Bugetul actual şi falimentul României

Bugetul actual şi falimentul României

Nu ştiu ce relaţii are dl Băsescu cu consilierii săi, nici de ce competenţe dispun, dar, judecând după apariţiile radio-televizate, comunicatorul Băsescu este unul catastrofal. Învăţăturile sale către popor la ore de vârf, lungi şi dese ca ale tuturor liderilor de aceeaşi factură, au adus multe deservicii şi încurcături României pe plan extern şi intern.
Astfel, consideraţiile despre Constituţie, Parlament, Justiţie, DNA, buget, democraţie, republică, stat de drept etc. produc mereu stupoare nu doar în mediile româneşti, iar afirmaţia că, indiferent de decizia Curţii Constituţionale sau a instanţelor, guvernul oricum n-are bani să indexeze pensiile şi salariile cu cifra inflaţiei, aşa cum scrie la lege, este o declaraţie clară de intrare a României în faliment. Revenirea obsesivă din ultimele luni la aserţiunea că „guvernul n-are bani” întăreşte ideea.

Democraţia „era pe când nu s-a zărit”

În plus, amestecul în împărţirea tortului bugetar, când poate retrimite la Camere Legea Bugetului de Stat, scoate la iveală, pe lângă propriile obiective, ale sale şi probabil ale PDL pentru 2012, pasul clar al preşedintelui spre asumarea şi a altor puteri în stat, a Legislativului şi a Executivului. Asta ne mai lipsea: un lider care face totul. La nici 22 ani.
Prima observaţie este că educaţia, de obicei privilegiata tuturor guvernelor la vreme de criză, beneficiază de un buget ruşinos în Europa mileniului al treilea, abia ceva peste 2% dintr-un PIB nenorocit, ceea ce nu poate sta lângă cele peste 9% cât acordă alte state europene din PIB-uri de zeci-sute de ori mai zdravene ca al nostru. Ce viitor putem avea în astfel de condiţii? Că ţara nu ne vrea deştepţi o ştiam din spusele sale mai vechi.

Banii la ei, necazurile la noi

Şi nu că ar lipsi banii, ci că priorităţile sunt altele. Urmând an electoral, de frica revoltelor şi a demonstraţiilor, banii vor merge probabil către ministerele şi serviciile de forţă: armată, jandarmerie, SRI, SIE, SPP, Minister Public, Preşedinţie etc., sau la cele implicate în campania electorală, de departe cel mai avantajat fiind Ministerul Comunicaţiilor cu celebrul de acum STS (creşte de la 214,9 milioane lei la 266,4 milioane lei).
Având în vedere pofta de a rămâne la guvernare, o miză uriaşă a devenit votul românilor din diaspora, inclusiv cel prin corespondenţă, Ministerul de Externe beneficiind de o creştere uriaşă de fonduri, de la 540,6 milioane lei la 646,2 milioane lei. Nu e exclus să descoperim o eficientizare a actului de votare de la 6 buletine pe minut la Paris, la 10 sau şi mai şi în toate ambasadele.

Ne realegem, ori murim

La fel, cică ministerele economice se vor profila pe investiţii, adică politica de asfalt, gară renovată, gondolă, sală de sport contra primari şi voturi va continua, iar firmele oamenilor de partid vor avea aceleaşi priorităţi ca şi până acum, deşi unii spun că abia viitorul buget va fi pe măsura pretenţiilor lor de finanţatori portocalii-verzui. Aşadar, doar când e vorba de drepturile celor mulţi şi slabi nu sunt bani.
Între toate zicerile preşedintelui, una mai ilegală şi mai neconstituţională ca alta, aceea că „nu sunt bani” poate duce la prăbuşirea României. Cu toate laudele şi linguşirile oficinelor de presă. Cu succese şi creşteri economice existente doar în mintea activiştilor, leul scade, băncile îşi retrag capitalul din România, investitorii vin doar în vorbe, inflaţia îşi face treaba, pieţele de export se îngustează, iar creşterea tarifelor la energie şi servicii ne va da lovitura de graţie.

Riscul singurătăţii

În timp ce Grecia, Italia, Irlanda au beneficiat de prieteni de încredere şi lobby-uri fantastice, plus investiţii directe ale ţărilor şi băncilor europene, infinit mai mari ca la noi, la capitolul relaţii internaţionale România e la fel de descoperită şi izolată ca în preajma celei de-a doua mari conflagraţii mondiale. Chiar dacă suntem membrii atâtor organisme internaţionale, NATO nu are competenţe financiare, iar UE ne dă, dar nu ne bagă în traistă.
Ca dovadă, nimeni nu-şi face iluzii că va sări cineva să ne sprijine. Nici preşedintele. Insistă mereu să ne bazăm pe forţele noastre, dar nu ne spune care forţe şi de unde. Nici ce se întâmplă cu un stat care nu poate stârpi corupţia ajunsă la vârful puterii.

Petru Tomegea