Televiziunile și presa ne-au șocat zilele trecute cu o informație: majoritatea investițiilor străine, mare parte a fondurilor de stat și europene rămân în București și Ilfov, iar în provinciile sărace ajunge doar ce le scapă printre degete investitorilor și decidenților politici. În 25 ani de libertate, în loc de dezvoltare echilibrată a zonelor țării, avem discrepanțe uriașe între o zonă și alta.
De la contradicții la rezolvare, drumul e lung
Pe vremuri se învăța la filosofie, (prin filosofie înțelegându-se „Marxism dialectic și istoric” la liceu iar la facultate ”Socialism științific”), despre „contradicțiile societății socialiste multilateral dezvoltate” între care erau pomenite contradicția între orașe și sate, între centru și periferie, între clasa muncitoare și țărănimea cooperativizată, între teorie și practică. Unele contradicții erau antagonice, altele, nu.
După Revoluție, fostul președinte, Ion Iliescu, și atotcuprinzătorul său FSN au mai continuat discuția despre contradicțiile „noii societăți” până la pierderea puterii politice în 1996. Ceea ce nu a reușit PCR și „cea mai umană dintre societăți” în 45 ani, evident că nu a putut(?) rezolva în doar 6 ani moștenitorii „socialismului cu față umană”. Li se prăbușise cu totul credibilitatea, iar social-democrația românească nu reușea să se despartă de fantomele trecutului.
De atunci și până azi, arareori s-a mai amintit de contradicții social-economice, mai ales prin campaniile electorale, dar de schimbat nimeni n-a reușit să schimbe starea de lucruri, iar contradicțiile s-au tot accentuat, ajungându-se la realitățile monstruoase de azi.
Om bogat, om sărac
Pentru că dezechilibre nu sunt doar în România, corectarea lor este și obiectivul unor proiecte ale Uniunii Europene pentru dezvoltarea zonelor defavorizate, așa numitele poluri ale sărăciei endemice, între care se află și majoritatea provinciilor românești, cu excepția Ardealului, nu în întregul său, și a Banatului.
Iar consecințele acestor inechități se văd: nivelul de trai al bucureștenilor este de 3-4 ori mai mare decât al provincialilor, dacă ne luăm după aportul la PIB: 27.100 de euro – București-Ilfov, numai 7000 de euro în regiunea N-E, și 12.900 de euro – regiunea Vest. Situația investițiilor din sănătate este emblematică: 53% pentru 2.000.000 de locuitori ai Capitalei, iar restul, pentru cele 18.000.000 ale provinciei! Lucrurile desfășurându-se întocmai și în alte multe domenii.
Nici măcar intenții…
Se va schimba ceva în viitorul apropiat? Deocamdată nu există vreo intenție, nici măcar declarativă. În continuare, capitalul și investițiile străine preferă Capitala, dacă luăm de bune cifrele publicate de Ziarul Financiar: astfel, în „14 judeţe… activează mai puţin de 1.000 de companii cu capital străin”. „Din 192.000 de companii străine active la nivel naţional, în aceste judeţe sunt active doar 9.394 de companii, reprezentând 5% din totalul naţional”.
Urmărind cu atenție discursurile de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și discuțiile din Parlamentul României din ultimii ani, decalajele în creștere între diferite regiuni ale țării, contradicțiile între Capitală și provincie, între zonele dezvoltate și cele defavorizate… nu constituie o preocupare cu rezultate vizibile.
De la ateul Iliescu, la ofițeri acoperiți
Și ca să vă convingeți că nu aceste teme îi vor diferenția pe candidați, vă reamintesc itemii hotărâtori pentru alegerea președinților: 1992: regele și moșierii – dușmanii poporului, în 1996: „Credeți în Dumnezeu, dle Iliescu?”; 2000: Vestul sau Estul? Până și Doina Cornea îl votase pe Ion Iliescu de frica lui Corneliu Vadim Tudor; 2004: „La Țepe, în Piața Victoriei!”; 2009: Spa-ul lui Vântu!
Acum, în anul de grație 2014, va trebui să alegem din nou nu în funcție de programe politice, de eficacitatea guvernării și profesionalism, ci în funcție de ofițeri acoperiți și dosarele unor fruntași politici. Semn că ori nu există nicio „gândire strategică” despre dezvoltare economică armonioasă a tuturor regiunilor și județelor, ori nu prezintă interes.
Încât îți vine să le dai dreptate celor ce acuză otova guvernele postdecembriste că zonele sărace sunt mereu izvor de voturi. Ca drept dovadă, spre acele zone nu sunt dirijate investiții, ci ajutoare sociale, creându-se astfel dependența de stat.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 