Vântul schimbării
Unele evenimente recente prefigurează o oarecare primenire a protagoniştilor primei scene politice româneşti: în sfârşit, s-a înţeles că aşa nu mai merge. După tot felul de improvizaţii, de încercări puerile de reinventare a roţii, iată că sfatul lui Caramitru: „Mircea, fă-te că lucrezi!” transmis în prima lor tele-apariţie cade în desuetudine, iar politica trebuie tratată cu seriozitate ca orice profesiune respectabilă însuşită prin înalte, aprofundate studii de specialitate. Slavă Domnului, crivăţul, de la ruşi, s-a mai potolit, tusea ţarului nu se mai resimte până pe Podul Mogoşoaiei, căci austrul primăvăratic occidental suflă pieziş veştejind obiceiuri, tradiţii vetuste rămase în folclor de pe vremuri.
În marasmul societăţii postdecembriste, ne-am aflat în imposibilitate de a redescoperi propriile valori morale, unica doctrină politică „implementată” fiind aceea a manipulării-înscenării: transmiterea în direct a unei „revoluţii” în premieră mondială, după un scenariu al groazei cu peste 60 000 de victime planificate, a constituit draperia fumigenă în spatele căreia a odrăslit insidios un stat matusalemic-şmecheresc ce şi-a revendicat fără ruşine valorile „neîntinate” ale criptocomunismului cu faţă umană. Surprins asupra faptului, şi-a pitit strategia în dosul uşilor capitonate, iar tortul puterii s-a tranşat pe şest sub mese la întuneric. Gelatinoasa secretomanie disimula înţepenirea în proiectul stătut, niciodată pus în operă, al societăţii socialiste multilateral dezvoltate în care nu mai credeau nici propovăduitorii. Însă la şcoala de partid nu se învăţase altceva. După hăituirea golănească a propriului rege, urmată de blestemul unei tranziţii văicăreţe cu o constituţie „inspirată” de chipul şi asemănarea împricinaţilor, după urzirea unor grupuri de interese „ilegitime” devenite astăzi partide, după îngroparea mai tuturor morţilor frumoşi numiţi reforme, românii au stârnit, în fine, la peste jumătate de veac debil-uituc, mila Europei şi a FMI. N-am întins mâna degeaba.
Istorii tenebroase ca asta s-au mai scris. De fiecare dată au fost condamnate cu mândrie neaoşă, însă posibilitatea de a le repeta era (este) încă o ameninţare.
Să tot fie ani buni de când românii, în căutare de lucru ori în vizită, şi-au dat seama că în Occident politica se face cu şi pentru oameni, că politicienii sunt cetăţeni absolut normali ca fiecare dintre noi, doar că şi-au făcut o profesiune de credinţă din reprezentarea cu responsabilitate a comunităţilor de interese ale cetăţenilor în faţa statului, iar acesta este obligat să-şi apere cu adevărat contribuabilii. Pe când unii conaţionali, odată ajunşi pe cai mari, uită de unde au plecat, devin aroganţi şi craidoni, vor să pară atât de VIP, încât se izolează de mulţimea alegătorilor creduli, îşi leapădă promisiunile ca pe haine jerpelite, agonisesc peste noapte şobolăneşte averi de neam prost abia sărit din opinci gurguiate în ghete cu glanţ boieresc.
Aceste acumulări au atins masa critică, iar „vântul schimbării” bate în rafale fără precedent asupra politicaştrilor. Jurnaliştii şi, după ei, tovarăşii de drum au prins curaj, începând să le arate obrazul şi chiar cătuşele celor ajunşi oi negre ale tranziţiei cu grozăvii de milioane de euro murdari. Vor fi izgoniţi, ca să nu-şi îngroape partidul de care le depinde avutul. Societatea civilă, cetăţenii au reacţionat în fine normal, aspru dar civilizat, semn că bolile Fanarului se pot lecui odată cu apropierea de naţiunile civilizate.
Dacă unii şi-au făcut curăţenie, după alegeri, PDL s-a retras în cetatea asediată. Pe măsură ce criza înaintează, se scormoneşte gunoiul afacerilor „de succes”, iar aripa fostului FSN a luat-o la vale în sondaje mai dihai ca bolovanii pe versanţii Oltului.
Îmbufnat la culme pentru aşa parapon, după ce îşi face ţăndări partidul, piticul cică şi-ar lua curtea cu jucăriile rămase credincioase şi s-ar întoarce la el în sat ca să conserve averile doctrinei populare. Să fie primit! Aferim.
Fiindcă noi ne-am pornit spre Europa, nu spre bazarele din Fanar.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 