Un taliban, doi talibani…

Un taliban, doi talibani…

De câteva săptămâni, presa, spațiul public au o plăcere soră cu Covid-ul de a folosi cuvântul „taliban“, numai că sensul nu prea are legătură cu realitatea: la origine, talibanii sunt studenți la teologie, dar folosiți cică de capitalul islamic-musulman spre a instaura un Emirat mai întâi și apoi Marele Califat (Universal): „și va fi o singură turmă și un singur păstor“ (Ioan 10-7, Galaction). 

Pentru asta talibanii au nevoie de un Alexandru Macedon care să supună toate popoarele lumii și să proclame abolirea democrației, a dictaturii, a tiraniei și a…  muzicii, a tuturor legilor, inclusiv a Constituțiilor, a Proclamațiilor și întoarcerea la societatea tribal-feudal-sclavagistă multilateral nedezvoltată și monosexuată, femeile fiind ținute numai de prăsilă și nu mai puțin de trei, după puterea fiecărui taliban. Idealul lor civilizatoriu înseamnă dispariția științelor, a artelor și a culturii, arderea tuturor cărților lumii în afară de Coran și istoriile sacre ale lui Mahomed, interzicerea, raderea de pe fața pământului a oricărei alte religii și monumente, și biserici, și credincioși în numele atotputernicului Allah. (N-am crezut să existe un Dumnezeu care să vrea moartea celor de altă religie și care să instaureze o nouă credință prin viol, tortură și asasinat în masă).

Am cules crâmpeiele, gândurile, spaimele, îngrozirile, ideile, relatările de mai sus de pe rețelele de socializare, din interviuri radiotelevizate, din piață în timp ce căutam castraveți cu 3 lei kg și barabule cu 1 (un) leu. Și cum a durat ceva timp, mi-am adunat întreg materialul articolului de față. I-am dat oarece formă inteligibilă.

Însă, nu vă fie cu supărare, talibani avem și noi, dar nu ca afganii, ci ca românii. Ion Cristoiu scrie că armata (de talibani) intrată în Kabul este una de profesioniști(!), de oameni care știu ce au de făcut, iar eu, văzându-i cu degetul pe trăgaciul Kalașnikovului, mi-am dat seama imediat că fosta bulină roșie are dreptate: nu oricine își poate ucide semenii cu sânge rece. De profesioniști ce sunt, femeile afgane își zvârl copiii peste ziduri spre soldații americani ca măcar mititeii să scape de „binefacerile“ Emiratului.

La noi, „taliban“ a început să însemne un fel „Gică Contra“, unul care, orice ai zice și ai face, el se opune: spun oamenii de știință, medicii renumiți, cercetătorii… că SARS-CoV-2 ucide, iar morții se înmulțesc din nou și e nevoie de vaccin să se salveze omenirea, talibanii noștri se opun, țipă împotriva guvernanților, a doctorilor, a ocultei mondiale, interesul lor, se vede tot mai clar, fiind să moară cât mai mulți semeni, între care, fără nicio îndoială, cei mai mulți vor fi nevaccinații, deci și ei înșiși. Așadar luptă abraș pentru dreptul de a muri și a-i infecta pe semenii lor, iar eu nu înțeleg în ruptul capului ce li s-a întâmplat cu rațiunea.

Sunt și voci, precum a lui Ion Cristoiu + discipolii, care le dau dreptate talibanilor: cică vor să-și salveze poporul și credința, dar, în afara acestor originali cu orice preț, nimeni nu înțelege cum se poate ca libertatea dăruită la naștere în mod egal fiecărei ființe umane de către bunul Dumnezeu să fie interzisă pentru peste 50% din populație, adică femeilor, iar talibanii, tot în numele lui Dumnezeu, să aibă drept de viață și de moarte asupra multelor soții și a „necredincioșilor“.

Cu vreo trei decenii în urmă, ni se predica la învățământ politic că Afganistanul va fi o excepție, ca și alte țări islamice din Asia: va intra în comunism direct din feudalism, ceea ce Marx – Engels – Lenin, vai! nu prevăzuseră. Ba chiar URSS susținuse cu armatele, cu tancurile sale Partidul Popular Democrat din Afganistan (comunist) din 1979 până în 1989, fiind nevoiți să se retragă ca și americanii și să abandoneze cu mult mai multe victime transformarea „pe cale socialistă“ a triburilor afgane.

Nu știu dacă viitorul statului afgan va fi sau nu taliban (islamist), chinez, rus ori pakistanez, dar mi-e foarte clar că de cultura și civilizația Afganistanului, de școlile, universitățile și sportul lor nu se va mai auzi câteva decenii, singurele vești fiind despre răscoalele împotriva talibanilor, căci afganii simpli iubesc libertatea.

Petru Tomegea

Sfinția Sa, Ciolacu

Sfinția Sa, Ciolacu

Pentru mulți observatori, analiști politici, președintele PSD este, inexplicabil, o personalitate de rang secund, deși formațiunea sa politică stă cel mai bine în sondajele de opinie, iar după revoluție a fost vehiculul principal al guvernărilor. Să fie vorba de nepotrivire în funcție, de naivitate și amatorism ori de inconsistența politică a personajului? De nu cumva consilierii l-or fi ducând pe un drum înfundat ca și pe Firea.

Inexplicabil – fiindcă analize (profesioniste) asupra poziției ocupate de personalitățile eșichierului nostru politic îl aruncă pe Marcel Ciolacu tocmai pe al 12-lea loc, după Dan Barna, Cătălin Drulă, Diana Șoșoacă, Vlad Voiculescu, Traian Băsescu, Victor Ponta… De regulă, membrii de partid se îngrijorează asupra poziției liderului când cota sa de relevanță și încredere scade sub aceea a formațiunii, numai că în cazul PSD distanța codașă a liderului față de poziția partidului este dramatică. Și totuși pare să fie tolerat la vârful social-democrației fără a fi contestat deocamdată decât de gruparea Liviu Dragnea – Codrin Ștefănescu. Situația ideală ar fi fost apariția unui lider – locomotivă, gen Ion Iliescu.

Nu-și merită Ciolacu soarta, aș zice, fiindcă omul nostru se străduiește, parcă peste puterile sale, să recupereze handicapul de imagine, dar cauzele pentru care nu-i iese merită investigate. Mai întâi o precizare: șeful pesediștilor nu are de peste un an altă sarcină în partid și în Parlament decât să reacționeze la actele puterii politice, ale guvernului și ale majorității de guvernământ. În spațiul public nu au apărut informații despre inițiative parlamentare și legislative importante, nici despre proiecte, programe, idei înnoitoare pentru diverse sectoare ale vieții publice la care dl Ciolacu să-și fi adus contribuția.

Și asta chiar dacă un partid care se pregătește să guverneze are obligația prezentării regulate a informațiilor despre formule viitoare de guvern, intenții, termene, date despre majoritatea de după următoarele alegeri, modernizarea economiei, investițiile, reformarea administrației, ridicarea standardelor de educație și sănătate, întărirea relațiilor cu UE și NATO, politica de cadre și clarificări doctrinare & ideologice, PSD ținând datele respective secrete. Dacă le are.

În lipsa cronică a acestora, dl Ciolacu urmărește cu mare atenție greșelile actualei puteri și, după ce le exagerează importanța, iese triumfalist la televizor și le condamnă mânios, în termeni de o duritate neobișnuită discursului politic, numai că, deși se vor bombe mediatice, replicile sale nu trezesc ecoul scontat de consilierii și jurnaliștii de casă.

E vorba de lipsa credibilității, a sincerității, distorsionarea realității, manipularea grotescă, refuzul de a vedea bârna din ochii proprii. Nu poți condamna faptul că Iohannis nu a dat măna cu noul ministru de Finanțe, nici alcoolemia lui Cîțu de acum 20 de ani și certurile liberalilor, ori incoerența deciziilor guvernamentale de pe poziția servitorului ingenuu al teroristului Omar Hayssam și a vâslașului lui Liviu Dragnea, din poziția de fals posesor al certificatului de revoluționar. Ca să nu mai vorbim de discursul său conspiraționist de anul trecut apropo de SARS-CoV 2 alături de Diana Șoșoacă, de lipsa implicării PSD în eradicarea consecințelor pandemice, de aprobarea tuturor nebuniilor lui Dragnea și a cotonogirii diasporenilor pe 10 august 2018. 

Așadar, nu poți avea credibilitate când te erijezi în sfânt coborât cu hârzobul din cer. Nici PSD, nici Marcel Ciolacu n-au ieșit din spuma mării, ci au destule păcate de mărturisit sincer în piața publică. E adevărat și că pentru unele au plătit un preț piperat, pentru altele mai puțin, dar pentru cele mai multe, deloc. 

Partea cea mai urâtă este legată de menajarea corupției și a corupților din vremea lui Dragnea de care încă nu s-au dezis. Nu degeaba se fac luntre și punte împotriva desființării SIIJ și a corectării legilor corupției măcelărite de trioul rușinii parlamentar-juridice: Florin Iordache („altă întrebare“), Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea, doar-doar își vor scăpa „iubitul conducător“ de Mititica. În aceste condiții, despre ce credibilitate poate fi vorba?

Petru Tomegea

Politică și cadavre

Politică și cadavre

Războaiele politice la români au fost cel mai adesea sângeroase. Nu se poate vorbi decât în situații izolate (e.g. Ion Rațiu, Alecu Paleologu) de fairplay, concurență cinstită, rivalitate, ci de ură și dușmănie, iar dușmanul trebuie strivit, des-ființat, călcat în picioare, eventual ucis ca în cazul prim-miniștrilor Barbu Catargiu, I. G. Duca, Armand Călinescu, Ion Antonescu, Constantin Argetoianu, I. C. Brătianu, ultimii doi scăpați printr-o minune, nu și ministrul Dimitrie Greceanu. N-au fost iertați nici marii intelectuali precum Nicolae Iorga, nici scriitori, nici jurnaliști, asasinați la ordinul Gărzii de Fier ori al ciumei roșii… Căci fascismul și comunismul s-au instaurat prin crimă și deportări, prin arestarea miilor, a zecilor de mii de oponenți. Nu e exagerat să spunem că politica a lăsat mai multe cadavre și victime decât războiul, dacă luăm în calcul prigoana bolșevică, trimiterea în lagăre, deportarea, arestarea abuzivă.

Cu excepția asasinatelor, dar nu sunt prea sigur, dușmăniile politice au continuat și după 1989, însă execuțiile n-au mai ajuns până la lipsirea de viață. Nu e vorba de execuții în temeiuri juridice, ci de înlăturarea brutală, de călcarea în picioare a „dușmanului“, de desfigurarea și mătrășirea sa.

Nu vom aduce în discuție sutele de politicieni trași pe linie moartă de către colegii, prietenii, tovarășii lor fiindcă de foarte multe ori aproape toți și-au făcut-o cu mâna lor, iar opozanții le-au dat doar un brânci, la propriu, ori la figurat, prin plângeri penale. Nimeni nu poate nega, însă, că în spatele condamnărilor penale se arată hâdă corupția ori asaltul asupra bugetului public.

Iată câteva victime: Emil Constantinescu, pentru lovitura dată vechilor structuri securiste, pentru schimbarea azimutului dinspre Moscova spre UE, Washington și alierea cu NATO în chestiunea sârbă. Pentru aerul nou adus în politică, pentru că a pus bazele reformelor capitale ale economiei și ale societății. 

Adrian Năstase: dat jos de lupii tineri din PSD pe motiv de aroganță și sfidare a tuturor celorlalți, dar dosarul penal și condamnarea s-au bazat pe fapte și probe certe. Gând la gând cu președintele Traian Băsescu care voia să scape de principalul oponent, dar și cu noile structuri născute în regimul Constantinescu și dornice de deschidere către lumea liberă, spre UE și NATO pentru care se crease deja o masă critică. S-a prins astfel ultimul tren.

Au urmat Mircea Geoană, prezidențiabil în 2009, picat ca musca în lapte în spa-ul lui Sorin Ovidiu Vântu cu o seară înainte de discuția finală condusă de Robert Turcescu, omul lui Traian Băsescu, și halit rapid de colegii de partid în frunte cu Victor Ponta, grăbit nevoie-mare să-i ia locul, Geoană fiind alungat din propriul partid. Recuperat pe ultima sută de metri de NATO al cărui secretar adjunct a ajuns cu sprijinul lui Iohannis. Era păcat să nu se recupereze formația și experiența sa diplomatică.

Victor Ponta a renunțat el însuși la leadership-ul PSD după omorul de la Colectiv, ferm convins că „poporul pesedist“ îl va urma fidel în noua formațiune Pro România, numai că dragostea pesediștilor se schimbă ca vântul, iar Ponta a eșuat ca și ceilalți lideri social-democrați dinainte.

Le va pune capac Liviu Dragnea, politician lacom de avere, de funcții și gingășii feminine, dat la o parte de Justiție în urma unei găinării, marile dosare penale fiind actualmente în lucru.

Dacă stânga lasă impresia că foștii lideri nu mai sunt buni decât de oprobriu și uitare, nici dreapta românească nu face excepție: țărăniștii anticomuniști aruncați în bezna nimicniciei de un lider care are grijă să nu mai scoată nimeni capul, Radu Vasile, dispărut din peisaj, iar acum se pun bazele ștergerii din câmpul vizual a lui Florin Cîțu, prim-ministru, în baza unei pozne din copilărie. Căci, iată, colegii, prietenii nu mai încap de el, așa cum nu încăpeau nici de ceilalți.

Priviți puțin peste gard în Germania și veți vedea un cu totul alt destin al foștilor lideri, consultați întotdeauna când e nevoie de sfatul, de experiența, de competențele lor… Dar o mai mare risipă de înțelepciune, talente și capacități ca în România nu cred să se mai afle în altă parte!

Petru Tomegea

Ce se întâmplă cu PSD?

Ce se întâmplă cu PSD?

După epoca Dragnea – Dăncilă, social-democrații lui Ciolacu bat mai departe mingiuca între ei pe maidanul politicii și așteaptă să le pice în gură para mălăiață la alegerile din 2024. Au așteptat-o și în 2020, dar le-au înfulecat-o liberalii, ei nefiind în stare să-și încropească o majoritate de guvernământ. Nu vreau să am gura pocită, dar, după cum se zbat ca peștele pe uscat acum, nici peste 3 ani nu vor avea cu cine guverna.

Cu toate sondajele lor măsluite prin care își atribuie mereu majoritatea  sufragiilor, pe liberali plasându-i pe la 25-26%, la alegerile parțiale recente PNL a trecut de 40% (PNL – 40,5%, PSD – 39,5%, AUR – 3,6%, USR – 2,4%). Mă gândeam că vor avea loc analize la sânge, că-i vor da deoparte pe liderii ineficienți, că se vor apuca pe bune de politică și vor renunța la demagogie, minciuni și manipulare populistă, dar au năpădit peste ei arșița verii, pofta de răcoare la halbă și concediile pe plaje exotice ale Eladei și Mediteranei.

Între timp, armata PSD se face de barabule în războaie de sumă nulă: după ce au pierdut ca fraierii guvernarea, s-au lăudat că au câștigat scrutinul din 2020, dar dictatorul Klaus Iohannis, UE, Soros, Emmanuel Macron și Angela Merkel li s-au opus dând liberalilor șefia guvernului și au ținut-o într-un muget până la pierderea alegerilor din Capitală și la Sectorul I, devenit un fel de Termopile autohton.

Ei, să te ții bine: alt război de sumă nulă! Moflujii Gabriela Firea și Daniel Tudorache – „Diamante“ nu acceptă în ruptul capului înfrângerea de către Nicușor Dan (poreclit ba „Plicușor“, ba „Nimicușor“…) și Clotilde Armand, dau în judecată Biroul Electoral, se plâng procurorilor că au fost furați la urne și obțin renumărarea voturilor, fără a li se promite anularea alegerilor și reluarea lor (pe care nici n-o doresc!). Așa de-al naibii ca să aibă motiv de batjocură a adversarilor și să satisfacă orgoliile nemăsurate ale Firii în speranța că data viitoare partidul o va pune candidată la prezidențiale, iar pe Diamante, Primar General.

În consecință, zice Ciolacu (fără diacritice!), dacă vede că nu merge cu poliția și renumărarea voturilor: „veti vedea toata armata PSD, din toata tara, ne vom mobiliza sa facem referendum. Cu Gabriela Firea am vorbit deja, si cu ceilalti colegi din tara”. Și ca să vadă toată țara cum se face partidul iarăși de băcănie, mai bagă o minciună: cică hoața de Clotilde Armand ar fi intrat ilegal în depozitul cu saci sigilați de buletine de vot, iar Voiculeștii și Ghiță-iștii TV se agită de mama focului câteva zile până tot unul de-al lor le bate obrazul: nu era Clotilde, bre, ci alta! Și nu era nici aceea, ci… Și apoi referendumul nu e cu toată „armata PSD“ din provincie, ci numai cu locuitorii votanți ai Sectorului I. Dar cine va demite un primar recunoscut ca atare de toți membrii comisiilor de votare ca învingător prin semnături pe procesele verbale? Așa că hai să ne facem că… facem politică (gargară)!

Că te și întrebi: în PSD, în afară de demagogie cleioasă, nu mai știe nimeni să  facă politică ori o dăm pe manele cu baștani și gologani? Iar inițiativele anapoda curg la nesfârșit: toate mediile mainstream condamnă excesele dictatoriale ale lui Viktor Orban și ale dreptei poloneze, numai televiziunile pesedizat-auriste s-au găsit să le țină isonul; guvernarea, serviciile de sănătate, medicii (cu carte serioasă!) din lumea largă scot în evidență beneficiile vaccinării anti-SARS-CoV-2, numai jurnaliștii pesediști și activiștii șoșocari + AUR bagă zilnic strâmbe și șopârle cu infectați ori decedați proaspăt vaccinați, motiv pentru care campania de vaccinare  lâncezește. 

Aș încheia spunând că în România singurul partid de stânga și social-democrat nu are dreptul să abandoneze reprezentarea claselor și a categoriilor defavorizate, marșând spre inițiative păguboase, demagogice. Nu cumva în perioada actuală PSD ar trebui să ne spună cum va gestiona economia, administrația, sănătatea și educația în perioada postpandemică? Nu cumva liderii se pierd în contre demagogice iar vocea social-democrației românești nu se aude la marele public? Cum îi va ajuta bătălia de sumă nulă cu amenda lui Câțu să bineguverneze în 2024?

Petru Tomegea

Politica, vacanța, țânțarul și armăsarul

Politica, vacanța, țânțarul și armăsarul

Politica noastră a intrat în concediu de odihnă, uitând înțelepciunea în debara, de aceea o dă cu oiștea în gard, făcând din țânțar armăsar, pentru a arăta lumii cât de tare se strofocă politicienii lucrând pentru noi. Armăsarul ăsta văratic, însă, nu e deloc nărăvaș, ci e o biată mârțoagă rebegită în căutare de umbră și otavă, nici vorbă de înhămat la plug ori căruță.

Să începem cu liberalii care s-au împărțit în două tabere, una cu mai vechiul Ludovic Orban, alta cu mai noul Florin Cîțu, ca să se poată sfădi pe îndelete, ca două lelițe ofuscate care-și aruncă una alteia hârdaiele de lături. Și ca să se facă cu totul de băcănie, scormonesc prin gunoiul trecutului și scot la iveală cârpe zoioase, urât mirositoare: vai! prim-ministrul Cîțu a stat două zile la bulău în SUA fiind prins și băut, și drogat (că dă mai bine!) la volan hăt acum mai bine de 20 de ani.

Opoziția se inflamează și ea la o comandă din off, cere demiterea urgentă a „penalului“ din fruntea Executivului, amintindu-ne de demonstrațiile din anii trecuți cu sloganul „Fără penali în funcții publice!“ Cu care, (n-aș fi crezut în ruptul capului!), PSD pare să conviețuiască acum. Că atunci condamna cu mânie proletară nerespectarea drepturilor omului (Dragnea – prim-ministru!).

Ba s-au inflamat și colegii de coaliție USR-iști care, simțindu-l pe Cîțu prins în corzi, s-au gândit ei așa pe fugă (a se citi oportun) că ar putea profita susținând un alt competitor. Și cum în politica noastră lac să fie, că broaște, slavă Domnului,  sunt destule, câțiva prieteni „devotați“ ai premierului (Boc & Rareș) au și sărit să-i ia cine trebuie în seamă.

Acuzațiile, însă, nu prea au legătură cu faptele: nu e vorba de condamnare penală, nici de dosar penal, ci de o amendă sau contravenție dată de judecător, că așa-i la americani, pentru conducere sub influența alcoolului. Deci nu beat, cum țipă opozanții, că atunci era infracțiune, păcatul cel mare al lui Cîțu fiind că nu a tras clopotul mai devreme pe principiul că greșeala mărturisită e pe jumătate iertată.

Dar nu-i pot uita pe cei ce au tradus „pro domo“ documentele anchetei din Iowa: a se observa că întotdeauna dintre sinonimele românești ale cuvântului englez se preferă cele mai grave, chiar forțate: penal, infracțiune, condamnare, pușcărie…, în loc de amendă, contravenție, arest…, semn că cineva (patronii ziarului și ai traducătorului) vrea cu tot dinadinsul „Jos, infractorul Cîțu!“ E dreptul lui să vrea, dar cititorul trebuie informat corect și cinstit. Pe deasupra, prim-ministrul cade numai atunci când își pierde majoritatea parlamentară, iar dacă nimeni nu depune moțiune de cenzură, nici atunci.

Nu voi vorbi despre ipocrizie, au făcut-o cu vârf și îndesat colegii din presa centrală, ci voi evidenția trei chestiuni punctuale: 

1. apropo de prim-ministrul României se cădea să observăm întâi calitatea actului de guvernare și rezultatele sale, care, cu toată pandemia, nu sunt cele mai rele din aceste trei decenii de democrație, ba din contra;

2. țara arde (din păcate, la propriu) și baba se piaptănă – tocmai când se decide rectificarea bugetară, tocmai când SARS-CoV 2 își revine din toropeala văratică și aglomerează din nou secțiile ATI, de data asta năpasta căzând pe capul nevaccinaților și al tinerilor, tocmai când plajele noastre sunt bucșite de turiști și de alge, iar inflația ne dă târcoale, hop și trăsneala asta cu amintirile din copilăria lui Cîțu. Nici masteratul, nici doctoratul său în economie la celebra universitate americană Grinnell College (Iowa state University) nu au contat (e adevărat că nu și-a susținut încă dizertația), ci o ispravă juvenilă care nu-l onorează, ce-i drept – o recunoaște el însuși cu franchețe. Nu i-a fost ridicată niciodată viza pentru SUA, deci n-are cazier și nu e penal.  

3. DNA bocat, Justiție care nu poate decide vinovații în dosarele revoluției, ale mineriadelor, ale marilor corupți, cei mai mulți fugiți și ascunși la adăpostul altor servicii secrete, toate pălesc în fața amenzii lui Cîțu, deși mai toți acuzatorii au pitite în dulapuri schelete mult mai grave și chiar dosare penale în lucru. Nu contravenții  la legea circulației…

Petru Tomegea

Educația sexuală și barometrul democrației

Educația sexuală și barometrul democrației

De ani buni guvernanții și parlamentarii României orbecăiesc printre mofturi feudale și tradiții folclorice neaoșe, nereușind să vadă pădurea din pricina copacilor: educația sexuală nu se referă la pierderea sau câștigarea de voturi de la o populație neinteresată de carte și de școală, nici la rătăcirea enoriașilor mai mult ori mai puțin creștini, ci la viitorul copiilor noștri. În țările democratice, drepturile copiilor sunt puse pe același plan cu ale adulților, dar în România se dorește menținerea lor sub strânsoarea tradițiilor, a obiceiurilor de demult. Sunt foarte multe excepții, dar încă nu poate fi vorba de o masă critică, majoritară în favoarea a „ceva ce trebuie făcut“ fiindcă „așa nu se mai poate“.

Ca de fiecare dată când necazurile ne-au luat-o înainte iar trezirea întârzie, și acum putem ieși din încurcătură învățând de la alții care au reușit: de reamintit că școala românească a devenit școală adevărată traducând pedagogii, psihologii, programe și manuale din franceză și germană, iar cu limba rusă ne-am întors în punctul de plecare. Acum singura șansă e să o reluăm de unde am lăsat-o. 

Și fiindcă elitele noastre didactice au fost alungate de la catedră între anii 1948  – 1965 și trimise la canal ori la munca de jos, iar clasa muncitoare și tovarășii  s-au făcut de ocară, neproducând decât slogane într-o școală lăsată de izbeliște, este necesară resincronizarea cu Occidentul, cum zicea Lovinescu, și revenirea la modelele celebrelor universități și colegii occidentale, cele mai puternice centre ale educației, ale instruirii și ale cunoașterii universale. Centre în care, pe lângă o mulțime de studenți de-ai noștri, lucrează mii de profesori români, mari personalități ale științei și culturii, și care ar fi dispuși să dea o mână de ajutor. Dar pe care nu-i caută nimeni. În fond, Spiru Haret a deprins la Sorbona valorile înalte ale școlii franceze și, odată ajuns ministru, a trimis la marile universități apusene, inclusiv la Cambridge și Oxford, o mulțime de învățători și profesori cu care a modernizat apoi școala românească. Acum de ce nu se mai poate?

Răspunsul e simplu: făcătorii legilor educației și decidenții educaționali au pierdut demult contactul cu școala, cu copiii, cu elevii și studenții, iar competențele lor educațional-reformatoare au lipsit cu totul: nici ei n-au făcut reformele necesare, dar nici pe alții nu i-au lăsat să le facă! Măcar de i-ar fi ascultat pe dascălii de la catedră sau ar fi trăit o vreme între copii ca să înțeleagă ce e aceea școală modernă și de ce e nevoie de educație nu numai sexuală.

Dacă în democrațiile autentice problema educației sexuale a fost rezolvată pe baza principiilor psihopedagogice, în România se conturează alte două căi, ambele proaste: 1. copii sunt ținuți în starea actuală dependenți de capacitatea părinților și a profesorilor de anatomie de a le explica viața sexuală și pericolele care îi pândesc, 2. ori își caută singuri informații și imagini explicite pe Internet, unde grija față de educația lor lipsește cu desăvârșire. Da, acasă e restricționat Internetul, dar priviți-i pe stradă cât de prinși sunt de site-urile porno și ascultați-i ce vorbesc și ce cuvinte folosesc. Nu vă faceți că nu vedeți și nu auziți; ați făcut-o până acum și nu ajută cu nimic.

Și pentru că politicienii români se pricep la toate, iar școala nu este condusă numai de educatori, pedagogi, psihologi cu autoritate recunoscută, bomba a explodat în spațiul public, în medii politice și studiouri partizane care speculează datele educației sexuale în avantajul bătăliei politice și sunt convins că în viitorul apropiat nu se va întâmpla nimic bun pentru școala românească.

Fiindcă în această discuție nu au ce căuta politicieni ori jurnaliști, ci doar specialiștii, iar dacă expertiza și competențele alor noștri dau de bănuit, împrumutăm ca la început de secol XX experiența occidentală, manualele și metodele lor de a-i educa sexual pe copii. Sunt prea multe tragedii, prea mulți copii abuzați, prea multe infracțiuni sexuale, prea multe rateuri umane… ca să mai putem amâna la nesfârșit implementarea unor măsuri juridice și educaționale corecte.

Petru Tomegea

Spectacol liberal. Intrarea gratuită

Spectacol liberal. Intrarea gratuită

Căldură mare, mon cher. Plictis general bombardat cu știri despre trenuri blocate de căldură și coloane nesfârșite de mașini spre-dinspre mare ori cu accidentați și valuri de înecați. Litoral buccșit de turiști. Virus abraș pândind după colț. Viața politică nădușește la umbră. Grea misie misia de jurnalist!

Căldură mare, concedii, vacanță pe fugă, neveste oțărâte, copii stresați, dar PNL trebuie mort-copt să-și aleagă liderii și, în lipsa altor evenimente, toată românimea, presa, televiziunile, Internetul, Facebook-ul și câte vor mai fi fiind sunt cu ochii pe peneliști. Dacă ar fi numai cu ochii, n-ar fi cine știe ce, dar bagă bățul prin gard și-i hărățesc, îi întărâtă, asmuțindu-i pe unii împotriva altora după principiul verificat de zicerea neaoș-afurisită: „Încurcă-i, drace“. Că prietenie mai „adevărată“  ca între politicienii noștri nici că s-a văzut!

Așa că zi și noapte, toate televiziunile, radiourile, bloggerii, facebook-iștii… urlă din toți rărunchii: liberalii sus, liberalii jos, care cu Cîțu, care cu Orban, puși de „dușmani“ să se încaiere între ei, că nu se mai înțelege dacă sunt (erau!) colegi, prieteni ori se antrenează în sala de scrimă pentru un duel cu năbădăi pe viață și pe moarte. Deși ambii știu că după alegeri n-au altă cale decât să redevină ce au fost și mai mult decât atâta: nu pot reuși decât împreună și în PNL. Guvernarea însă e sabia lui Damocles. Reușesc? Bine! Nu reușesc? Pierd alegerile și le caută Damocles grumazul în 2024.

Și-mi aduc bine aminte că mai an în mass-media nu se găsea un colțuc pentru PNL: peste tot se lăfăiau plini de sine pesediștii, când cu Victor-Viorel Ponta, când cu Liviu Dragnea, iar la televizor nu trecea o seară să nu admiri coafura extravagantă și starea euforică a lui dandy Orlando Teodorovici ori cocul academic al Vioricăi-Vasilica Dăncilă – pavianul „make a photo“ candidat prezidențial. Nici cafteala diasporenilor administrată metodic acum trei ani pe 10 august nu le-a domolit elanul narcisiac.

Nefiind la guvernare, PNL n-avea bani să-și plătească apariții TV, nici  „caterincă“ marilor anteniști voiculești și Ghiță-iști, cristoi, chirieci, ciolaci… cu tot neamul lor, cei mai cei profesionaliști manipulatori ai neamului. Acum s-a întors roata: liberalii se lăfăie zi și noapte pe toate canalele, în toate ziarele și blogurile, fără să-i coste un sfanț, dar sunt înjurați, mârșăviți, batjocoriți cu pasiune mocofănească. E plin Facebook-ul de mișto și bancuri, de poze bășcălioase și compromițătoare. Ai impresia că în România nu mai sunt alte formațiuni politice de criticat, de făcut praf în afară de liberali. Și, curios (dar nu prea!), toți criticii se laudă că vor binele PNL și nu mai pot de drag de liberali.

Mare și perversă capcană pentru opozanți grăbiți să tragă țolul de sub tălpile   urmașilor de Brătieni! În pohta lor de a ajunge mai repede la guvernare, au făcut din PNL formațiune politică dominantă, iar știri, imagini cu PSD și celelalte partide lipsesc cu zilele. Unii spun că așa moare un partid, numai că prin cotonogeala asta mediatică partidul liberalilor zburdă cu notorietate, iar notorietatea aduce voturi. Certurile pentru funcții, („ciolan“), sunt semne de viață, de vivacitate, de activitate febrilă. Și, dacă se va continua ofensiva antiliberală și după alegerile din septembrie, sunt toate șansele ca PNL să guverneze cât i-or ține poftele.

Pentru că până la urmă, fie de bine, fie de rău, notorietatea, persistența imaginii în spațiul public fac bine. Cine ar putea vota o formațiune despre care nu se spune nimic? 

Mare necaz pe politicienii „academici“: nu tu ideologie, nu tu dram de doctrină liberală, nimic din tradițiile instaurate de C. A Rosetti și primul Brătianu, când presa și politichia mai aveau oarece miez, haz și haznă și, vai! congresul liberal bate la ușă și-i prinde pe lideri despuiați. Firește, politică academică, guvernare ca la carte în România nu s-au văzut încă, dar ne-ar plăcea să vedem măcar vreo doi liberali scorțoși, la cravată și costum impecabil, nu de alta, dar poate or deprinde și obiceiurile fostei elite, ca să nu mai avem noi, presarii, scuipat la limbă prin ziare și studiouri.

Petru Tomegea

Dragnea va conduce lupta cu Statul Paralel

Dragnea va conduce lupta cu Statul Paralel

Foarte mulți comentatori, jurnaliști, editorialiști, politologi, formatori de opinie, moderatori… de pe partea stângă a politicii îi prevăd un viitor strălucit proaspăt liberatului din penitenciar Liviu Dragnea. Mai toți vorbesc de martirajul său, de deținutul politic condamnat de Statul Paralel la ani grei, iar mie mi se face pielea de găină gândindu-mă la deținuții cu adevărat politici Iuliu Maniu, Ion Mihalache,  istoricul Gheorghe Brătianu, Corneliu Coposu, poeții Dinu Pillat, Vasile Voiculescu, Valeriu Anania…, la mai mult de jumătate de milion de cetățeni torturați cu cruzime sălbatică, asasinați mișelește în închisorile comuniste: Aiud, Gherla, Periprava, Sighet, Râmnicu-Sărat… Ce legătură are teleormăneanul condamnat penal cu martirajul lui Iuliu Hossu și al celorlalți mucenici uciși cu bestialitate și aruncați în gropi comune? Ne-am pierdut cu totul simțul măsurii (și al rușinii)?

Liviu Dragnea era deținut de drept comun și nu fusese condamnat pentru delicte politice, de opinie, ci pentru o găinărie: a aranjat ca niște activiste ale PSD să fie angajate fictiv la stat, ca să nu le plătească partidul, deși ele lucrau la sediul PSD și nu înțeleg și pace ce legătură au Statul Paralel, Coldea, Kovesi, Iohannis, UE, Soros, ambasadorii, spionii străini… cu găinăria respectivă. În plus, niciunul dintre susținătorii și ciracii săi nu consideră infracțiune furtul banului public. Și ca tacâmul să fie complet, mai urmează un șir de dosare de corupție, inclusiv cu  dispariția unor fonduri europene, și poate ne vor lămuri justițiarii cum se poate aduna o avere colosală cu palate în România și Brazilia dintr-un salariu de președinte al Camerei Deputaților. 

În fine, vom avea așadar un conducător al bătăliei cu Statul Paralel, stat „născut“ imediat după venirea la Palatul Cotroceni a președintelui Klaus Iohannis, că dacă ar fi câștigat alegerile un pesedist ca Victor-Viorel Ponta sintagma „Stat Paralel“ ar fi rămas agățată doar de imaginea lui Traian Băsescu. 

Dar ce înseamnă „Stat Paralel“? Unii îl confundă cu „Deep State“ (statul subteran, n.a.), noțiune amplă care cuprinde de fapt sinteza democrației americane: tradiții fondatoare, mari curente și personalități (pairii). În jurul lor gravitează  făcătorii de politici publice (policy makers) căci în acest spirit s-a construit visul american (American Dream!), la care conducătorii și justițiarii trebuie să se raporteze mereu în activitatea lor. 

În schimb, Statul nostru Paralel este un fake news, o scorneală politicianistă ad-hoc menită să arate impotența altor conducători (decât ai PSD!) de a gestiona treburile statului. Astfel, cică în locul dregătorilor actuali, lipsiți de putere(?), decid  fel de fel de „Mafalde“ ascunse vederii precum Florian Coldea, Laura-Codruța Kövesi, George Soros, ambasadorii SUA și ai Germaniei…, toate firele ducând la entități conspiraționiste din lumea largă precum guvernul mondial Bilderberg, iluminații, iezuiții maltezi, oculta mondială, masonii, Mossadul… Se sugerează implicit că numai Rusia și China, date continuu ca exemplu în presa roșie, mai au grijă de noi! 

Or alegerile au fost câștigate prin votul cetățenilor și nu i-au obligat Coldea, Kövesi… pe alegători să pună stampila pe Iohannis și PNL și nici pe parlamentari să valideze guvernele Orban, Cîțu. E un fel de politicăreală de doi bani cu povești de adormit copiii.

Se susține, așadar, că Statul Paralel ar fi o grupare mafiotă care a pus mâna pe putere și o exercită pe din dos în favoarea sa și a străinilor care o comandă, nicidecum în favoarea „românilor“. Mi-e tot mai clar, dar și silă, că bătălia asta cu Statul Paralel miroase a Lumea a Treia, a manipulare ordinară, iar Dragnea se va dovedi ca și până acum un politician ratat, ambetat de sine însuși, împins în față să rezolve averile, malversațiunile financiare ale corupților din propriul partid și nu numai. 

Or, ca să reușești în politică e nevoie nu de minciuni și povești naive, ci să construiești o majoritate hotărâtă, o masă critică a electorilor doritori de programe de dezvoltare, de reforme cu drag de țară și popor. Altfel ne tot scărpinăm prin studiouri de Statul Paralel.

Petru Tomegea

Ne pregătim pentru sfârșitul lumii?

Ne pregătim pentru sfârșitul lumii?

Savanții de pe întreaga planetă nu au deloc vești îmbucurătoare apropo de viitorul omenirii: urmează o perioadă de activitate intensă a soarelui, astrul dătător de viață și lumină, care va provoca încălzire globală, disconfort termic și pentru noi, și pentru viețuitoare: arșiță, secetă, incendii, deșertificare. Previziunile biblice vorbesc despre un final cu foc și pară după care nu vor mai rămâne decât cenușă și pustietate. A se mai observa că nimeni nu mai vorbește de milioane de ani până la catastrofa finală (apocalipsă), nici măcar de mii, ci de sute de ani ori mai puțin… O civilizație pe cale de dispariție.

Dar ceea ce grăbește nenorocirea este altceva: omenirea a progresat enorm în ultimul mileniu datorită efortului cercetătorilor cu descoperirile lor științifice și, din păcate, în ultimii ani, aportul științelor este anulat de mulțimi manipulate, gălăgioase, violente… rămase în afara educației și a instruirii. Mulțimi negânditoare, deloc inteligente, puse pe distrugerea civilizației și a culturii actuale care nu mai înțeleg și nu mai acceptă cunoașterea ca principiu de bază al progresului uman – ofensiva  analfabeților. Este vorba de prostie, dezorientare, neputință sau de întoarcerea la starea omului primitiv?

Priviți cum, încet-încet, cad în derizoriu marile descoperiri științifice al căror adevăr fusese demonstrat de viață: o mare organizație americană anulează fără nici un singur argument rezonabil imaginea sistemului nostru solar, susținând că pământul e plat, că e centrul universului, iar soarele gravitează în jurul său, fără a ne arăta unde dispare, unde se ascunde în întunericul nopții. Ca și cum sutele de mii de inși care au călătorit în jurul pământului n-ar fi existat și nu există în realitate, iar drumul de la București la Tokio ori la New York e doar în imaginația fraierilor. Ca să nu mai vorbim de călătoriile în spațiul cosmic, pe Lună sau pe Marte, nici de fotografiile făcute din Cosmos în care se vede cu claritate Globul terestru. Nu mai funcționează rațiunea?

De la potop încoace, omenirea a traversat numeroase pericole, boli grave precum ciuma, holera, lepra, gripa spaniolă, războaie catastrofale, cutremure devastatoare, erupții vulcanice care au ucis dinozaurii, mii de popoare și limbi dispărute, civilizații antice distruse de aventurieri și armatele lor în căutare de aur și alte resurse, iar după al Doilea Război numai înțelepciunea și răbdarea câtorva conducători fac să se evite o conflagrație atomică după care viața ar putea dispărea de pe pământ.

Acum nenorocirea se numește COVID-19, mai ales varianta indiană Delta, din pricina cărora au pierit peste 4 (patru) milioane de oameni, iar „gripa chinezească“ nu dă semne de potolire. Numai că, ce să vezi? S-au trezit conspiraționiștii, atotștiutori fără să fi citit o carte, medicii pârâți cu diplomele cumpărate și cursuri la baruri de noapte, analfabeți funcțional, plus state interesate să  distrugă țările inamice, fel de fel de personaje dubios-ticăloase care nu acceptă concluziile savanților, susținând că boala nu există decât în mintea stăpânilor care vor să ne lipsească de libertate, să ne implanteze cipuri, să ne omoare cu vaccinul. 

Protestează pe străzi în Franța, Germania, Spania, SUA…, iar o mare parte dintre decese le poate fi atribuită. Se aud vocile câtorva medici care au uitat jurământul lui Hipocrate, ale unor oameni de știință împiedicați în propriul cinism, încă încrezători că boala va dispărea de la sine. Dar, cum nici alte boli n-au dispărut fără medicamente și vaccin, nici COVID-19 nu va dispărea.

Așa că avem toate șansele ca nevaccinații să înfunde din nou spitalele și secțiile ATI, să împrăștie și mai abitir virusurile ucigașe, să pună capăt vieții normale pe Terra, iar protestele lor să zădărnicească eforturile omenirii spre viitor și cunoaștere.

Din păcate, reacțiile autorităților sunt palide, mult mai ineficiente ca în cazul gripei spaniole, al poliomelitei, varicelei, difteriei, TBC-ului, rujeolei, tetanosului… Statele au cheltuit miliarde și miliarde de €uro pentru salvarea cetățenilor, dar jertfa medicilor și spitalizarea nu i-a impresionat pe sceptici. Mă tem de ce va fi…

Petru Tomegea