Archive for the ‘Toamna scenariilor buclucașe’ Category

Toamna scenariilor buclucașe

noiembrie 18, 2013

După respingerea de către Parlament a proiectului de exploatare a zăcămintelor aurifere de la Roșia Montană și după diminuarea protestelor din stradă, ca niște naivi ce eram, ne gândeam că politica românească își va întoarce fața către necazurile dascălilor și ale elevilor aflați în grevă sau către generalul Iarnă care trebuie întâmpinat de către autorități cum se cuvine. Măcar anul acesta. Că de pregătirea anului economic 2014 oricum nu vorbește nimeni.
Or tocmai acum au ieșit la lumina zilei noi scenarii politice, cu cât mai explozive, cu atât mai înspăimântătoare. Autorii lor? Cam aceiași din ultimul deceniu. Ce sorți de punere în operă au? Ei, aici e aici: astăzi în România scenariile se fac mai puțin spre a fi puse în scenă, cât spre a-i desființa pe inamicii politici, prezumtivi puitori la cale, și pentru a mai aduna ceva voturi din spaime colective.

Regele, moșierii și exploatarea omului de către om

Căci din spaime colective bine întreținute s-au câștigat voturi deloc puține în Duminica Orbului (20 mai) 1990 pe baza unui scenariu foarte bine întocmit și instrumentat de FSN împreună cu proaspăt înființatul SRI: cică regele vrea să pună din nou mâna pe țară și pe bogățiile ei, să le stoarcă cum vrea el. Moșierii regelui ne vor lua înapoi pământurile date de dl Iliescu, ne vor transforma în iobagi și ne vor pune să le lucrăm ca robii moșiile, iar când le vom culege fructele, strugurii… ne vor pune botniță. Zaharia Stancu nici nu și-a închipuit ce carieră mizerabilă va face minciuna din romanul „Desculț”, niciun muzeu nefiind în posesia unei astfel de botnițe.
Pe deasupra, regele ne va aduce pe cap și burghezia, patronii, capitalul, Malaxa, Mociorniță…, imperialiștii, exploatatorii… care ne vor lua uzinele și fabricile clădite din munca și sudoarea bietului popor român ca să ne facă pe noi iarăși sclavi în propria țărișoară… Așadar, o manipulare scoasă din arhiva temutei securități, a cărei eficacitate a fost probată în anii dinaintea expulzării regelui Mihai, la 30 decembrie 1947.

Nimeni nu moare de rușine

Am menționat aceste fapte deoarece mai toți autorii respectivului scenariu împreună cu puitorii în operă sunt în viață și poate s-or rușina, că de pedepsit se vede treaba că în România nu se poate atât timp cât marii scenariști au ocupat și ocupă funcții care mai de care mai înalte. Iar minciunile nu sunt pedepsite de codul penal, ci de acela al bunelor maniere.
Veți spune că lucrurile acestea se întâmplă în momentele foarte grele și complicate ale istoriei. Oare și astăzi trăim astfel de vremuri? Fiindcă scenariștii și scenariile lor aiuritoare din nou ne tulbură existența. Să enunțăm câteva.

Două scenarii, ambele cu tâlc

Sunt dezvăluite de către Traian Băsescu în direct la TV, unul demn de lumea a patra, că, între timp, a treia s-a mai emancipat: astfel Dan Voiculescu, Sorin Roșca Stănescu, Victor Ponta, prim ministru al Guvernului României… și încă vreo câțiva ar fi pus la cale nici mai mult, nici mai puțin decât să-l acuze pe președinte că a vândut România la Bruxelles, fiind așadar vorba de înaltă trădare, ca Parlamentul să-l demită cu 2/3 din voturi.
Al doilea: cică PSD și Ponta ar dori să participe pe cont propriu la alegeri, dar fără liberali nu pot câștiga majoritatea și președinția, de aceea nu vor forța ruperea USL până în 2016. Liberalii, la rândul lor, mai degrabă ar realiza un pol puternic de dreapta alături de partidul său de suflet (iar!) PDL, caz în care președintele l-ar ajuta pe Crin Antonescu să câștige alegerile, fiind dispus „să-l învețe ce să facă”.

Politica SF

Din păcate ultimul scenariu ar putea fi explicat doar prin alt scenariu, acela al reevaluării lui Crin Antonescu, așezat de Cotroceni până acum în galeria unor politicieni fără substanță, fără trecut și fără viitor și, în fine, realizarea unui tandem epocal între actualul președinte și viitorul președinte, ceea ce ne plasează între vis avântat și SF.
Mai sunt și alte multe scenarii, dar cred că deja v-ați plictisit. Și, cu siguranță, v-ați săturat de aproape 24 ani de o politică în care nu se întâmplă mai nimic, în afară de vorbe, de planuri cantemiriene „din cuțite și pahară”, de calcule politicianiste… că-ți vine să-ți iei lumea în cap, ceea ce deja se întâmplă cu o bună parte a concetățenilor.

Petru Tomegea