Căteva personalităţi ale culturii revin periodic asupra temei în discuţie, când mai lucizi, când mai paseist-lacrimogeni, finalitatea şi motivaţia demersului nefiind întotdeauna clare. Recrudescenţa temei a fost provocată mai anţărţ de discursul „antiintelectualist” al unei mari părţi a presei scrise, în fapt, împotriva unor personalităţi susţinătoare ale actualului preşedinte.
Sentimentul de criză era prezent şi înainte de ’89, mai cu seamă în mintea câtorva „iluminaţi”, aflaţi în răspăr cu regimul. Prin oficinele comuniste se propaga ideea că produsele culturii şi civilizaţiei capitaliste sunt retrograde, false, faţă în faţă de ale realismului socialist mereu „înfloritor”, în „ascensiune” continuă. După descoperirea esenţei „măreţelor realizări”, în contextul integrării europene, scriitorii, esteticienii, criticii români, cam tardiv, ce e drept, se află în faţa unui moment al adevărului. Amânat de două decenii. Colegii de lagăr socialist au înfăptuit lucrul acesta imediat după revoluţiile lor de catifea, despărţindu-se rapid de un lest ideologico-estetic totalitar care le-a otrăvit sufletul aproape jumătate de secol.
Într-un context mai larg, se poate afirma că nu numai valorile estetice se află în criză după ’90, ci şi cele morale, politice, societatea românească încercând să-şi găsească noi repere axiologice întrucât comunismul viciase adânc fibra creatoare a unui popor întreg. Politica bazată pe concepte egalitariste, pe ideea ignară a luptei de clasă şi a rolului conducător al „măreţului” proletariat, pe concepţia materialistă, mai puţin dialectică, a alterat pentru o lungă perioadă de timp capacitatea de a discerne adevăratele, universalele valori spirituale şi materiale. Însă încercările de a o actualiza au dat greş. Ba, asociat unei tranziţii atemporale, a apărut fenomenul opus, acela al neîncrederii în tradiţii, al discreditării a tot ce e autohton, al imitării societăţii de consum apusene, înţeleasă ca punct maxim al realizării social-umane. N-am fost pregătiţi nicidecum să gestionăm nici globalizarea.
Orice sistem independent ar fi trebuit să-şi creeze în timp mecanisme de autoreglare-autoperfecţionare, or ansamblul axiologic românesc a fost atât de pervertit, încât „raţia” de democraţie şi libertate postdecembriste a dus la tulburarea, de cele mai multe ori interesată, a grilei valorice şi a competiţiei, din care corpul oamenilor de cultură, societatea însăşi ori nu pot ori nu ştiu să iasă. O simplă privire asupra mediilor artistice scoate la iveală fenomenul îngrijorător al încercării de discreditare a valorilor consacrate, multe – puţine, câte avem, punând în lucru din nou intelighenţia în slujba înfăptuirii idealurilor politice partizane. În plus, prin mijloace ieftine, dar eficiente, se încearcă una dintre cele mai odioase manipulări a tineretului citabile în toate manualele de specialitate, iar o serie de edituri, redacţii, posturi radio şi TV acceptă cu uşurinţă propunerile lucrative ale mai tuturor puternicilor zilei de a-şi face campanie, imagine pe banii contribuabilului. În condiţiile în care demersul critic-sociologic este distorsionat, lipsit de instrumente precise, cititorii află pe tarabe, lângă cărţile autorilor consacraţi, o maculatură abjectă, continuatoare a aceluiaşi canon vetust, promovată deşănţat, odată cu noroiul greu al romanelor şi „poemelor” libidinoase, viscerale, al cărţilor de scandal, al manualelor de chiromanţie, ori de scenarii oculte atât de dragi compatrioţilor, de colecţii de magie mai albă ori mai neagră. Confuzie abil întreţinută.
E firească, aşadar, o asemenea criză de moment ce nici măcar un mecanism de autoreglare nu e funcţional în sensul creării unor scale valorice pentru proză, poezie, filozofie, eseistică psihosociologică, pictură, muzică, inclusiv de consum. Pe vremuri respectabile estetic a funcţionat eficient un fel de parteneriat ad hoc între edituri şi critici, specialişti, experţi, pentru a mai avea unde te învârti de atâtea genii creatoare pe metrul pătrat. Nici acum nu s-au impus ordinea şi curăţenia, ba chiar gunoiul nonvalorilor năzuieşte nonşalant spre vârfurile puterii, începe obraznic să emită pretenţii asupra locului în panteonul naţional, iar arta imundă se deversează în casele noastre colmatând canalele. Izgoniţi din cetate, înţelepţii se retrag în turnul lor de fildeş. De aceea, personaje dubioase şi-au alocat cu neruşinare banul public în vederea punerii în prim-plan a propriilor „opere” şi personalităţi, infestând până şi mijloacele de informare cu ştiri „prefabricate” pro domo. Şi nu de azi, de ieri. Cineva se joacă iresponsabil cu dorinţa tinerilor de a copia modele. La aşa ofertă, aşa rezultate.
Ca observator atent ai impresia că se menţine voit această confuzie cu scopul vădit de a permite pescuitorilor în ape tulburi un comportament agresiv asupra câtorva dintre marii noştri creatori neînregimentaţi politic, pentru a le izola, a anihila un discurs sincer în vederea aşezării democraţiei româneşti între suratele europene. Aşadar, „înşelătoria colosală” cu care au început libertatea şi democraţia la noi continuă nestingherită prin permanentizarea haosului valoric, prin permisivitatea clientelismului politic şi a nepotismului tradiţional în ştiinţe, cultură şi artă.
Rezistenţa la schimbare a vechiului sistem face improbabil revirimentul cultural, ducând la mutaţii de-a dreptul catastrofice prin aglomerarea spaţiului public cu genuri minore sau kitsch, cu improvizaţii puerile, cu producţii comerciale inepte unde valoarea nu mai prezintă nici o importanţă. Se amână astfel voit instaurarea unui climat ştiinţific, literar şi artistic care ar putea constitui un nou şi benefic început.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 