Recenta hotărâre referitoare la constituționalitatea Legii referendumului și la amânarea aplicării ei cu un an arată cât se poate de clar că imparțiala noastră CC se teme de un nou referendum de suspendare a președintelui Traian Băsescu. Doar el mai are un an și ceva până la încheierea mandatului. Nu știu ce spaime și învățăminte va fi tras în vara trecută, că urmările hotărârilor de atunci încă îi copleșesc pe judecători.
Pentru că, oricum ai interpreta decizia de amânare a intrării în vigoare a noilor regulamente referendare, ea îi servește în primul rând președintelui în exercițiu, suspendat până acum de două ori de către Parlament, fiind menită să-l scoată definitiv din cauză. În al doilea rând, ar putea da o gură de oxigen Opoziției a cărei voce încă nu se aude.
Despre consecințele unei amânări cu cântec
Firește, unele consecințe se vor abate și asupra USL, a guvernării acesteia și mai cu seamă asupra candidaturii lui Crin Antonescu, se zice. Dar evoluțiile nu vor avea nimic a face cu zvonurile lansate zilnic în presă: se rupe USL ale cărei zile sunt numărate, Crin nu mai are nicio șansă, Ponta își pregătește candidatura, PC sparge gașca Puterii… Un fel de wishful thinking, de vreo 3 ani.
Se impun câteva întrebări de bun simț: 1. are de gând președintele să încalce Constituția atât de grav în cele 15 luni rămase, încât să apară din nou necesitatea altui proces de impeachment? 2. Și dacă presupunerea s-ar adeveri ori dacă e vorba de altceva ce mediile încă n-au aflat, speră Domnia Sa că nu e posibil un cvorum de 50% rezultat după publicarea listei corecte a alegătorilor de către comisia de recensământ din 2011? Sau pe lângă rușinosul boicot din vara trecută mai sunt preconizate a se folosi și alte stratageme?
Alte întrebări legitime
Alte câteva întrebări vizează hotărârea CC: 1. Dacă în România există o „autoritate legiuitoare unică”, Parlamentul, așa cum scrie în Constituție la art. 61 (1), stabilirea intrării în vigoare a legii referendumului ce vrea să însemne? 2. Fiindcă n-ar fi pentru prima dată când CC legiferează în locul „organului reprezentativ suprem al poporului român”. Tocmai ea, „garantul supremației Constituției” cum e statuat în Art.142 (1)?
Firește, se înțelege că, la aceste întrebări, răspunsurile jurnalistice constituie simple păreri care vor încăiera spațiul public în zilele următoare. Nu știu dacă nu cumva chiar asta se și dorește. Răspunsurile însă trebuie să le dea Parlamentul României care încet-încet poate rămâne fără funcția sa de bază. Cu atât mai mult cu cât specialiștii în drept constituțional au așteptat stabilirea cu claritate maximă a raporturilor între CC și forul legislativ.
De ce Revizuirea n-a mers până la capăt?
Ba chiar s-au sugerat și soluții comparabile cu circumstanțe identice sau asemănătoare din alte democrații europene și trecerea respectivelor soluții prin forumul constituțional, apoi prin Parlament și prin Consiliul Legislativ, ca să fie bătute în cuie o dată pentru totdeauna în noua variantă constituțională, iar România să devină un stat predictibil, bazat pe lege și reguli.
Ca observatori fideli ai politicii românești nu ne rămâne decât să reținem că, în marea ei grijă pentru viitorul prezidențial, CC îi face un cadou consistent președintelui Băsescu, dar, concomitent, și un deserviciu imens, micșorându-i și mai mult creditul de imagine și notorietate, aflat la cote mult mai mici în comparație cu situația foștilor președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu în ultima parte a mandatelor.
Unii cu foloasele, noi cu ponoasele
În schimb, decizia CC ține cald electoratul USL, iar tendința anti-Băsescu nici vorbă să diminueze, asta cu toată existența pactului de neagresiune între președinte și prim ministru. Dacă ne luăm după ultimele sondaje, procentele USL la peste un an de guvernare se păstrează aproape intacte, în timp situația fostelor partide de guvernământ se deteriorează constant. Ba chiar trendul devine îngrijorător când se observă cum rândurile Opoziției parlamentare se tot subțiază.
Așadar, de ce se teme CC doar de soarta actualului locatar de la Palatul Cotroceni și deloc de soarta democrației în România? Nu cumva va fi fiind vorba și de frica dlui Băsescu de o nouă suspendare? Fiindcă, luându-ne după comunicatele difuzate până acum în mass media de către unii reprezentați ai entităților instituționale și de către principalii lideri politici „atinși” de decizia în cauză, observăm că e foarte posibil ca vara fierbinte a lui 2012 să nu fi fost și ultima.
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 