Mulţi jurnalişti, cronicari sportivi şi comentatori vorbesc adesea despre fairplay la meciuri de futbol, rugby, baschet…, dar, când e vorba de politică, nimeni nu găseşte gesturi, fapte, expresii care să poată fi catalogate astfel. Şi pe bună dreptate.
Cum e la alţii?
Dacă o campanie electorală în ţările civilizate înseamnă un fel de confruntare psihologică în care combatanţii uzează de strategii, tehnici învăţate în sute de ani, totuşi ţin cont de câteva reguli cavalereşti şi de bună cuviinţă: decenţa, respectul faţă de adversar, recunoaşterea calităţilor acestuia, cultul pentru valoare, protejarea familiei şi a copiilor, recunoaşterea fairplay a realităţii finale că a câştigat cel mai bun. Să nu exagerăm: răutăţi, lovituri sub centură mai apar şi acolo câteodată.
Însă, fără excepţie, toţi challengerii preşedinţilor SUA, inclusiv Mitt Romney, ai preşedinţilor Franţei, ai primilor miniştri englezi, spanioli, italieni, ai cancelarului german… şi-au recunoscut înfrângerea şi i-au felicitat pe câştigători, aşa cum şi primii oameni în stat, şefii principalelor partide dintr-o mulţime de alte ţări au procedat întotdeauna. A se mai observa că nu uită să aprecieze de fiecare dată şi calitatea programului cu cele mai multe voturi.
Un model, Ion Raţiu
Rememorând perioadele, evenimentele şi finalurile tuturor campaniilor noastre electorale, de la fie iertatul Ion Raţiu încoace, fairplay-ul ne-a cam lipsit. Campaniile noastre electorale au fost / sunt bătălii urâte şi încrâncenate prin care s-a urmărit nu doar câştigarea scrutinului, ci şi desfigurarea şi chiar desfiinţarea challengerilor deveniţi duşmani de moarte, iar, în final, fiecare a plecat acasă cu o încărcătură de mânie şi ură în suflet şi mai ameninţătoare. Nu cred că între timp ura s-ar mai fi ostoit, dar observ cu îngrijorare că revanşa, chiar răzbunarea sunt luate adesea în calcul.
Dacă dimensiunea vizibilă a fenomenelor electorale, recte campania televizată şi panotajul, nu sunt diferite în esenţă de ţările civilizate, dimensiunea spirituală ne deosebeşte categoric. Prima tentaţie e să căutăm vinovaţi, evident, alţii decât noi înşine. Nu suntem singurii care o facem. Până şi Suddeutsche Zeitung îi caută, ba îi şi găseşte: „Băsescu a eşuat ca preşedinte. Este extrem de divergent şi poartă o mare parte a responsabilităţii pentru faptul că ţara sa este divizată în două tabere care se urăsc crâncen”. E drept că o parte a presei româneşti o spune demult, dar şansa ca lucrurile să se schimbe n-a mai apărut.
Obsesii şi frică?
Nu l-am văzut să apară la televizor ca să felicite USL pentru majoritatea covârşitoare realizată la urne în 9 decembrie, să ia act cu satisfacţie de aceasta şi să-i ureze succes în mandatul obţinut de la electori. Dar a apărut, împotriva legii, în fiecare zi la ore de vârf să-şi ajute partidul şi comilitonii.
În loc de felicitări, a ieşit cu ameninţări voalate că n-are de gând să-l numească pe Victor Ponta, unul din liderii USL, prim ministru. Invitarea partidelor la consultări şi chemarea parlamentului în prima şedinţă sunt amânate deocamdată până la ultimele termene constituţionale, ceea ce demonstrează insatisfacţia preşedintelui asupra felului cum au votat cetăţenii României.
Ceva semne ar fi
Doar Adriean Videanu, membru ARD, coaliţia adversă, spune că „învingătorii trebuie felicitaţi”, dar nici chiar el nu o face. Şi totuşi dl Băsescu a congratulat pe cineva cu această ocazie, pe Elena Udrea. O fi de bine? O fi de rău? Parcă e prea puţin. Numai cu atâta, mediul politic rămâne infect, profund viciat în esenţa sa.
Fireşte, nu ne mângâiem cu gândul că vor fi fiind singurii vinovaţi, pentru că spaţiul public e mare. Nici oamenii de televiziune, jurnaliştii, purtătorii de mesaj, formatorii de opinii, nici candidaţii înşişi n-au făcut absolut nimic pentru schimbarea climatului de permanentă confruntare electoralistă, din contră, s-au înregimentat într-una din tabere şi au continuat războiul.
De aceea, vom tânji mereu după fairplay-ul confruntărilor electorale ale americanilor, unde scrutinul devine un veritabil examen naţional de conştiinţă publică: se sărbătoresc adevăratele valori şi modele, selectându-se concomitent noii reprezentanţi. Cu zâmbetul pe buze.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 