Nu știu ce destin ar fi avut România dacă învățații pașoptiști nu și-ar fi pus umărul și mintea în serviciul patriei, dar știu bine că politicienii care azi fac paradă de sentimentul patriotic spre a-și spori șansele în alegeri ar putea distruge mult din ce s-a construit cu eforturi și sute de mii de jertfe omenești. De demonstrat.
Demagogie și demagogi
Firește, patriotismul este un sentiment înălțător, dar a fi patriot nu înseamnă declarații sforăitoare despre patrie și populism primitiv, nici a trezi vechi spaime și frustrări ale trecutului, ci acțiunea eficientă, bine gândită pentru emanciparea locuitorilor și propășirea națiunii.
Ce patriotism este acela când lași țara fără autostrăzi și școlile fără manuale, când guvernezi numai pentru ai tăi și menții economia în recesiune? Când nu ești în stare ca diriguitor să pui în operă programe politice și sociale pentru strângerea legăturilor între diverse categorii sociale și etnice?
Naționalismul face pui
Nici contextul internațional îndepărtat, nici cel apropiat nu permit abordări politice fanteziste și calcule politicianiste de campanie precum acelea ale prim-ministrului Victor Ponta referitoare la relațiile cu Federația Rusă și Republica Moldova. Înțelegem nevoia de voturi, dar proiectul național ne cere viziune politică, rațiune și responsabilitate tuturora, de la politicieni la fiecare cetățean.
Dacă scoțienii, flamanzii, francofonii canadieni, catalanii… își doresc entități statale proprii, asta nu înseamnă neapărat că astfel de evoluții trebuie să aibă loc acum și în țara noastră. Fiindcă în regiunile respective pacea și buna înțelegere domnesc de multă vreme.
Nu și în Balcani, nu și în Europa Centrală și de Est unde mai sunt destule conflicte înghețate sau dispute teritoriale abil întreținute de marele vecin de la Răsărit ori de alții. Căci nu altceva vrea să însemne războiul din Ucraina sau amenințarea președintelui rus, Vladimir Putin, cu invadarea Țărilor Baltice, a Poloniei și a României în doar două zile.
Privind cu atenție zonele secesioniste din UK, Belgia, Spania, Italia, Germania, Canada…, se poate observa că actualmente are loc un proces complicat de dezmembrare a unor construcții politice mai vechi. În majoritatea situațiilor e vorba de țări, principate autonome care s-au unit odinioară pentru a face față unor eventuale agresiuni. Cum pericolele externe au dispărut și nici altele nu se întrevăd în viitorul apropiat, răgazul acesta a devenit benefic realizării unor idealuri etnice proprii.
România înainte de toate
În cazul României, după 1848, a început un proces de unificare a celor trei Principate Românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania, proces finalizat în 1918 și consfințit prin tratate internaționale, atât după Primul, cât și după al Doilea Război Mondial. Or atunci când s-a realizat statul unitar român, maghiarii nu au fost subiect separat de drept. În aceste condiții, ca și în Flandra, Scoția, Catalonia, Țara Bascilor, Canada francofonă…, referendumul pentru autonomia Ținutului Secuiesc are nevoie de participarea tuturor cetățenilor ardeleni, nu doar ai celor Trei Scaune.
Deocamdată ideea referendumului e agitată de Tőkés László și alți comilitoni, numai că acum ea s-a materializat într-un proiect de autonomie a Ținutului Secuiesc anunțat de președintele UDMR. Formațiune politică aflată la guvernare! Chiar dacă acest proiect nu urmărește decât crearea unui „cadru instituțional pentru păstrarea identității naționale”, îngrijorare în spațiul public s-a creat. Îngrijorare creată parcă anume pentru partenerul de guvernare, dar și pentru alți patrioți de ocazie.
Cine răspunde?
Nu cumva în ultimii ani guvernele de la București au omis inițierea unor programe de apropiere față de cetățenii altor etnii, de bună conviețuire cu aceștia, trezindu-ne din visare evenimentele din Scoția, Canada, Spania? Nu cumva celelalte instituții ale statului, partidele politice și-au uitat rolul unificator și răspunderea față de viitorul patriei?
Fiindcă iată destui lideri ai celor două comunități, română și maghiară, iau în calcul doar elementele care ne separă, nu și mileniul de istorie comună. În plus, relațiile de viață și muncă între români și maghiari au creat o serie de valori care pot constitui la fel de bine trepte spre o mai bună înțelegere. Chiar nu vrea nimeni să învețe nimic din lecțiile oferite de comunitățile franceze și germane din zonele Alsacia și Lorena?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 