Discuția despre concediile principalilor șefi de instituții publice tinde să ne întoarcă în vremuri apuse demult. Eram obișnuiți cu conducători care fie ieșeau cu picioarele înainte din sediile de partid și de stat, fie se perpeleau zi și noapte pe altarul funcțiilor. Nici vorbă de vacanțe, concedii, weekenduri la munte ori la mare, nici vorbă de locuri exotice. Cel mult, foștii șefi își permiteau un relaș la Neptun, la multele cabane și hoteluri cu circuit închis.
Aceste reguli îi situau deasupra muritorilor de rând, le asigurau o poziție privilegiată de personaje dedicate trup și suflet activității de partid și de stat, așezate pentru eternitate în jilțurile intangibile. Oricum alegerile, pur formale, le câștigau mereu cu 99,99%. Situația s-a mai perpetuat în anii de președinție ai lui Ion Iliescu, dar, după venirea lui Traian Băsescu, încet-încet, liderii au încercat să se apropie de mase, îndrăznind să-și ia concedii.
Și iată că, ceea ce pare o stare de normalitate în politica occidentală, începe să devină obișnuință și pe prima noastră scenă politică, deocamdată cu icnete proletcultiste și populiste. Începând cu președintele Iohannis și prim-ministrul Victor Ponta, primii oameni în stat nu se mai fandosesc, nu se mai sacrifică toate cele 365 zile și nopți în munca „epuizantă” de diriguitori și pleacă în concedii, unii lăsându-și înlocuitori legali, alții, nu. Ba chiar președintele își mută staff-ul la Neptun, urmând să rezolve de acolo situațiile urgente așa cum au făcut și înaintașii săi.
Rămâne activ, însă, corul de bocitoare după vechile deprinderi dinainte de 1989. Le vedem seară de seară acuzând în stânga și dreapta lipsa preocupării pentru viitorul României, iar casandrele de serviciu deplâng decăderea clasei politice actuale, cu nostalgia nemărturisită direct că pe vremea tovarășilor nimeni n-ar fi îndrăznit să-și părăsească postul. Din păcate, despre eficiența prezenței lor estivale la locul de muncă nu vorbește aproape nimeni.
Și mai este un aspect demn de discuție: pe vremuri concediile la cabanele și vilele de partid, de la mare ori de la munte, nu-i costau nimic pe tovarăși, iar luxul din respectivele palate a trezit mânia maselor la revoluția din 1989. Nu era zi ca presa și televiziunea să nu aducă dovezi ale îmbuibării pe banii statului: de la robinete de aur, la mobilier de epocă, de la mărcile rafinate de țigări și băuturi, la legumele și fructele primit aproape zilnic cu avionul din Dubai.
Ei bine, dacă atunci a fost executat cuplul prezidențial pentru genocid și înaltă trădare, astăzi concediile pe bani publici au devenit o raritate, nu știu cât de punctual amendată de justițiari. De cele pe bani negri e plină presa și nu are rost să mai amintesc și eu.
În opinia mea, însă, noul președinte procedează corect, în consens cu așteptările populației care consideră că în orice profesiune, de la președinte până la ultimul funcționar, anul de lucru are două părți, una mare de 11 luni de activitate și una de o lună de concediu. Iar revenirea la starea de normalitate vrea să însemne că politicienii nu sunt supraoameni, ci sunt asemeni nouă. Pe deasupra, nu sunt decât temporar la dispoziția funcției politice ori de demnitate publică, așa cum prevede legea pentru fiecare mandat sau post.
Afirmațiile de mai sus, sunt convins, îmi vor aduce criticile de rigoare, ceea ce mi se pare normal, fiecare aserțiune personală fiind criticabilă. De aceea spun din capul locului că lui Iohannis nu-i fac bine laudele și, probabil, nici nu le așteaptă. Însă discuția despre vacanțele politicienilor trebuie pusă în termeni reali.
Nu au ce căuta aici spiritul egalitarist, nici populismul sforăitor: nu toți ne putem permite ce își permit liderii, fiind vorba de diferențe de venituri și stil de viață. Iar a-i acuza mereu de furt fără dovezi, fără decizia instanței nu mai poate păcăli pe nimeni. Așa că nu avem decât să le spunem concediu plăcut și, la întoarcere, să se apuce cu adevărat de lucru. Fiindcă, slavă Domnului, este.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 