Știam că democrația costă, dar nu-mi închipuiam că și libertatea are un preț mare, asumat de noi toți într-un regim democratic. Ne imaginam că este o consecință a instaurării democrației. Ei, bine, iată că libertatea costă. Ceea ce s-a întâmplat în bastionul democrației europene, Parisul și Franța, arată că bătălia pentru libertate face încă victime, iar libertatea cuvântului, a opiniei trebuie mereu apărată fiindcă mereu face victime printre scriitori, jurnaliști, oameni de televiziune…
Islamul se declară religia păcii
Ca orice religie, Islamul este un vehicul al libertății pentru credincioșii lui Allah. Așa se numește Dumnezeul lor. Numai că această religie a intrat în conflict cu creștinismul de mai bine de un mileniu, iar condițiile de după Al II-lea Război au permis migrația musulmanilor spre libertate și bunăstare în Europa civilizației și a culturii. Nu se putea ca printre oamenii corecți și harnici să nu se strecoare și sămânța conflictelor sângeroase. Să fie de vină toleranța creștinească, fie ortodoxă, fie catolică, fie protestantă și dragostea de aproapele care ne sunt sădite de mici în suflet?
Fiindcă cine cunoaște realitățile sociale din Occident nu poate să nu-și pună niște întrebări existențiale: cum e posibil să se tolereze mii de fanatici, lucrători și studenți, să plece câteva luni pe an în Irak, Siria, Libia… ca să se antreneze ori să ucidă sute de mii de oameni nevinovați și apoi să se întoarcă „acasă” ca și cum ar fi fost într-un concediu de plăcere.
Oameni în toată firea se duc să ucidă în numele lui Allah
Firește că luptătorii Statului Islamic vin și din alte părți, sărace și subdezvoltate, dar niciunde nu e mai frustrantă situația ca în SUA, Franța, Spania, Anglia…, lovite adesea de radicalismul religios, de brațele înarmate ale Islamului, Al-Qaida și ISIS. Cum e posibil ca unii care învață umanismul, artele frumoase și chiar religia să ajungă să ucidă semeni de alte religii în numele unor principii segregaționiste, a unor precepte biblice sau religioase reacționare?
Ceea ce intrigă este că societățile hiperdezvoltate ale Apusului au un cult desăvârșit pentru dreptate și egalitate, iar infractorii suferă aproape negreșit rigorile legii. Or ucigașii de cetățeni nevinovați, violatorii și barbarii care militează pentru Marele Califat Universal nu au fost pedepsiți pentru faptele lor decât arareori deoarece crimele n-au avut loc pe teritoriul statelor occidentale. În schimb, pușcăriile le sunt ticsite de hoți nu doar de portmonee, de bătăuși și violatori proprii, de cei ce-și maltratează propriile familii.
Vor bunăstare, dar…
Mulți dintre luptătorii islamiști au familii și copii în țările Apusului, copii crescuți în valori occidentale, și cu toate acestea se duc în Irak, Siria, Afganistan… unde jefuiesc, omoară femei și copii, strigând Allah akbar!, iar apoi se întorc la sânul familiilor, beneficiind de avantajele unei economii dezvoltate și trimițându-și mai departe copiii la școală, iar societatea pare să le fi acceptat acest modus vivendi.
Acum, sarcina pregătirii atentatelor și a ucigașilor kamikaze pare să fi trecut la slujitorii Profetului Mahomed, fiindcă primii care i-au declarat eroi pe criminalii de la Paris, pe cei ce i-au executat pe caricaturiști au fost clericii mai cu seamă iranieni, cei mai fundamentaliști dintre toți. Le-a cerut vreodată Mahomed supușilor să-și ucidă semenii?
A nu se uita respectul și toleranța
Să fie vorba despre niște boli ale democrației? Să ne temem de limitarea drepturilor și a libertăților pentru care s-a luptat și murit atâtea secole? Nu vom mai putea vorbi de concertul națiunilor? Ne întoarcem la sălbăticie, teroare, barbarie? Fiindcă asta se vede pe toate ecranele în aceste zile tragice.
Nu cred, însă, că „modelul multicultural a eşuat, a eşuat total”, cum a afirmat Angela Merkel, cancelarul german. Nu cred că ideea nobilă, iluministă a multiculturalismului a avut o viață atât de scurtă. Cred că e vorba doar de niște corecții sugerate de faptele de mai sus. Că democrația și libertatea însoțite de toleranță și respect reciproc sunt la fel de necesare ca acum un secol, acum două secole, … Că fără ele n-ar avea rost nicio societate evoluată.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 