Ca observator al politichiei, nu bănuiam că mitul răpitoarelor zâne nepăsătoare la ger şi vântoase îmi va fi de folos. Deşi îi bagă în boală fără leac pe cei mai falnici flăcăi. Îmi închipuiam că diriguitorii nu se lasă ademeniţi de dansul lor hipnotic-zvăpăiat, că sunt lideri tari, drepţi şi curajoşi, nu şovăielnici ca noi, muritorii de rând.
Numai că siguranţa lor de sine n-are legătură cu forţa degajată pe ecran sau în confruntările electorale, asta fiind doar imaginea pe care vor să ne-o vândă. În sinea lor, mai toţi se tem de ziua de mâine, de complotişti şi de trădători, n-au încredere în consilieri, suferind că nu sunt adulaţi de toţi supuşii. La rândul lor, politologii arareori trec de aparenţe, şi atunci o fac cu oarece jenă, dacă nu cu un anume parti-pris, dar de fiecare dată superficialitatea abordărilor a ratat degajarea unor concluzii utile. Studiind motivaţia actelor politice, descoperi că nu argumentaţia ştiinţifică le determină, ci o mitologie rurală legată de (ne)noroc, soartă şi superstiţii, cultivate de când lumea pe meleag cu vârcolaci şi moroi. Situaţia se datorează tradiţiilor arhaice în centrul cărora se regăseşte bordeiul lovit de intemperii şi năpaste, nu burgul, cetatea ocrotitoare şi sigure.
Dar neliniştea lor interioară e tot mai greu de ascuns: nu e întrunire, de la vârf până la comună, în care să nu se dea bine cu sfinţii. Frica de viitor îi determină să pună pile la buget pentru construirea lăcaşelor de cult, iar pe stăpânii peste fonduri să ctitorească biserici după tipic voievodal. Îşi aduc aminte de sărbători, fac cruci până la pământ, îngenunchează şi mai evlavioşi în faţa icoanelor, dacă sunt focalizaţi de camera de luat vederi. Normal că ne-ar fi plăcut să o facă sfielnici, din credinţă sinceră, nu pentru a smulge adeziunea poporenilor. De blasfemia politrucului care se milogeşte pentru voturi la microfon, în faţa Sfântului Altar, ocupe-se canonicii, căci nouă ne lipseşte duhul anatemei.
Văzând că Dumnezeu ajută, dar nu bagă voturi în traistă, politica românească a cotit-o de ceva vreme spre misticismul de grotă. Să nu rămână mai prejos de virilul Sarko, de Berlus cel Macho şi de Clinton Felaţiofilul, dar mai ales de Întunecimea Sa Bokassa I cel Canibal, de pretinii Sékou Touré şi Mobutu Sésé Seko Kuku Ngbendu wa za Gamba, modelele perene ale politichiei valahe. Mai sus amintiţii aveau la curţile lor magicience atotfăcătoare, vrăjitoare, clarvăzători, zodiecărese nurlii şi astroloage. Mari reformatori, întâii noştri bărbaţi de stat şi-au umflat haiduceşte schemele de personal şi bugetul aferent spre a beneficia şi ei de vrăji şi farmece la urne. Pe bănuţul contribuabilului. Ne-o spunea prin 2007 un bun cunoscător şi martor, Vasile Dâncu. Între timp (a)normalitatea dă să bubuie. Nu mai punem la socoteală horoscoapele copy-paste agramate, cu spaţiu privilegiat la televiziuni naţionale şi la gazeta de perete a blocului, nici anunţurile balaoacheşe cu celebrele mame Omide (des)făcătoare de legătorii, ori fioroasele ursitoare genitoare de magie neagră, căci toate ajung personaje-cheie, copleşite de importanţă şi parai în campanii electorale.
Fireşte, nu negăm existenţa altor forme de cunoaştere: religioasă sau revelată, mistică, mitică, onirică, ezoterică, mediată etc., dar în lumea modernă şcoala are la bază raţiunea, logica şi ştiinţele ca principii formatoare. În consecinţă, ne-am fi aşteptat să dăm votul în funcţie de încrederea în vreun program acătării, nu după mantra, aura unei creaturi indigo, ieşită de sub hlamida Sfântului Nicolae. Om fi fost noi beţi în ’89, dar acum suntem îmbătaţi cu apă mov, neîncepută: cică o forţă supranaturală ni-l aduce pe alesul demiurgic, vezi miruirea din Parlament, într-o caleaşcă luminată de masalale cu flăcări violete. Peisaj gongoric şi delir mistic demn de Pendulul lui Foucault al lui Umberto Eco, nu de secol XXI european.
Odată scăpate în spaţiul public, însemnele înapoierii noastre politice ar fi trebuit să zguduie niscaiva jilţuri măreţe. Or reacţia societăţii civile a fost una din veacul de anţărţ: deşi faptele s-au petrecut aievea, sub ochii noştri holbaţi, la oră de maximă audienţă, elitelor nu li s-a clintit hermeneutica, din contră, specialiştii au analizat eficienţa unor astfel de metode, pe alte meridiane, adică în Africa Neagră, ca şi cum faptul de a-i pune la treabă pe abilii nganga, capabili să-l scoată din urne până şi pe Vasile Roaită, cu tot cu sirenă, ar fi cutuma alegerilor libere.
Aici nu e vorba de poveşti de adormit copiii: adevărul transpare din netrucata emoţie în glas a celebrului solomonar Hrebe, convins că joia flăcării violete e adevăratul chichirez al pierderii alegerilor de către dezvrăjitul Geoană. Biruitorii şi-au apărat izbânda dând vina pe simple potriveli sau pe împrejurare, însă la confruntarea televizată, atât favoritul cât şi susţinătorii erau înveşmântaţi mai toţi în accesorii înflăcărate în violet, lila, stânjeniu, vioriu etc. Pe deasupra, au apărut şi informaţii detaliate despre înrolarea în oastea liliachie a yoghinilor bivolari dimpreună cu fraţii şi surorile din cultele neoprotestante. Cu toate acestea, cică nici vorbă de ocultism, magie, vrăjitorie. Întâmplarea seamănă leit cu mineriada mironcozmistă când ortacii au schilodit câteva mii de studenţi, făcând bude din biblioteci, laboratoare, amfiteatre, dar dl Iliescu le-a mulţumit pentru eroismul, curajul patriotic cu care au răsădit trandafiri în Piaţa Universităţii.
Se naşte o dilemă: picaţi în robia Ielelor, şi-au pus în gând să reformeze educaţia, statul laic, economia şi ce-o mai fi. Nu că istoria consemnează contribuţia altor culori precum verdele osmanlâu-legionar şi roşul bolşevic la reducerea populaţiei terestre, dar se vor înlocui logica, fizica, astronomia cu ştiinţele oculte, ezoterica, şamanismul, solomonăria etc.? Preşedintele se va numi Mare Vrăjitor şi se va alege după mantra cravatei mov?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 