Preşedintele a ajuns la ananghie din cauza demonstraţiilor de stradă şi caută cu disperare un mesaj credibil cu care să ridice capul mulţimilor din ţărână. Pentru că politica se învaţă greu, consilierii săi n-au fost în stare de altceva decât să reconsidere „lumina de la răsărit”, din care au copiat sintagma Nova Russia devenită în discursul prezidenţial „România Nouă”. Apoteoza a arătat-o românilor un alt Băsescu, unul nou-nouţ.
Presa îi suspectează demult lipsa de originalitate: văzând succesul formaţiunii Rusia Unită şi transferul repetitiv de putere între Putin şi Medvedev, ar fi dorit şi el acelaşi lucru, iar serviciile de propagandă se şi apucaseră de treabă. Acum proiectul a căzut. Dacă la ruşi conceptele Nova Russie şi novâi celovek au înlocuit cu succes mult uzatele Maica Russia şi mujik, la noi conceptul „România nouă” n-a siderat pe nimeni. Încă. Dar apelul la astfel de concepte caracterizează îndeobşte o putere în agonie.
Nova Russia – România Nouă
De remarcat că „România Nouă” ne este livrată la pachet cu un zâmbet prezidenţial căzut în rictus, însoţit de laude groase la adresa căpitanului care şi-a dus mereu vaporul la ţintă şi care ştie cel mai bine ce e de făcut; că un preşedinte nu-şi abandonează poporul decât după ce-l trece prin criză, ceea ce este o constantă a personalităţii sale, una în afara cutumelor democratice europene. Privindu-i pe demonstranţii din Piaţa Universităţii pe un ger de crapă pietrele, sună tragic de ipocrit şi cinic.
N-a fost în stare să articuleze nimic despre interesele oligarhice din spatele politizării absolute. Asta a distrus orice concept valoric şi meritocratic, dar a deschis oamenilor măriei sale băierile pungilor trezoreriei, de la ultimul consiliu local până la ministere, regii, agenţii. Corupţia la vârful puterii a generalizat sărăcia, menţinând populaţia în înapoiere.
A murit societatea civilă?
Aduce vorba despre dispariţia societăţii civile, despre partizanatul mediatic, despre neimplicarea adevăratelor elite în actul de rezolvare a treburilor publice, deşi „ciuruirea” acestora a avut ca punct de plecare atacurile consecvente împotriva presei potrivnice şi a „fătucilor cu ochii cât cepele” din studiourile TV. Dar nu recunoaşte rolul nefast al partizanatului portocaliu-sufocant care a amplificat starea de neîncredere. Cât despre adevăratele elite, acestea s-au cam rărit, e drept, după preferinţa sa pentru tinichigii şi ospătari în posturi de înaltă răspundere.
E greu de înţeles de ce marii politologi nu se inspiră din originalitatea debordantă a practicii politice româneşti: preşedintele s-a comportat ca un Don Juan, luptând pe viaţă şi pe moarte pentru recucerirea unei matroane capricioase, care dă semne evidente de trădare. De aceea, din discursul său, mereu electoral, nu au lipsit aproape niciodată sintagmele: dragi, fraţi români, harnici, isteţi, grozavi, mai daţi-mi o dată votul ca să vă duc pe drumul cel bun (sveta puti, sendero luminoso). Cu termeni identici au prostit lumea atât bolşevicii cât şi gherilele marxiste ale Americii Latine.
Don Juan de Dâmboviţa
Cum a ajuns acesta la putere? Simplu. Mai întâi că nu Băsescu e primul Don Juan. Au fost şi alţii care au curtat România de pe vremea protocronistului Edgar Papu, când fata asta de ţară s-a lăsat jefuită şi prostită cu nerozii ca: e cea mai frumoasă şi bogată din lume, cea mai inteligentă, iar înţelepciunea, ştiinţele, avioanele şi rachetele, în fine, toate marile descoperiri în curtea ei s-au născut.
După ’89, Don Juan şi-a reluat rolul. Dacă Johann, Jean şi John aveau pentru germani, francezi şi englezi idei măreţe, programe de reforme, ideologii savante, Don Juan de pe Podul Mogoşoaiei s-a comportat ca un fante de mahala, neştiind decât să păcălească, să gâdile amorul propriu al mulţimilor, să le linguşească în schimbul voturilor.
Mulţimea da, Vodă ba!
Nu altfel a procedat preşedintele deunăzi. Or populaţia din stradă îi adresează zilnic o platformă de negociere în trei puncte: Jos Băsescu! Jos Boc şi guvernul! Alegeri anticipate! Cărora trebuia să le răspundă bărbăteşte, căci la ora asta nimic altceva nu va merge decât aşezarea tuturor factorilor la masa tratativelor şi pregătirea unui transfer civilizat de putere. Orice tărăgănare costă.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 