Unii istorici, sociologi, analişti abuzează de istoria contrafactuală, întrebându-se mereu ce-ar fi fost dacă…? În cazul Revoluţiei din decembrie ’89, răspunsurile ne amărăsc şi mai mult existenţa: ce s-a fi întâmplat dacă serviciile secrete străine nu şi-ar fi dat mâna să ne ajute să scăpăm de dictator? Nimic. Se vede şi azi cu ochiul liber.
Ce s-ar fi întâmplat dacă „am fi avut şi noi un Havel”? Tot nimic. Ceea ce e mai greu de înţeles, iar explicaţia nu ne pică bine. Personalităţi de talia lui Havel am avut şi avem, intelectuali în puşcării, aşijderea, dar posibilitatea de a coagula o Opoziţie ne-a lipsit.
Despre curaj şi eroism
Ne-au lipsit curajul, îndrăzneala, spiritul eroic? Le-au lipsit şi altora în aceeaşi măsură ca şi nouă. Eroi am avut, poate mai mulţi decât alţii, Doina Cornea, Paul Goma, un Paraschiv, un Ursu, un Babeş arzând ca o torţă pe pârtia de schi, or mai fi fiind vreo câteva zeci, sute de „scheleţi” prin arhivele ţinute încă la fereală…
De ceva timp se joacă un teatru prost. Cui ajută să ne autoflagelăm pretutindeni, să ne lamentăm, să ne victimizăm? Nimănui. Mai mult ca oricând avem nevoie de adevăr şi curaj să ne recunoaştem aşa cum suntem. Cheia poate să ne-o ofere întrebarea fără rost, dar cu dus-întors, adresată de C. T. Popescu dlui Ion Iliescu: „Regretaţi că nu aţi avut o atitudine publică, de felul celei a lui Havel?”. Fără rost, deoarece ştia răspunsul: NU.
Lecţia dlui Iliescu
Numai că bolşevicul, criptocomunistul, bătrânul edec… ne mai dă o lecţie: i-ar fi plăcut ideea, dar nu avea anvergura lui Havel, nici umbrela Europei… Ar trebui să înţelegem că numărul celor ce i-ar fi cerut conştient să aibă comportamentul dramaturgului ceh era infim, în comparaţie cu cei ce l-au dorit aşa cum era şi care l-au votat în procente ameţitoare. Nu sunt atât de sigur că n-ar mai câştiga un mandat dacă…
Iliescu a fost, este un politician cu destule slăbiciuni, dar pragmatic. Fără cine ştie ce ideologie savantă. Ca fost aparatcic, a avut o singură certitudine, că trebuie să-i reprezinte fidel pe cei ce l-au pus acolo. N-au vrut românii să-şi vândă ţara? N-au vrut. N-au vrut moşieri, rege, capitalism, piaţă liberă…? Nu. Au dorit un tătuc grijuliu? A fost un tătuc grijuliu. De ce au gândit aşa concetăţenii noştri e o altă poveste. O poveste fără sfârşit, mai ceva ca a lui Michael Ende…
Suntem ceea ce dorim să fim
La 22 ani de la Revoluţie, încă nu ne-am limpezit. Aruncăm vina asupra oricui, numai să scăpăm de noi înşine. Suntem ce dorim să fim. Nimic mai mult. Excluzând elitele, care au ca şi noi un singur vot, nici nu îndrăznim să ne dorim altceva decât puţină atenţie din partea conducătorilor şi un trai ceva mai bun. Ca să-i votăm până la moarte. Din nefericire, mahării ne-au prins beteşugul şi, în consecinţă, îşi fac mendrele, cu un cinism brutal şi primitiv.
Între noi şi cehi, între Iliescu şi Havel, între lucrătorii români şi sindicatele poloneze ale lui Lech Walesa, între ortodocşii patriarhului Teoctist şi catolicii lui Ioan Paul al II-lea, ca să luăm în discuţie doar ofurile, obida şi nădufurile recentelor editoriale, se află câteva decenii de industrializare, de obişnuinţe şi deprinderi civice, de maturizare politică pe care noi nu le-am putut recupera.
Democraţia – o altă poveste
Între dorinţele noastre şi ale lor nu sunt mari deosebiri. Şi-au dorit ei cu ardoare libertate, stat de drept, respectându-le cu sfinţenie? Ne-am dorit şi noi, numai că aleşii şi-au luat partea leului, noi am crâcnit, dar tot lor le dăm votul.
Partea dureroasă o constituie diferenţele de viziune şi de civilizaţie politică. Democraţia lor nu se potriveşte cu a noastră: nici un lider n-a îndrăznit să calce în picioare poporul şi Constituţia, nici să facă politică cum îl taie capul, sau cum îi dictează interesele. De ce? Fiindcă a doua zi ar fi fost măturat de furia concetăţenilor.
Aşadar, revoluţia a fost un dar nemeritat, chiar otrăvit, cum rezultă din abordările recente, iar jertfele celor peste 1000 de tineri nu şi-au atins ţinta? Răspunsul cinstit la aceste întrebări ne va arăta de ce n-am avut un Havel, de ce nu avem regim democratic, de ce drumul nostru spre Europa are mare nevoie de şcoli pentru întregul popor, nu doar pospai pentru elite de pradă şi manipulatori ordinari care ne-au zălogit viitorul…
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 