Despre nisipuri şi plaje de aur se vorbeşte în cazul coastelor mediteraneene, greceşti, portugheze etc., nicidecum ale învolburatei Mări a Nordului, însă denumirea Golden Beaches e grozav de preţuită de britanici. Acum trei-patru decenii, londonezii se obişnuiseră a-şi petrece aici vacanţele. Trenuri întregi, vapoare, autocare şi rulote se îndreptau spre aceste zone blagoslovite cu de toate. Era perioada fenomenelor sociale hippy şi power-flower. Coasta de sud-est a Marii Britanii aparţine Essexului, leagănul istoriei, al civilizaţiei, al culturii insulare, iar Colchester-ul, la a cărui cucerire a participat însuşi împăratul Claudiu, a devenit capitală noii provincii, Britannia. De altfel, urmele romanilor, ba chiar şi ale unei legiuni alcătuite din daci, se păstrează pretutindeni, motiv de mândrie şi pelerinaj.
Fondat abia în 1871, când lumea descoperă beneficiile curelor heliomarine, Clacton-on-Sea rămâne cel mai mare oraş-staţiune nu doar al peninsulei Tendring, anii de glorie turistică fiind deceniile VII-VIII ale secolului trecut, ca apoi concediile petrecute peste mări şi ţări să-l abandoneze nostalgicilor şi mai vârstnicilor. Necesitatea apariţiei unei autorităţi pentru ocrotirea acestor ţinuturi bogate e mult mai veche, deoarece eşuarea pe bancurile de nisip a unor celebre brigantine precum Graf Von Essen, Craig Elachie, Traveller, Stanton etc., trebuia prevenită cumva iar echipajele scăpate de nenorociri. Destui marinari curajoşi au fost recompensaţi cu medalii de argint şi bronz pentru salvarea a sute de suflete din talazurile duşmănoase, iar faptele lor riscante sunt mereu reamintite.
Situat între Holland-on-Sea, Jaywick şi, la nord, spre uscat, Great Clacton, oraşul se întinde pe o faleză înaltă, e protejat prin lucrări măreţe de geniu împotriva eroziunii, are în jur de 60.000 de locuitori, nu dispune de cine ştie ce industrie, în schimb, străzile curate şi liniştite, clădirile cochete cu arareori mai mult de un etaj, construite în acelaşi stil ca acum un veac, te cuceresc îndată. Dar neîntrecute rămân grădinile, atât cele publice cât şi cele din faţa caselor.
Pasiunea englezilor pentru flori, arbuşti, arbori exotici dăinuie din perioada imperială când elitele guvernante şi-au adus acasă ce le-a fost drag în colonii. Nu e casă fără flori în faţă sau măcar un conservator cu ghivecele preferate. Deşi latitudinea e mai nordică decât a României, respiraţia caldă şi repede a Gulf Stream-ului îmblânzeşte iernile, permiţând vegetaţiei să-şi continue viaţa, aşa că dai la tot pasul de plante subtropicale, mediteraneene cu mirosurile lor îmbătătoare. Probabil, le fac bine aerul umed, precipitaţiile frecvente. S-a renunţat la termenul „park” pentru a evita referiri la faimoasele Royal ori Hyde Park de pe Tamisa, mereu în competiţie cu suratele lor franţuzeşti. În Clacton grădinile au nobleţe, eleganţă şi intimitate, rivalizând doar cu gazonul omniprezent, tuns ordonat cât mai scurt, punct de întâlnire, taifas şi jocuri vesele de copii. Niciunde în altă parte nu vezi atâţia prunci, fie în cărucioare, fie pe jos, cu părinţi şi bunici de mână, căci populaţia Regatului Unit creşte cu câte un milion în fiecare an.
Cele mai frumoase grădini se află pe faleză. Proiectate cu dragoste şi măiestrie, după tipurile Edwardian, Beth Chiatto Gardens sau Albany Gardens etc., motiv pentru care s-a înfiinţat în 1969 Clacton Garden Centre, în majoritate sunt profilate pe diverse culori şi specii, toate afişate spre ştiinţă: zeci de tipuri de trandafiri albi, roşii, galbeni, într-o amenajare edwardiană înconjurată de pini din 1922, alte grădini, straturi, rondouri îţi fericesc ochii cu camelii, crini, begonii, margarete, muşcate, petunii, dalii, gardenii, anemone japoneze, cârciumărese, clopoţei de diferite forme şi nuanţe, yuka… Nefiind botanist, doar te minunezi în faţa frumuseţii şi a parfumului, însă surpriza deosebit de plăcută e să descoperi printre vedete plante obişnuite pe la noi ca floarea-soarelui, levănţica, socul, chimionul ori chiar banalul mărar sau urgisiţii spini fie cu reflexe albăstrui, fie cu inflorescenţe parfumat-melifere, unii chiar agresivi, dar în compensaţie, plini de polen şi de albine mari, negre de pădure. Un arbust copleşit de inflorescenţe galbene îmbată întregul „Promenade Road”. Din păcate, îi lipsea eticheta cu denumirea. Bănci pentru odihnă sau băi de soare, refugii de vreme rea, inscripţii de interzicere a alcoolului cu amenzi de 500 de lire sterline, trotuare perfecte cu piste speciale pentru mulţii biciclişti, panouri cu hărţi şi fel de fel de informaţii citadine, nu tu reclame, nu tu muzică de cartier, nu maşini deocheate cu motoare turat-urlătoare să-ţi zbârnâie creierii, ci oameni sociabili, liniştiţi, dornici de odihnă după o săptămână grea de lucru, un tablou încă imposibil la noi.
Centrul atracţiei, al carnavalurilor, nu doar pentru micuţi, îl reprezintă Clacton (Victorian) Pier, construit în 1877, loc de acostare pentru vapoare cu pânze şi vâsle, popas şi refugiu pentru ioleri, iahturi, şalupe, bărci de marfă… Bine fixaţi pe piloni, cei 6,5 acri ai debarcaderului din dulapi de stejar îţi oferă plăcerea de a petrece o zi fără să te plictiseşti: acvariu marin, restaurante, cafenele, magazine, cluburi, expoziţii şi instalaţii cu jocuri pentru mici şi mari, şansa de a te plimba în mijlocul mării ori dorinţa de a lenevi „dolce farniente” privind şi ascultând valurile, pescăruşii, veselia copiilor.
Ei bine, spre mirarea noastră, grădinile, băncile, adăposturile de ploaie nu se află în întreţinerea municipalităţii, ci a unor fundaţii ca Heritage Lottery Fund, a unor cetăţeni cu dare de mână care-şi pomenesc prin plăcuţe de alamă înaintaşii dispăruţi în oceanele lumii ori în multele războaie, iar paza lipseşte: nimeni n-ar îndrăzni să smulgă o floare, să deranjeze liniştea celor din jur. Căci ţara frumoasă educaţia şi bunul simţ o fac.
Petru Tomegea,
Cambridge
Petru Tomegea - ePolitica 