Discuția nu e nouă în spațiul nostru public. Încă din primii ani de libertate și democrație, numeroase articole și informații semnalau în presă cazuri de șefi de partide, de lideri de organizații, de miniștri, directori sau manageri, centrali sau la deconcentrate care confundau funcția și locul de muncă cu feuda personală.
Se mai întâmplă și azi să descoperim destule specimene de vătafi și jupâni care-și tratează angajații ca pe servitori, care confundă relațiile de serviciu cu cele cazone, poruncind și ordonând oricui le iese în cale.
Despre reforme degeaba
De aceea, prinzând momentul oportun, subordonații au început bătălia pentru reforme, pentru demnitate și drepturi egale, numai că, mulți dintre ei urcau apoi în jilțurile mult dorite având complexul șefului autoritar moștenit de la antecesor. Or asta ar putea explica insuccesul reformelor și slabele performanțe ale unor politicieni de top, caracteristici extrapolate de naivi asupra întregii clase politice.
A se remarca de la bun început că este vorba de înapoiere culturală, de lipsă de experiență, dar și de necunoaștere crasă a celor mai elementare reguli și principii ale managementului modern. Cine urmărește mediile occidentale știe că astfel de discuții arareori apar în public, iar, dacă totuși apar, sunt de o cu totul altă factură decât ale noastre. Vezi cazul fostului premier britanic, recent decedat, Margaret Thatcher sau ale fostului președinte francez, Nicolas Sarkozy.
Moda liderilor tari pierde teren
Acum pare a se fi acumulat o masă critică favorabilă deschiderii către democrație și parteneriat. Nu a fost totdeauna așa: imediat după anii ’90, destui analiști politici apreciau cu totul alte calități ale modelului de lider autohton. Sunt de reamintit numeroasele abordări despre Zeus și „lideri tari”, asemănați când cu masculii Alpha, când cu Zoon Politikon, politicieni „carismatici”, cu fler politic, cu „cojones” și „tari în instalație”, inși cu personalitate puternică, pricepuți la campanii electorale și la alegerea subordonaților. A se citi: singurii subordonați buni erau cei loiali, ascultători, „oameni de încredere”. Despre merite, performanțe, competențe se discuta mai ales în campanii electorale.
Modelul acela politic de succes își consumă momentan ultimele resurse. Motivele nu țin neapărat de succesul reformelor atât de clamate ale „clasei politice”, cât de anacronismul situației: dacă nu suntem în stare să ne reformăm singuri, vin presiuni uriașe din afara sistemului, iar timpul și tăvălugul implacabil al globalizării strivesc ce este perimat.
Schimbare cu anasâna
Pentru că după revoluție, dar mai cu seamă după admiterea în UE, România a intrat în circuitul apusean al valorilor, mai bine de un sfert din populație călătorind ori lucrând peste graniță, iar experiența și cutumele de acolo devin în scurtă vreme vectori ai schimbării, indiferent de atitudinea diriguitorilor. De aceea, uneori inexplicabil, lideri care păreau de neînvins până ieri, lideri puternici ale căror hotărâri cântăreau greu se confruntă cu greutăți insurmontabile în gestionarea agendei publice. Senzația celor mulți este că vremea lor e pe sfârșite.
Cum acționează tăvălugul schimbărilor? Cel mai important rol revine votului: alegătorii sunt cei ce produc schimbarea. Mai greu, dar o produc. Cine vrea să înțeleagă corect sensul votului din 2012 trebuie să țină cont că alegătorii nu mai sunt aceiași din 2007 și 2009 deoarece între timp au învățat pe propria piele ce înseamnă să te iei după aparențe. Liderii forțoși, dar populiști și manipulatori, mulți cu averi imense, mitarnici, cu campanii scumpe, cu mesaje și comportament aranjate de consultanți celebri fie au pierdut, fie au câștigat de pe poziția a doua sau a treia, după redistribuire.
Drum fără întoarcere
Alegătorii încep să priceapă că politicienii care își arată mușchii în campanii sau la televizor, care mint, manipulează și umblă mereu cu gogoși electorale o fac într-un anume scop, iar scopul respectiv nu se referă la binele public, nici la buna guvernare, ci la chivernisirea averilor proprii ori ale grupului, ale găștii de susținători.
Politica la ordin, decizia unipersonală, tonul poruncitor și arogant nu mai aduc voturi, iar mass-media par a se fi trezit pe parcursul anului trecut, dar mai cu seamă după scandalul numirilor la Ministerul Public. Se stimulează asocierile legitime, parteneriatele, înțelegerile la lumina zilei, evoluție care câștigă tot mai mult teren.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 