Despre dosare făcute de justiţie, servicii secrete, de mulţii şefi… s-a vorbit tot timpul cu o anume fereală şi frică, dar despre dosariadă ca armă politică de distrus carierele concurenţilor, opozanţilor, rivalilor, inamicilor şi duşmanilor se scrie aproape zilnic din 2004 încoace. Perioada coincide cu prezidenţiatul dlui Băsescu, iar cea mai mare parte a mass-mediei susţine că nu degeaba.
Cum funcţionează arma? Ca un insectar pe care gimnaziştii îl inaugurează cu mare grijă, atât a lor cât şi a profesorului, înţepând cu acul de siguranţă toracele fluturelui, al gândacului, al cosaşului ori al muştei şi înfigându-l pentru vecie pe o placă de polistiren. Dacă înţepătura se face cu blândeţe, bâzâitul sau tremuratul continuă câteva ore, dacă nu, se face linişte subit.
Insectarul politic
În cazul dosarelor se întâmplă la fel: se ia una bucată individ politic dintre cei mai periculoşi pentru vreo anume funcţie înaltă, i se pun rufele la spălat de către inşi bine specializaţi, iar, în caz că nu se găsesc mizerii, i se ascultă telefoanele, i se retuşează pozele sau i se „fac” altele. În final, la oră de vârf mediatic, este invitat la procuror, de obicei al DNA, principalul operator şi depozitar de dosare în zilele noastre.
Acolo procurorii îi înţeapă trupul între trecut şi prezent, rămânând îndosariat cu grijă până la moarte. Eventual şi după. Unii bârfesc adesea că la fel de multe dosare s-ar afla la alţi procurori, poliţişti, gardă financiară, ba chiar şi la Cotroceni, închise într-un dulap. Întrucât eu nu am probe, acuza rămâne la stadiu de bârfă.
Ritualul îndosarierii
Invitarea la îndosariere se face după un anume tipic sau ritual: se trimit atenţionări „pe surse” la sediile jurnalelor şi ale televiziunilor, care şi-au făcut obişnuinţa să răspundă cu promptitudine solicitărilor de mediatizare, după care celui selectat i se prezintă proba teribilă, cerându-i-se nu întotdeauna politicos să şi-o asume. În cea mai mare parte a cazuisticii, principala şi zdrobitoarea probă este o declaraţie, o plângere, o demascare, o pâră a unui personaj bine cunoscut de procurori, fiindcă se ocupă demult cu aşa ceva. Vedeţi la ce erau buni informatorii profesionişti ai securităţii?
Uneori invitarea se face cu cătuşe, dar ora diferă: se preferă zorii zilei, ori seara, înainte de culcare, când aerul e curat, iar afară, linişte. Factorul comun al celor două tipuri de înţepare în dosar e prezenţa mascaţilor şi a mass-mediei, fără de care insectarizarea n-ar avea niciun rost. De aici se vede şi scopul principal: distrugerea imaginii publice, a notorietăţii individului duşmănos pentru cineva, „persoană importantă”, vorba lui Conu Iancu.
You Tube şi stenograme
În caz că nu se găseşte nimeni dispus la „deconspirare”, se trece la pasul al doilea: se caută articole din presă, poze, filmuleţe pe You Tube…, de preferat ale unor anume jurnalişti de investigaţie, care, coincidenţă, lucrează tocmai la respectivul dosar. Materialul probator nici nu mai trebuie redactat, fiind folosite ca atare paginile de ziar, pozele apărute ca din senin.
Cel mai adesea, în ultima vreme, dosarele sunt pline de stenograme cu convorbiri telefonice, înregistrări ale unor replici, unde sintetizatoarele de voci, mânuite de profesionişti, pot face minuni. La fel şi specialiştii în prelucrarea imaginilor vizuale cu programe sofisticate pe calculator, Adobe photo shop fiind copil mic.
Un dosar – o carieră
Unii politicieni, înalţi demnitari şi funcţionari, odată înţepaţi în dosar, îşi încheie cariera politică. Alţii mai pot tânji după un post de parlamentar, primar, consilier, dar costurile realegerii sunt atât de mari, că partidele renunţă la serviciile lor.
Un lucru e cert: odată cu îndosarierea, candidatura la cea mai înaltă demnitate a statului român, aceea de preşedinte, nu mai e posibilă. De aceea, mulţi indivizi cu talente de oratori, care şi-au deconspirat intenţia de a candida cândva la preşedinţie, fie au rămas cu declaraţia în gât, fie şi-o consumă la răcoare, scriind elegii politice.
În România doar un singur om este imun întotdeauna la dosare. Legea aceasta e mai tare decât Constituţia însăşi. Fie cât de greu dosarul său, tot primeşte NUP, chiar şi-n perioadă de suspendare. Alţi demnitari beneficiază de imunitate în funcţie de distanţa faţă de stăpânul dosarelor, în rest, doar atunci când imunitatea lor nu se loveşte de aceea a şefului. Ceilalţi pot intra în insectarul cu politicieni oricând trezesc curiozitatea şi invidia cui nu trebuie.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 