admise doar în vreme de război sau de amenințare cu războiul din partea unui inamic foarte puternic. Ne ascund conducătorii noștri această amenințare sau e vorba de altceva?
Firește, să admitem că amenințările la siguranța națională sunt reale, iar serviciile de informații și-au plasat oamenii în zonele de unde vine pericolul. Numai că recentul caz Robert Turcescu demonstrează fără tăgadă că o mulțime de agenți acoperiți acționează printre noi, în presă, în instituții, partide, organizații civice… Ceea ce înseamnă că, pentru serviciile noastre, pericolul vine mai cu seamă din interior, de la concetățeni.

Se repetă situația?

Suntem nevoiți să ne amintim strategia și metodele fostei securități care își pusese oamenii să adune informații despre opozanții lui Ceaușescu și ai PCR. Ajunși în acest punct cu prezentarea faptelor, îmi pare onest demersul grupului parlamentar al ACL de a alcătui o comisie de cercetare a evoluției de mai sus sau măcar de a discuta aceste lucruri în comisia responsabilă de servicii secrete. De ce se opune Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților? Doar fiindcă se apropie debutul campaniei electorale prezidențiale ori va fi fiind vorba despre altceva? Nu cumva situația e convenabilă virtualului câștigător al alegerilor prezidențiale, perpetuându-se la nesfârșit?
Și mai e o chestiune tulburătoare: în opinia mea, infiltrarea agenților acoperiți în mass-media e o consecință directă a celor prevăzute în Strategia națională de apărare adoptată în 2010 în CSAT: „Campaniile de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului…, presiunile exercitate de unele trusturi de presă asupra deciziei politice sunt considerate vulnerabilităţi în Strategia de Apărare”.

Parlamentul nu are nimic de spus?

Câteva observații: nu există altfel de campanii de presă decât comandate, fie de o parte, fie de alta; a critica nu înseamnă neapărat a denigra; scopul oricărei instituții de presă este de a scoate adevărul la suprafață și prin asta de a pune presiune asupra politicului, a instituțiilor, a politicienilor pentru rezolvarea unor situații care trenează. Însă când presa face jocul unui patronat străin de interesele beneficiarilor e adevărat că poate dovedi inclusiv vulnerabilitate la adresa securității naționale.
Cele de mai sus au fost posibile, în opinia mea, fie din cauza unor legi permisive, fie a unor complicități ale instituțiilor statului, de nu cumva va fi fiind vorba de ambele. E clar că e nevoie de intervenția legiuitorului pentru corecțiile de rigoare. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Petru Tomegea