Cum se apropie vreun eveniment important, ca alegerile, de pildă, cum sar politicieni mai mari sau mai mici cu declarații de dragoste față de români, că nici nu știi unde să le mai pui: în acești 30 de ani de libertate și democrație mi-am umplut toate spațiile, podul, dulapurile, cămările… cu sentimente fierbinți de iubire ale diriguitorilor față de mine, față de ai mei, vecini, prieteni, concetățeni. Evident că, în contact cu adevărul, mai toate cele venite de la politicieni s-au topit ca aburii. N-a rămas nici urmă de dragoste, nici la mine, nici la alții. Și atunci pentru ce le mai fac? Cui folosesc?
Un singur lucru nu mi-e neclar: voturile maghiarilor, peste 1.300.000, ale germanilor, sârbilor, ucrainenilor, bulgarilor, turcilor, evreilor, polonezilor… din România nu interesează pe nimeni sau se mizează tribal numai pe conaționali? Ei nu sunt cetățeni, nu-și plătesc dările la fel ca noi, muritorii de rând? Oare cum se vor fi simțind când mai toți candidații li se adresează doar „românilor“ de pe zecile de bannere întinse pe stâlpi, pe clădiri, pe instituții oficiale? De pe sutele de mii de afișe de pe care se ițesc figuri pline de zâmbet, pocnind de sănătate și de bunăstare, evident, ale candidaților, cei ce se bat cu pumnul în piept pentru „români“. În contrast evident cu cei ce se scoală cu noaptea-n cap să se ducă la lucru ori la doctori?
Veți spune că nu înțeleg eu corect mesajul, fiindcă ar fi o prescurtare de la „cetățeni români“. Le-o fi greu să pronunțe cuvântul „cetățean! Dar cum s-ar simți ditai prim-ministra României dacă reporterii i s-ar adresa cu Viorico, Vasilico, ia să ne spui…?
Faptul că politicienii noștri „mor“ de dor și drag față de români, rromâni, România, Rromânia… doar în vorbe și în campanii electorale nu e nou. Râdeau de această adevărată pacoste și clasicii celui de-al XIX-lea secol, Caragiale, Eminescu, Vlahuță, Rosetti…, dar de lecuit nu s-a lecuit nimeni. Ce vrea să însemne asta?
Vrea să însemne că populismul și patriotismul de paradă nu mor, pe de o parte, dar, pe de alta, respectivii politicieni vor să creeze impresia că ei sunt reprezentanții tuturor cetățenilor români, ai României, în numele cărora vorbesc cu prefăcută empatie, deși nu le-a cerut-o nimeni. Au mai fost și alții care se strofocau pentru România, ba se considerau tătuci și mame devotate ale românilor, iar tentația văd că îi furnică și astăzi pe nu puțini.
Că e vorba numai de gargară politicianistă, patriotism de paradă o dovedește „grija neostoită“ pentru viitorul patriei, al copiilor, pentru imaginea României în lume: limba română, istoria patriei sunt abandonate ori lăsate la îndemâna unor amatori carieriști, profitori, adepți ai plagiatului, școala, cartea și bibliotecile nu mai constituie demult o prioritate, abandonul școlar e cel mai mare din UE, iar numărul de studenți, cel mai mic, moartea, crima, accidentul au năpădit străzile și drumurile, iar aproape o jumătate dintre condamnați se bucură în libertate de binefacerile recursului compensatoriu.
Or niște patrioți adevărați ar fi pus umărul la dezvoltarea României pe toate planurile, să avem o economie performantă și sănătoasă, afaceri cinstite, profitabile nu numai pentru șmecheri, escroci ori mahări politici, să avem școli, spitale moderne și eficiente, iar administrația, justiția să fie trup și suflet de partea cetățeanului onest.
Nici vorbă de așa ceva: cetățenii au ajuns să-și păzească singuri avutul, să-și apere casele, animalele, pădurile care au căzut și cad pradă hoției și șmecheriei. Vremurile când se puteau baza pe siguranța zilei de azi și de mâine, când își trimiteau copiii cu cheia de gât la școală au rămas în poveștile bunicii, căci zilnic ne dispar copii, mai ales fetițe pe care le găsesc polițiștii după luni bune de căutări prin păpușoaie și huciuri. Hrană fiarelor. De nu, cenușă și urme greu descifrabile de ADN. Mii de dispariții nerezolvate și dosare cu autori necunoscuți după ani și ani de cercetări penale(?).
Asta să fie semnificația ascunsă a declarațiilor de dragoste, a aprecierilor nesincere la adresa numai a conaționalilor, deși tot în România muncesc și unguri, și nemți, și ucraineni…? În timp ce zeci de ONG-uri toacă bani aiurea pentru aceeași cauză pe care se prefac că nu o văd?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 