Archive for the ‘Obsesia logosului fondator sau politica nimicului’ Category

Obsesia logosului fondator sau politica nimicului

octombrie 5, 2010

Descătuşarea conştiinţelor şi accesul postdecembrist la drepturi şi libertăţi civice au determinat reacţiuni subversive ale elitelor comuniste înlăturate de la vârful puterii, iar contracararea tendinţelor de refacere a statu-quo-ului şi a influenţei acestora s-a dovedit imposibilă unei singure generaţii. În consecinţă, democratizarea şi instituţionalizarea proaspătului stat scăpat de totalitarism prezintă suişuri şi coborâşuri în funcţie de atitudinea noilor reprezentanţi faţă de putere. Gestionarea abuzivă a raportului între guvernanţi şi guvernaţi scoate în evidenţă o mulţime de boli specifice tinerelor democraţii, abordate in extenso de medii, dar şi unele tare ascunse ale politicii, sindroame, manii, psihoze, obsesii. Ipoteza merită demonstrată.

Logosul fondator a aparţinut iniţial demiurgului care, pronunţând cuvintele lumină, apă, pământ, viaţă, om a generat realităţi prin simpla lor numire. Puterea cuvântului a fost uzurpată apoi de împăraţi, regi, papi, unşi ai divinităţii, iar poruncile întărite prin pravile aveau să consfinţească supunerea semenilor, robi ai cerului, dar şi ai stăpânirii vremelnice.

Foştii activişti au reuşit să recupereze frâiele puterii, dar schimbarea peste noapte a hainelor bolşevice cu cele democratice s-a dovedit o formă goală de conţinut, fatală poporului român. În dispreţ profund faţă de morala creştină, faţă de ştiinţa şi arta bunei guvernări, au reactivat cu uşurinţă politici, practici comunistoide, căci revoluţia nu i-a învăţat nimic, iar cartea e grea. Considerându-se atotştiutori, cu nesemnificative excepţii, diriguitorii trec fatalmente prin greşelile analizate pe larg de savanţi, de la Platon la S. Huntington, molipsindu-se în timp de toate maladiile copilăriei politice.

Pentru a le creşte forţa de persuasiune, apelează la gestică şi cuvinte purtătoare de biruinţă (nikeforos), memorabile, dar desfigurante, explozive, încercând să-şi nimicească duşmanul şi apoi să fundeze noi realităţi, după chipul şi asemănarea lor. De aceea, îi vedem mereu în prim-plan la tăieri de panglici, la inaugurări evenimenţiale majore şi catastrofe, la şedinţe de analiză în instituţii de forţă. Discursul lor pregătit de către consilieri, experţi este perorat în nume propriu, ca pe vremuri. Aflaţi mereu în ofensivă, probozesc împreună cu garda pretoriană de lingăi poporul, Parlamentul, partidele, educaţia, sănătatea, clasa politică. Învinovăţirea ocoleşte mereu liderul. Batjocura, poreclele, injuriile explodează cu predilecţie în zilele de recreere din week-end ca să-şi adjudece fără efort un nou cap de pod mediatic.

Spre a deveni fondatoare, cuvintele, sintagmele căutate cu mare de grijă de către experţii de tip Lăzăroiu trebuie să plaseze noile realităţi în legendar, mitic şi fabulos. Chiar dacă frizează absurdul: logo-ul „Albă ca Zăpada” urma să fundeze noua mişcare politică a liderului maxim ce se va naşte din spuma mării, ca o Mărie dar cu altă pălărie, spre a înşela iarăşi şi iarăşi vigilenţa electorilor, iar Scufiţa Roşie, Fetiţa cu chibrituri, Moş Crăciun sau Capra cu trei iezi vor rămâne de poveste, în afara legislativului. A se observa că toate previziunile oracolului cotrocean au coincis cu rezultatele scrutinelor!

Nominalizarea respectivelor „wishfull thinking” ca realităţi inerente nu a fost o excepţie. Fenomenul continuă seria lui Dumnezeu, Sfânta Elena, o dată pe vechi, o dată pe nou, Sfântul Nicolae, Zeus, Zeiţa etc. Excursul mitico-religios evidenţiază falsul imaginar indus mulţimilor, ca alături de cuvântul fondator să instaureze „neue Ordnung”, românii supunându-se fericiţi autorităţii supreme a Măreţului Ctitor, „Ritter der Gerechtigkeit“ (cavaler al dreptăţii). Or idolatrizarea stăpânului şi slujirea poftei sale de putere împotriva voinţei populare poate fi obiect al ştiinţelor psihice, nu criteriu de adevăr (Durkheim). Nu logosul fondator ne va scoate din înapoiere şi sărăcie, ci doar competenţele manageriale. Q.E.D.

Petru Tomegea

Ziare.com