Archive for the ‘De ce vorbesc urât politicienii noștri?’ Category

De ce vorbesc urât politicienii noștri?

octombrie 23, 2013

1. Fiindcă li se permite. 2. Fiindcă nu își respectă auditoriul, nici virtualii alegători. 3. Fiindcă în România exprimarea stropșită și buruienoasă aduce voturi de la anumite categorii sociale. Dar nu este vorba în principal de grupurile cu educație precară aflate departe de „lumea civilizată”, deoarece multora dintre săteni și „cartieriști” nu le-a pierit încă bunul simț strămoșesc, ci de cei cu un anume pospai de cultură.
Dl Andrei Pleșu s-a săturat de „hărţuiala promiscuă a unor zurbagii de mahala”, simțindu-se „agresat de armata de netrebnici şi de mediocri aflată acum pe scenă”. Nu este singurul „indignat, exasperat, sătul” de lipsa de bună-cuviință a disputei politice, de limbajul de mahala, de „suficienţa grosolană a replicilor”.

Generalizarea însă e pripită

Mai întâi se impune o constare: nu toți politicienii vorbesc necuviincios, la fel cum nu toți participă la „spectacolul dizgraţios al micimii” sufletești, atâta doar că discursul politic civilizat nu face rating, arareori bucurându-se de sufragiul (tele)spectatorilor. Cică nu are nerv, nu are sare și piper, sursa nervului fiind deocamdată „bombăneala buruienoasă” și încontrarea golănească.
În al doilea rând, nu doar politicienii noștri caută efecte stilistice în zonele joase ale vocabularului, ci și alții tocmai din țările occidentale în care s-a născut democrația. Revedeți discursurile dlor Nicolas Sarkozy și ale lui Silvio Berlusconi, dar, mutatis mutandis, să nu vă așteptați ca buruienile lor să fie la fel de grobiene ca ale noastre.

Bine le mai zice!

Dl Andrei Pleșu se arată oripilat de „caftul de duzină al orgoliilor… înfierbântate”, dar în această situație critică a discursului politic s-a ajuns după ani și ani de implicare partizană a mediilor, a jurnaliștilor mercenari și de multe ori a unei părți a elitei intelectuale care au aplaudat la unison „victoria” politicianului preferat: „le-a zis-o”. Din păcate, fenomenul acesta a dus la segregarea cvasitotală a mediilor românești, fie de partea Cotrocenilor, fie de partea USL.
De multă vreme, în partide și formațiuni politice, s-au creat detașamente speciale de asalt mediatic, activiști buni de gură, cu exprimare spumos-bășcălioasă, care folosesc injuriile ca muniție. Iar tirul acestora a distrus cariere politice, a desființat partide… A se reaminti aici cazul Alianței Civice și al PAC, neînstare să reacționeze „adecvat” la noroiul lexical aruncat zi de zi de oficinele feseniste.

Aplaudacii, zvonacii și postacii

Cine le permite să vorbească urât? De obicei, televiziunile transmit live mitinguri politice ale partidelor și ale personalităților aflate în campanii electorale. Întotdeauna în fața participanților sunt așezați aplaudacii, cei ce ovaționează astfel de manifestări de limbaj ale liderului. A se observa că butadele neaoșe, bancurile se bucură de mare trecere, devenind licențe lexicale și frazeologice repetate și de alții care caută succes facil de public.
Adesea, personalități respectabile, mai ales din mass-media și arte, fac loc în discursul lor unor expresii vulgar-deocheate, care apoi sunt preluate de firme celebre de PR și advertising politic pentru a colora exprimarea candidaților și a liderilor în slujba cărora se află. De aceea, e bine să reținem că, în lipsa unor mijloace civilizate de captare a atenției, a bunăvoinței electorilor, consultanții își pun clienții-actori să vorbească pe gustul mulțimilor. Căci, din păcate, circul campaniilor noastre electorale încă aduce voturi.

Cununa de usturoi și moroii

Mai trebuie spus că nu numai limbajul mahalagesc ar trebui să provoace repulsie, ci și gestica de aceeași sorginte. Căci stacana de apă aruncată în ochii preopinentului sau cununa de usturoi menită a alunga strigoii politici din partidul inamic nu sunt cu nimic mai „prejos” decât mitoman, porc greu de înghițit, tont, Scaraoțchi…
Cât despre respectul și considerația față de auditoriu, lucrurile sunt mai simple: numărul celor ce cred că politicienii vulgari îi desconsideră este în creștere. Până la urmă, cadrul discuției și componenta social-umană a participanților vor impune un anume protocol ținând de educație și instrucție. Ei bine, în funcție de respectarea acestuia, intrusul va fi acceptat sau rejectat. De aceea, să nu vă închipuiți că participanții la astfel de adunări și emisiuni televizate degusta în totalitate buruienile stilistice și gogoșile șmecherilor. Ca dovadă, articolul dlui Andrei Pleșu.

Petru Tomegea