În orice țară normală, civilizată și democratică, făcătorii de politici publice (policy makers) sunt Guvernul, Parlamentul și organizațiile politic-civice. Ordinea contează. La o repede ochire a situației din România, se observă că de ceva vreme Guvernul, Parlamentul, partidele și sindicatele nu mai sunt principalii policy makers, nici creatorii agendei publice, ci Președinția, serviciile secrete și Justiția. De demonstrat.
Pentru discuția de față, relevante vor fi doar elementele, informațiile din agenda mass-media, agendele serviciilor secrete și ale Justiției nefiind date publicității. Firește, prin fișa posturilor, așa cum este ea statuată prin legi organice, atât Președinția, cât și Justiția, SRI, SIE și celelalte foarte multe servicii secrete pe cap de cetățean român au sarcini specifice care însă nu au legătură cu făcătorii de politici publice. Și totuși se străduiesc mereu să le ia fața celorlalte.
Democrație originală s-a vrut…
Caracterul „original” al politicii noastre constă în aceea că puține din faptele actanților de mai sus au oarece legătură cu buna guvernare: Cazul Bechtel, amendarea Constituției, regionalizarea, Fenechiu – Silaghi, o nouă lege a salarizării, turneele externe ale lui Ponta și privatizarea CFR Marfă. În schimb, cele ce au ocupat preponderent spațiul public în ultimul an au fost doar exerciții de imagine și notorietate, șarje de demonstrare a forței în avanscena războaielor politice: suspendarea, reinstalarea la Cotroceni în ciuda rezultatelor, plagiatul, coabitarea, mita la Bacalaureat, recuperarea lui Hayssam, apariția IRL și a PMP, arestarea directorului Antenelor, acuzarea publică a Antenei 3…
Vitregite în România sunt organizațiile civice care, în adevăratul sens al cuvântului, adică independente politic și bugetar nu există, puțini fiind cei ce ar dori să investească într-un domeniu neprofitabil. La fel stau lucrurile și cu organizațiile profesionale. Există doar nu numele. Care de care mai pompoase.
Situația anormală nu s-a născut singură
Cum s-a ajuns ca principalii policy makers să fie Președinția, serviciile secrete și Justiția? Prin Constituție, lucrurile sunt așezate aproximativ asemeni democrațiilor consacrate. Cele ce au făcut diferența au fost legile adoptate pe parcurs: serviciile secrete depind în mare măsură de CSAT al cărui șef este președintele în funcțiune, tot el numindu-i pe șefi, iar Justiția este la mâna aceluiași președinte care numește judecătorii și procurorii. Orice acuzație de influențare și punere sub obroc a Justiției aici își are punctul de plecare.
Se întâmplă și în altă parte, atâta doar că șefii de stat ai regimurilor constituțional-democratice în fapt sunt reprezentativi pentru toți cetățenii, în timp ce președintele actual al României și-a luat statutul de jucător, adică de reprezentant doar al cui îi convine Domniei Sale: la început a fost Alianța DA, pentru o săptămână, apoi PDL, iar acum PMP.
Aliații președintelui
Și poate că lucrurile ar funcționa în pofida preferințelor prezidențiale și a sprijinului fățiș acordat partidelor sale de suflet. Numai că, încă din primele zile ale întâiului său mandat, au apărut câteva elemente perturbatorii: ca din întâmplare, serviciile inteligente au început să facă pierdute bilețele roz, informații secrete care au ajuns pe masa unor redacții, iar Justiția, la rândul ei, nu a putut stăvili fenomenul scurgerii de informații, transcripturi ale convorbirilor telefonice, culmea, tocmai din dosarele oponenților prezidențiali. Niciodată altele. (În afara celor destinate să demonstreze contrariul!)
Or, în condițiile în care fiecare acțiune mai importantă a Parlamentului și a Guvernului nu devine vector în mass-media, fiind trecută în plan secund de evenimente șocante, dar fără legătură cu buna guvernare, cele două puteri ale statului de drept își pierd statutul, încrederea și imaginea în ochii cetățenilor, posibilitatea lor de a influența în bine viața publică diminuându-se. Concomitent, dă șanse altui actant politic să obțină plus puncte fără niciun efort.
Drumul spre un singur partid
Înainte de accederea guvernului Ponta la Palatul Victoria, singura grijă a noilor făcători de politici publice era desființarea USL și desfigurarea liderilor acesteia, contracararea programelor și a proiectelor lansate în mass-media. Interesant este că, încă înainte de ieșirea în stradă din iarna anului trecut, orice acțiune de acest gen s-a întors împotriva făcătorilor. Cu toate acestea ele continuă, iar rezultatele se văd: USL a ajuns în Parlament la 75%. Se va merge până la unanimitate?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 