Campania electorală nu a început încă, deși candidații, partidele, ziarele, televiziunile, afișajul stradal, site-urile pe Net… numai asta fac, însă n-are rost să-mi fac prea multe speranțe. Situația s-a mai repetat de 7 ori în acești 30 de ani, iar promisiunile gogoșate, cele mai multe, vor fi re-reluate cu și mai mare plictiseală. Acum ar fi fost vremea lansării programelor electorale sau măcar a anunțării principalelor ținte urmărite de cei peste 20 de candidați al căror număr începe să devină tragi-comic. Probabil că în umbra fiecărui cetățean român major se pitește un președinte mic, dar ambițios.
Nici vorbă de programe, de discuții despre prevederile constituționale din ce în ce mai subțiate de către CCR, despre viitorul României, despre pașii pe care viitorii președinți îi vor face spre mai multă democrație, mai puțină corupție, mai multă legalitate, poziție mai vizibilă pe mapamond… Din contră, mass-media ne toacă timpul mai ales cu laude groase la adresa unor candidați, cu replicile lor „memorabile“, cu fake news-uri, cu fapte diverse, fără nicio relevanță, ridicate la rang de evenimente istoric-epocale, cu întâmplări neobișnuite ca infracțiuni, accidente, crime, toate căpătând proporții național-universale. Majoritatea televiziunilor de informație o lălăie de pe la jumătatea lunii august cu crimele de la Caracal, cu anchete și para-anchete ale polițiștilor și procurorilor, cu declarații date și retrase ori minciuni că-ți crapă obrazul (cine îl are), cu reconstituiri și „analize“ ale unor „mari“ specialiști și nu se lasă până nu scormonesc în trecutul criminologiei și al cazuisticii românești, până nu epuizează poveștile despre alți criminali „în serie“, expresie repetată până la năduf… Astfel că am avut „șansa“ să aflăm mai multe despre Rîmaru decât despre Vlad Țepeș, idolul Americii, Canadei, Australiei…
Mi-e tot mai clar că cineva, poate un candidat cu multe parale, se ascunde în spatele acestor vânzoleli mediatice și nu vrea deloc să se expună alături de contracandidați, fie din neîncredere în sine, fie din alte considerente. Care ar putea fi acelea: 1. Nu are ce spune fără să plictisească, 2. calitatea oratorică a discursului este proastă, mai ales când e vorba de gramatică, 3. imagine publică dezagreabilă imposibil de cosmetizat, 4. reacții mediatice contrare așteptărilor…
1. În general, discursurile candidaților sunt opera unor specialiști în PR-ul electoral, unii cu carte, alții doar cu papagal, iar conținutul se așază pe aceleași coordonate care au dat ceva rezultate până acum. Numai că între timp viața socială românească le-a luat-o înainte: cetățenii nu mai percutează cu atâta ușurință la gogoșile electorale, peste 4 milioane de cetățeni au descoperit valențele adevăratei democrații în țările occidentale unde și-au găsit de lucru, informarea electorală nu se mai face preponderent de la televiziuni manipulatoare la modul ordinar, ci și de pe Net, iar de aici pot să-și extragă singuri o idee despre adevăr și realitatea faptului politic.
2. Să observați Domnia Voastră că, apropo de discursul electoral de campanie, funcționează perfect plagierea, o idee importantă fiind „preluată“ și întoarsă pe toate fețele de majoritatea candidaților, deosebirile fiind numai de nuanță: e.g. mai toți fac uz de naționalism și bunăstare generală, dându-și viața pentru binele românilor. Mai toți vorbesc de o justiție dreaptă, dar văd altfel problema independenței acesteia, mai toți vor dezvoltare economică, dar destui urăsc multinaționalele și capitalul străin…
3. Mai toți viitorii candidați se împiedică de gramatică, iar sensurile multor cuvinte sunt percepute anapoda. Cât despre dezacorduri, pleonasme, tautologii, anacoluturi, nu mai repet. De aceea apelează la foi, copiuțe, mai ales la prompter, mai nou, la telefonul mobil ori tabletă, pentru a nu se vedea lipsa calităților discursive.
4. Un bun câștigat pare să fie apetența (în vorbe!) pentru democrație și statul de drept, dar intervenția organismelor europene, a comisiilor juridice, respectarea întru totul a tratatelor de aderare sunt considerate de câțiva candidați ca pe vremuri amestec în treburile interne și atacuri la suveranitate. Parțial, minciunile acestea au fost și motivele marilor proteste ale ultimilor 3 ani, pe lângă frica de întoarcerea dictaturii.
Speram într-o schimbare. Mai aștept totuși.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 