Ca „beneficiar” al politicilor publice guvernamentale, trebuie, vorba preşedintelui, să deschizi ochii cât cepele la iniţiativele şi, mai ales, la discursul oamenilor puterii. Căci nu doar legile anulate mai toate prin instanţe ne afectează standardul de viaţă, drepturile şi libertăţile, cât hotărârile, iniţiativele, sugestiile ori părerile primilor demnitari făcute publice cu largul concurs al televiziunilor. Deşi Constituţia, regimul democratic nu le permit nici partidului, nici întâiului bărbat al ţării să decidă diminuarea salariilor, nici să intervină în alte sectoare vitale ale societăţii, totuşi lucrul acesta se întâmplă ori de câte ori doresc. Ceea ce înseamnă că Parlamentul şi Executivul sunt simple instrumente la îndemâna dumnealor, folosite discreţionar.
Constituită şi gestionată astfel, puterea politică e firesc să nască suspiciuni. Din păcate, de doi ani, analişti români şi străini identifică resorturile intime ale autoritarismului şi modalităţile de forţare a cadrului legislativ, dar studiile lor nu au vreo urmare notabilă. Poate că lucrurile n-ar fi luat o întorsătură atât de dramatică, dacă gestionarea crizei ar fi avut un dram de înţelepciune şi profesionalism.
Ca să ne dumirim asupra stării de fapt, nu ne rămâne decât să mergem la origini. Descoperim că demonstraţia, parada de forţă în spaţiul public era o simplă strategie de lucru şi imagine a mişcării politice Forza Italia (1993), a de patru ori însărcinatului premier italian, Silvio Berlusconi. A ajuns la putere în urma campaniei justiţiare „mani pulite”, la care n-a avut vreo contribuţie, ba din contra, după disoluţia democraţiei creştine cu tot cu socialismul lui Bettino Craxi şi eşecul stângii lui Romano Prodi. Mijloacele puse în joc de trusturile sale mediatice au fost fantastice, de la futbol, Karaoke, entertainment, la alianţe, coaliţii, PPE, campanii mediatice continentale…
Pentru că totuşi lumea e mică, la rândul lor teoreticienii îndemnului Forza Italia! s-au inspirat din bogata experienţă a revoluţionarilor troţkişti constituiţi în „League for the Fifth International”, cu importante ramificaţii în Europa, Africa de Sud, America de Nord şi Orientul Mijlociu, mai cu seamă după sucombarea comunismului. Ar mai fi şi „Workers Power”, mişcări partinice lansate şi întreţinute de sindicalişti pe cele 5 continente.
Aşadar, important nu este mesajul, cât forţa degajată de acesta şi de vigoarea susţinătorilor. Nu ideologia, programul politic aduc victoria în alegeri, ci impresia generalizată prin tehnici mediatice că eşti cel mai puternic. Întotdeauna forţa atrage încrederea celor slabi, canalizează mulţimile în direcţia dorită. Forza Italia, Forward sau Vorwärts, En avant la France, la ei. La noi, „După mine, popor!”, căci încă n-a sunat ceasul deşteptării din somnul târziu al feudalismului.
Aţi observat că nu suntem în stare să inventăm nimic. Dar când copiem de la alţii, le dezvoltăm tezele prin fel de fel de şmecherii care fructifică nu oportunităţi interne ori externe pentru Forza România, ci slăbiciunea noastră de înger, lipsa pregătirii civice, naivitatea, sărăcia, pierderea demnităţii. Nu s-a urmărit decât generarea unei stări psihotice colective determinante pentru operaţiunea „Zeus la Cotroceni”. Ca să nu se vadă cinismul, forţoşii s-au costumat europeneşte dintr-o gargară nesfârşită despre reforme, a Constituţiei, a Parlamentului, a statului, a Executivului, a întregii societăţi. Drept dovadă că nu i-a interesat decât obţinerea puterii e faptul că după atingerea ţelului au uitat complet de ele.
Oameni subţiri, PR-iştii din PSD şi PNL au strâmbat din nas la încordarea muşchilor, la păruiala din parcare, la linşarea mediatică a duşmanilor şi la minciuna spusă cu aplomb, promovând în campanie în genere strategiile clasice. Romantismul şi iluziile lui Crin, social-democraţia elegantă a lui Geoană n-au avut nicio şansă în faţa impetuozităţii forţoase a bocancilor pedelişti. Dar bocanci cu ştaif berlusconian.
Petru Tomegea
Ziare.com
Petru Tomegea - ePolitica 