Eşecul preşedintelui Băsescu nu vine de la USL, nici de la Voiculescu, Năstase ori Iliescu, ci din atitudinea personală faţă de fişa postului, majoritatea parlamentară a USL nefăcând altceva decât să-i sancţioneze greşelile. Eşecul dlui Băsescu a survenit ca urmare a neîndeplinirii punctuale şi corecte a îndatoririlor prezidenţiale. Principala misiune constituţională a Preşedintelui, care-l pune în aceeaşi barcă cu Executivul, este numirea, fie şi ca notarul, a Primului Ministru desemnat să alcătuiască noul Guvern.
Cu excepţia lui Călin Popescu Tăriceanu, numire impusă prin algoritmul Alianţei D.A., care a fost şi cea mai reuşită alegere a dlui Băsescu, următoarele două au coincis cu pofta sa de jucător. Astfel, în 2008, barează Coaliţiei Iohannis drumul spre guvernare, neatribuind reprezentantului acesteia calitatea de desemnat cu alcătuirea Guvernului, ci dlui Emil Boc, pe motiv că PDL avea cele mai multe voturi, dar alianţa PDL – PSD, visul dlui Băsescu, n-a rezistat decât până la alegerile prezidenţiale. Nu renunţă la personalizarea modului de a judeca lucrurile nici după 2010 când, din pricina proastelor guvernări, nivelul de trai a început să scadă, iar lumea protesta. A doua, soluţia disperării, Mihai Răzvan Ungureanu.
Pentru că de 22 ani tratăm istoria cu duh politic, la fel ca şi înainte de 1989: în loc să aşezăm adevărul în cadre precise iar dreptatea să fie ajutată să învingă, în loc să ne recunoaştem vinovăţia şi în cazul morţilor revoluţiei, şi al mineriadelor, şi al atâtor decizii politice aiuritoare, ne-a convenit mereu să căutăm vinovaţi în altă parte pentru a ne salva notorietatea, imaginea publică şi a nu ne distruge cariera politică. Ceea ce se întâmplă şi acum.
Pentru că în politică principalii actanţi nu pot face aproape nimic singuri, de capul lor, fiind mereu însoţiţi şi ajutaţi să greşească de către sfetnici, comilitoni, specialişti. Când mai marii FSN au decis să le „permită” vajnicilor mineri să facă ordine în Piaţa Universităţii, membrii Consiliului FSN şi-au însuşit decizia şi au tăcut mâlc.
Lucrurile s-au desfăşurat întocmai şi la jumătatea de lovitură de stat din septembrie 1991 când aceiaşi mineri mironcozmişti rezolvă conflictul de putere dintre preşedintele Iliescu şi primul ministru Petre Roman. O situaţie la fel de jenantă a fost şi baricadarea lui Radu Vasile în Palatul Victoria în decembrie 1999, căci Constituţia noastră n-a luat în calcul imensul bagaj naţional de isteţime şi subterfugii.
Contrafacual discutând, care ar fi fost alternativele dlui Băsescu pentru ca astăzi să nu avem de rezolvat o problemă constituţională atât de spinoasă? Să fi realizat la timp că orice decizie luată în nume propriu sau prin forţarea cadrelor jurisdicţionale îl va scoate în faţă, unde va fi izolat de ai săi. Asta e soarta tuturor liderilor care personalizează Puterea: până acum cei mai mulţi politicieni s-au asociat cu liderii tari mai cu seamă la câştig, iar în momentele când simt eşecul părăsesc corabia şi cârmaciul.
Pentru că aici e vorba de responsabilitate politică şi de garanţie a bunei guvernări, iar fiecare dregător, înalt ori nu, trebuie să-şi asume propriile decizii. Politica democratică funcţionează după trinomul: proiect politic, punere în operă, feedback, sau ide(ologi)e, acţiune, răspundere. România nu putea face excepţie, iar dl Băsescu nici atât.
Dacă ar fi permis Coaliţiei Iohannis să guverneze, aceasta s-ar fi făcut luntre şi punte să reuşească. Numindu-l pe dl Emil Boc, responsabilitatea acestuia şi a PDL a fost disipată, fiind dirijată printr-un verbiaj ameţitor pe umerii dlui Băsescu. În cazul Iohannis ar fi avut o soluţie de rezervă ori de compromis: păstrarea lui Tăriceanu, un prim ministru care confirmase. În cutumele curţilor mari ale Europei occidentale oamenii de succes nu sunt schimbaţi, ca atare unii prim miniştri, cancelari au guvernat mai bine de un deceniu: Helmut Kohl (1982-1998), Margaret Thatcher (1979-1990), Angela Merkel (2005-…).
O bună parte din vină o poartă şi mass-media. Tratând cu uşurinţă condamnabilă aspectele constituţionale de mai sus, adoptând mereu partizanate păguboase în dauna adevărului şi a realităţii, distrugătoare fiind mai ales cele ce alimentează exercitarea Puterii, sistemele nu s-au putut reforma şi corecta la timp, iar instabilitatea politică a întârziat reformele.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 