Transferul de putere în România s-a făcut mereu cu mare greutate şi cu multe victime. Astfel, în 1989 au fost înregistraţi 1142 morţi, 3138 răniţi şi 760 de arestaţi, numărul dispăruţilor nefiind nici azi cunoscut. La următoarele schimbări de regim au fost destule victime politice, morale, dar omuciderile n-au dispărut cu totul. Despre ele însă nu vrea nimeni să vorbească.
A se mai reţine că alternanţa la guvernare a generat şi generează victime doar în România, în timp ce în toate ţările-surori de fost lagăr comunist schimbarea s-a făcut şi se face paşnic. E clar că se întâmplă ceva cu noi, că ne lipsesc onoarea şi demnitatea, că există încă numeroase condiţii favorizante ale climatului de violenţă, printre care, îngenuncherea Opoziţiei. De demonstrat.
De ce la alţii se poate civilizat?
Dacă în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania de Est… autorităţile comuniste au transferat atributele guvernării după negocieri aproape amiabile, în România pofta de putere l-a ţinut pe Ceauşescu lipit de funcţie până în faţa plutonului de execuţie. Armata şi celelalte organe de forţă ale statului au reacţionat cu duritate împotriva propriului popor, iar neprofesionalismul comandanţilor militari şi al emanaţilor revoluţiei, neînstare să ţină lucrurile sub control, a omorât din greşeală sau prostie peste 600 de participanţi şi soldaţi.
Nici a doua schimbare de putere nu s-a produs fără sânge. Ca urmare, după alegerile din Duminica Orbului 1990, au venit evenimentele din 13-15 iunie, cu peste 100 de cadavre. Încă nu şi-a asumat nimeni vinovăţiile vădite ale puterii de atunci: forţarea legii electorale şi înscrierea pe liste a tuturor formaţiunilor-satelit spre a diminua impactul partidelor istorice, încorporarea în masă a administraţiei în FSN, prostirea pe faţă a alegătorilor, înfricoşarea lor cu pericole imaginare, furăciuni de voturi şi arderea a sute de saci cu buletine pe la diferite gropi de gunoi… Nimeni n-a suferit vreo condamnare, semn că acţiunile au fost coordonate de guvernul-stat.
Pofta neostoită de putere naşte violenţă
În ’92, ’96, ’2000, 2004 şi 2008-2009 violenţele s-au mai calmat, dar contestările în justiţie, nemulţumirile, neîncrederea în organizatorii scrutinelor cresc de la an la an. Două sunt principalele cauze: partidele de guvernare, cu mici excepţii, nu vor să organizeze fairplay alegerile, încărcându-se de ruşine şi ocară din pricina subterfugiilor, a forţării legilor în propriul beneficiu; având şi pâinea şi cuţitul în mână, recte logistica, administraţia, autorităţile electorale permanente, Ministerul de Interne, serviciile secrete, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, prefecţii, şefii de deconcentrate şi instituţii organizatoare, plus o mulţime de activişti remuneraţi din ban public, toţi primesc misiunea de a îngenunchea Opoziţia. Iată de ce procesele electorale numai de corectitudine nu pot fi bănuite.
A se reţine că în ţările democratice serioase, legea electorală se stabileşte din timp, cel mai adesea prin consens, ba chiar discriminând pozitiv Opoziţia, căci un scandal referitor la matrapazlâcuri electorale pur şi simplu poate desfiinţa o formaţiune politică.
Chiar nu sunt posibile alegerile corecte?
Viitoarea campanie nu va diferi prea mult de anterioarele, doar dorinţa de fraudare e pe faţă. E exprimată cu subiect şi predicat de ministrul de Externe Teodor Baconschi, cel cu milionul de voturi adus de sufragiul prin corespondenţă. Guvernul Boc şi coaliţia de guvernământ ticluiesc deocamdată o lege prin asumarea răspunderii, aşadar fără consultarea Opoziţiei, a ONG-urilor, a spaţiului public. Sforţarea s-ar putea să-i coste, dând apă la moară opozanţilor.
Nici cumularea alegerilor locale cu cele parlamentare nu se practică în ţările cu stat de drept, iar adăugarea unui referendum, după cum le-ar conveni preşedintelui şi PDL, ar da lovitura de graţie sistemului nostru democratic. Cineva se joacă cu focul, într-o vreme când instabilitatea cuprinde sfere tot mai largi pe mapamond.
Răspunderea pe care şi-o asumă Executivul este una uriaşă. În majoritatea ţărilor unde s-a practicat, au urmat perioade de instabilitate politică, de contestări nu doar în justiţie, ci şi violente. Qed.
Toate de dragul păstrării frâielor puterii? Nu mai ieşim odată din lumea a treia?
Petru Tomegea
Petru Tomegea - ePolitica 